~Cezar Adonis Mihalache: „La mâna guvernului“

Faptul că unul dintre miniştrii cabinetului Boc şi-a permis să lanseze cu nonşalanţă un şantaj ordinar vizând propria-i demisie în condiţiile în care parlamentul ar fi trecut peste deciziile sale privind bugetul de stat dovedeşte degringolada în care se află instituţiile statului. Şi pare tragic felul în care un for a căzut preş la picioarele unui personaj. Numai că intimidarea promovată de ministrul finanţelor este exact răplata pe care o merită Parlamentul României pentru toate jocurile de culise în care s-a lăsat angrenat.

În mod evident, lucrurile s-au răsturnat din făgaşul lor normal. Pentru că, privind în asamblu, executivul este doar un aplicant al deciziilor legislativului. Un „angajat” care are rolul de a pune în practică legile adoptate de înaltul for. Astfel, oricare ministru, fie el şi de finanţe, este obligat să lucreze cu „marfa” furnizată de parlament. În calitatea sa, ministrul Sebastian Vlădescu avea şi el obligaţia să pună în aplicare bugetul de stat săvârşit, cu tot cu amendamente, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, el fiind un simplu executant, un administrator aflat în slujba parlamentului şi nu invers. Iar dacă nu-şi poate duce la îndeplinire rostul, ar fi putut cel mult să renunţe la funcţia de „administrator” al bugetului, fiind cu totul nepotrivit însă ca el să şantajeze forul ales de o ţară întreagă pentru a nu fi schimbate regulile unui joc pus la cale în lăuntrul guvernului.

Obrăznicia ministrului de finanţe vine însă în completarea aroganţei şi autosuficienţei premierului. Iar faptul că parlamentul a căzut, prin propria-i duplicitate, în postura de vasal al executivului nu ar trebui să ne mai mire. În fapt, aleşii s-au făcut preş în faţa şantajului venit dinspre ministrul de finanţe din cauza interesului cvasiprezent, bugetul de stat fiind doar o evidentă colecţie de puşculiţe de partid. Şi nu un sac al acoperirii nevoilor pe care le vor avea români în perioada ce urmează ori un instrument politic de luptă anticriză.

Şi totuşi, atitudinea ministrului Vlădescu ar trebui să-i pună serios pe gânduri pe toţi aleşii noştri. Pentru că este o sfidare a însăşi rolului înaltului for. Altfel, cu mult înainte de a fi stabilit felul în care se va efectua restrângerea numărului de parlamentari şi eliminarea unei dintre camerele legislative, Parlamentul va fi împins uşor-uşor pe un loc secund. Este drept, forul contribuie şi el din plin la acest proces de subminare a autorităţii sale. În primul rând prin felul în care îşi scârţie interesul politic cele 400 de rotiţe ale mecanismului, dar şi prin pierderea timpului de către aleşi în comisii derizorii ori prin avansarea unor personaje imature politic (haioase e drept, dacă totul ar fi fost doar o politică de divertisment) la nivelul de reprezentare.

De fapt, asistăm la un uriaş proces de decribilizare a instituţiilor statului. Iar Traian Băsescu contribuie şi el la acest proces, la nivelul instituţiei prezidenţiale, inclusiv prin felul în care a ales să transmită mesaje către ţară din galeriile unor complexe comerciale. Avem în faţă un un proces de decribilizare bine dirijat care restrânge uşor-uşor frâiele puterii în mâinile unui grup economic ce se suprapune aproape în totalitate cu posturile de guvernare din cadrul cabinetului de la Palatul Victoria. Iar tragedia nu ar fi fost atât de mare dacă lucrurile s-ar fi petrecut într-o altă etapă a fragmentatei noastre democraţii. Dar ne aflăm în faţa unui păienjenis de interese ale cărui iţe converg spre puncte fundamentale ale puterii economice: Hidroelectrica, Roşia Montană, Poşta Română şi tot ceea ce a mai rămas nevândut din această ţară.

CEZAR ADONIS MIHALACHE