~Cezar Adonis Mihalache: „Sărăcirea României“

Pentru o asemenea declaraţie, Traian Băsescu putea fi suspendat. Pentru că am fi avut în faţă o negare evidentă şi agresivă a prevederilor constituţionale. Este motivul pentru care nu a ieşit el la rampă, deşi i-ar fi făcut probabil plăcere să ne anunţe că „de acum încolo nu va mai fi stat social vreodată în România”, ci şi-a trimis unul dintre emisari.

Surprinzător! Deşi l-ar fi putut trimite cu această veste pe argatul aflat de serviciu la Palatul Victoria, nu a făcut-o. Căci, nu ar fi dat bine, nefiind indicat ca tocmai premierul să se pronunţe într-o formulă atât de neconstituţională. Chiar dacă, aparent, terenul pentru o asemenea „gafă” era pregătit de erorile şi ororile legislative anterioare ale acestuia. Erorile profesorului de drept constituţional, Emil Boc. Nu era util ca premierul să se perpelească atât de neconstituţional, omul „de sacrificiu” al PDL-ului putând încasa încă multe în numele partidului pentru a se lăsa strivit (în restul de credibilitate şi legitimitate), de asumarea unei formulări atât de potrivnice Statului Român. Potrivnice însăşi formei în care fiinţează acesta.

În schimb, ideea a fost transmisă public fără nici o emoţie de ministrul Elena Udrea. Că, vorba aceea, ce poţi să-i faci ei?! E drept, doamna ministru nu a mai ieşit cu bileţul roz la vedere, ci, aşa cum ne-a obişnuit în ultima vreme, a vorbit după cum i-ar fi dictat chipurile propria-i experienţă politică. Numai că, se vede lesne, la mijloc este vorba de scopul final al preşedintelui Traian Băsescu. Destructurarea Statului Naţional Unitar Român.

O destructurare care a început cu decribilizarea instituţiilor fundamentale, a continuat cu permisivitatea arată faţă de atacurile la valorile naţionale şi este pe cale a se finaliza prin acţiunile de ridiculizare a tot ceea ce înseamnă românism.

În fapt, timpul trece, iar Traian Băsescu mai are de săvârşit câteva puncte din programul anti-naţional în care pare a se fi angajat în acest mandat. Şi nu mai are răbdare. Nu mai are răbdare să aştepte sedimentarea eforturilor sale de „restructurare” a statului, inclusiv prin revizuirea şi desfiinţarea masivă a subvenţiilor şi ajutoarelor acordate populaţiei. Eliminarea acelor forme de susţinere socială a păturilor defavorizate, care definesc România, în conformitate cu legea supremă, în rolul său de stat social.

Criza economică, artificial prelungită, a fost un bun motiv pentru a desfiinţa o mare parte din reperele ce defineasc un stat social. Dar nu a fost suficientă pentru împlini faptele pe de-a întregul.

Desigur, calea cea mai simplă ar fi fost revizuirea rapidă a Constituţiei şi eliminarea, la umbra scandalurilor legate de modificările predictibile, a principalei bariere care stă între grupurile de interese politice şi economice şi pauperizarea populaţiei. Statutul de stat social al României. Căci, atâta timp cât această prevedere va fi menţinută în Constituţia României, statul va trebui să acorde cetăţenilor săi acele venituri care astăzi asigură practic supravieţuirea ţării.

Într-adevăr, sunt nenumărate ajutoarele şi subvenţiile ce vin din partea statului. De la cele pentru căldură până la abonamentele de transport. Dar, atâta vreme cât acestea vor exista, românii vor reuşi să supravieţuiască.

Or, neputând să modifice legea supremă după voinţa sa, chiar dacă a avansat fel şi fel de tertipuri şi fetişuri pe post de raţionamente „constituţionale” moderne, care ar fi trebuit să grăbească procesul de revizuire, Traian Băsescu abordează acum lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Nu mai aşteaptă mult tergiversata revizuire a Constituţiei, pentru a elimina caracterul de stat social din legea supremă, ci înlătură abuziv şi agresiv, prin mâna premierului, ajutoarele şi subvenţiile specifice unui asemenea structuri pentru a crea motivaţia revizuirii legii supreme. A aduceri ei în raport cu realitatea în clipa în care România îşi va fi pierdut, prin anularea ajutoarelor şi a subvenţiilor, statutul de stat social.

Din păcate, dacă de la Traian Băsescu ne aşteptam la o asemenea abordare (ba, chiar şi din partea unor formaţiuni politice, fie liberalii, în conformitate cu doctrina lor, fie UDMR, din motive total diferite), nu la fel stăteau lucrurile cu PDL. Care, fiind totuși sânge din sângele unei formaţiuni care a avut ca însăşi rost al apariţiei şi existenţei sale apărarea caracterului de stat social, ar fi trebuit să abordeze cu mai multă atenţie problema subvenţiilor şi ajutoarelor de stat.

Dar şi mai cutremurător este faptul că nici măcar PSD nu reacţionează la mesajele portavocei cotroceniste, Elena Udrea. Nu înţelege tragismul acestei noi manevre „marca Traian Băsescu”. Chiar dacă, într-o Românie golită abuziv de statutul de stat social, social-democraţii şi-ar pierde într-un fel sensul existenţei.

În fapt, când România îşi va fi pierdut statutul de stat social, Traian Băsescu va avea motivaţia impunerii revizuirii Constituţiei pentru aducerea legii supreme în conformitate cu realitatea. Iar atunci vor fi introduse şi acele revizuiri care vor asigura apariţia de fisuri în unitatea statală.

CEZAR ADONIS MIHALACHE