~Cezar Adonis Mihalache: „Chiabur de Ferentari versus taxă de solidaritate“

Nimeni nu mai reclamă abuzurile acestui guvern… Or, situaţia de abia acum începe să devină cu adevărat periculoasă. În numele „solidarităţii”, premierul Emil Boc ia măsuri tot mai aberanmte. Şi nimeni nu se mai agită. Pentru că s-a lucrat ca „la carte”. Au fost atacate veniturile celor mai sărace pături ale societăţii, iar acum, se lucrează cu foarfeca de jos în sus. Şi cine să mai replice elanului de cosaş al premierului?

Cine să mai imite vocea societăţii civile în apărarea drepturilor unora sau altora? Cine, de fapt, să mai îndrăznească să facă acest pas? Pentru că, din momentul în care s-a luat din veniturile pensionarilor, a mai vorbi despre orice alt neajuns suferit de alte segmente sociale ar fi cu adevărat o ipocrizie. Or, tocmai asta şi-au dorit Traian Băsescu şi Emil Boc. Crearea unui neputinţe sociale la nivelul voinţei şi a dreptului societăţii de a-şi exprima dezacordul cu măsurile autorităţilor, neputinţă generată de indiferenţa sau poate chiar invidia acelora care au fost deja atinşi de coasa guvernamentală faţă de aceia care până acum au scăpat. Şi nu trebuie să ne ascundem după degete, guvernanţii exploatează astăzi cu folos şi vechea meteahnă românească: „să moară şi capra vecinului”!

Pensionarii au deja destule griji. Oricum nu aveau la dispoziţie resursele necesare pentru a-şi reclama propriile drepturi, darămite să mai vorbească şi în numele altora. Sindicatele sunt deja decribilizate de neputinţa de a-şi fi apărat proprii membrii. Aceia care au plătit ani şi anii cotizaţii sindicale şi nu au primit nimic în schimb. Şi care ar putea reclama de la sindicate, în lipsa unui contraserviciu real pentru banii plătiţi, restituirea acelor cotizaţii. Presa, ultimul gardian, este şi ea într-o stază a neputinţei. Este prinsă într-un cerc vicios: nu poate vorbi despre încălcarea drepturilor celor din pătura de mijloc atâta vreme cât dezastrul este evident la nivelul segmentelor sărace. Iar Emil Boc a pus pe coliva ţării şi ultima bomboană. Marota solidarităţii. Cine ar îndrăzni să spună că sunt atacate drepturile uneia dintre pături ar fi împroşcat cu alicele acelei „solidarităţii”reclamate.

Aşa se întâmplă şi cu una dintre ultimele măsuri ale guvernului: impozitarea începând cu a doua casă cu procente copleşitoare. Între 50 şi 200 la sută! Or, cum să vorbeşti despre un asemenea lucru când au fost atinşi de coasa lui Boc aceia care nu au nici măcar o casă?! Şi este cutremurător. Pentru că se crează spirala unei uri sociale. Se crează impresia bogăţiei nedrepte a acelora care au deja o a doua casă. Acum, pentru că mâine va fi huiduit cel ce nu are o maşină „proletară”…

Termenii în care sunt puse condiţiile impozitării sunt şi ei siniştri. Şi aduc parcă aminte de anii ’50. Va fi impozitat acela care are mai multe locuinţe şi nu le închiriază în mod legal, cu acte la fisc, să ia şi statul ceva. E drept, e o diferenţă: în acele vremuri trebuia să o cedezi de bună voie (dar parcă am întâlnit o analogie cu recenta invenţie de izvor juridic făcută de Emil Boc prin noţiunea de „donaţie obligatorie” ori acestă „taxă de solidaritate” impusă obligatoriu), dar lucrurile sunt impinse rapid în direcţia dorită. Cea dramatică…

Ce va mai urma? Probabil, “munca voluntară obligatorie”, strânsul deşeurilor de către tineri şi reinventarea celebrelor munci agricole. Ultimele două legate, pentru că neavând unde să facă “practica agricolă obligatorie” pe care ministrul agriculturii vrea să o introducă la clasele primare şi gimnaziale (pentru că, de fapt, nu mai avem agricultură) elevii, vor fi puşi să strângă, în loc de coceni şi cartofi, maculatură, fier vechi şi, măcar ceva nou în această întoarcere istorică spre răul primar, sticle şi pungi de plastic. Pentru că recesiunea de azi ne este predată de Emil Boc dimpreună cu cei trei de “R” de acum 20 de ani…

P.S.

Să ne solidarizăm! Voluntar obligatoriu. Sau invers, nici Boc nu mai ştie. Dar cine se solidarizează cu acela care şi-a cumpărat a doua casă prin credit ipotecar? Cu cine s-ar putea solidariza acesta la plata ratelor la bancă? Sau, ce ne facem cu “chiaburii” care au o a doua casă, undeva la ţară, ca moştenire de familie, sau, mai rău, o garsonieră confort 3 prin Ferentari? Cum îi împărţim la “taxa de solidaritate” pe “chiaburii de Ferentari”, ăia cu garsoniera cât debaraua, “de chiaburii de Pipera”? Adică ăia care au o amărâtă de a doua casă, dar una cât un bloc cu 20 de camere.

CEZAR ADONIS MIHALACHE