~Cezar Adonis Mihalache: „Cazul Vântu – o perdea pentru restrângerea libertăţii presei?“

Cazul Vântu trebuie analizat din două perspective. Două posibile direcţii de restrângere a anumitor libertăţi cetăţeneşti, care nu se exclud, ci se completează în finalitatea pe care Cotroceniul vrea să o dea, ca exemplu moralizator, unei întregi societăţi. Totul prin extinderea, asocierea şi generalizarea forţată a faptelor specifice unui caz particular.

Prima linie de acţiune o reprezintă subordonarea presei „mogulizate”, majoritară în sfera de exprimare audio-vizuală şi scrisă, iar cea de a doua vizează impunerea unei forme suplimentare de impozitare pentru firmele celor bogaţi. Pentru că, în afară de mass-media, pe care o putem defini ca o ţesătură comună tuturor „mogulilor” (Vântu, Diaconescu, Patriciu ori Voiculescu), un alt punct „colectiv” speculat acum de puterea totalitară a PDL-ului băsescian îl reprezintă derularea afacerilor de către cei amintiţi prin diverse firme off-shore.

Or, prin crearea unei imagini că ţara a fost sărăcită de mogulii care lucrează predominant prin astfel de firme, pentru a nu plăti impozite statului român, se încearcă crearea justificării necesare impunerii de taxe pe firmele off-shore. Adică, o formă de impozitare a bogaţilor României care nu acceptă supraimpozitarea averilor proprii prin măsurile alternative gândite de o putere hămesită după bani.

Astfel, următoarea mare acuză adusă mogulilor va fi probabil aceea că banii ţării au fost furaţi prin derularea afacerilor, inclusiv din sfera media, prin intermediul paradisurilor fiscale, fapt ce a permis „mogulilor” să nu achite nici un fel de taxe statului român. Iar guvernanţii vor putea reclama impozitarea firmelor off-shore. A făcut-o recent Bulgaria, e drept la un nivel mic în comparaţie cu taxele specifice firmelor ce activează în baza prevederilor fiscale proprii, o va face, fără doar şi poate, şi România. Mai ales că mogulii nu concep sub nici o formă să fie solidari cu statul pentru a-i finanţa risipa (neacceptând impozitarea suplimentară a averilor, fie şi în schimbul declarării caracterului licit al acestora).

Dincolo de această perspectivă economică, mult mai periculoasă din punct de vedere al restrângerii drepturilor cetăţeneşti rămâne însă încercarea actualei puteri de a-şi subordona presa, reţinerea lui Sorin Ovidiu Vântu, după cea a altor moguli de presă (Diaconescu, Patriciu etc), făcută în acest moment şi pe un cap de acuzare forţat, trebuind privită ca o tentativă, nu de a timora, ci de a subordona efectiv mass-media. Pentru că, este mai simplu să controlezi presa prin înghenucherea capetelor financiare, care achită  salariile jurnaliştilor, decât să încerci să cauţi nod în papură fiecărui ziarist.

În fapt, am ajuns la capătul unui traseu bine conturat de Traian Băsescu. Mai întâi, acesta a sprijinit concentrarea presei în mâinile câtorva trusturi de presă, pe care apoi le-a ridiculizat prin acuzele de „,mogulizare”, iar acum le rade rând pe rând, strivirea „mogulilor” de presă, prin acţiuni colaterale, de speculare a unor dosare de fraudă economică, vizând în final restrângerea breslei jurnalistice şi subordonarea ei. Iar o dovadă vine din faptul că această imixtiune se produce la numai câteva zile după ce PDL a avansat în parlament un proiect legislativ vizând subordonarea presei scrise şi electronice unui consiliu de control.

Şi este evident ceea ce întâmplă… Traian Băsescu îşi loveşte fără înduplecare nu numai duşmanii, ci şi „prietenii”. Pe toţi aceia care l-au ajutat să ajungă ceea ce este. Aceştia sunt de fapt principalii lui adversari. Iar, presa are nefericirea de a fi vizată de două ori. Pe de o parte printr-o vendetă împotriva acelora care şi-au permis să-l critice pe şeful statului, iar pe de altă parte printr-o tentativă de eliminare „de pe piaţă” („de pe sticlă” ori din paginile presei scrise) a acelora care l-au sprijinit.

Din această perspectivă, anumite trusturi sunt lovite acum într-o măsură dublă. Iar lucrurile nu se vor opri aici! Pentru că, urmărind firul iraţiunii care îl domină pe Traian Băsescu în creionarea vendetelor sale, inclusiv prin îndepărtarea acelora care i-au fost alături, nu trebuie să scăpăm din atenţie o altă componentă care l-a sprijinit. Una uriaşă în comparaţie cu reperele pro-băsesciene reprezentate de trusturile de presă, filosofii „cotrocenişti” ori analiştii care i-au gâdilat orgoliile şi procentele. Este vorba de electoratul român. De aceea parte a ţării care i-a fost alături. Or, intrând în gândirea ilogică, răzbunătoare, a preşedintelui, putem înţelege de ce Traian Băsescu urăşte atât de mult poporul care l-a votat, vorbindu-i într-un fel mizerabil ori de câte ori are ocazia. Şi putem fi convinşi că vendeta sa cu acesta nu se va opri nicidecum doar la câteva vorbe aruncate…

CEZAR ADONIS MIHALACHE