Al. Stănciulescu-Bârda: „Dumnezeule! Aceea era Europa!?“

Poate mulţi dintre Dumneavoastră aţi privit în câteva seri pe diferite posturi de televiziune o situaţie penibilă. Aţi văzut un om, care coborâse atât de jos pe scara morală, încât se cutremura şi cel mai puţin familiarizat cu principiile morale. Conştiinţa fiecăruia dintre noi se revolta la vederea acelor fapte oribile, scârboase, pe care acel individ le săvârşea împreună cu alţii. Omul acela era din Italia, din Roma. Poate aţi răsuflat uşuraţi, numai că, din păcate, omul acela era român şi, mai mult, era preot. Eu însumi am simţit un fel de uşurare de moment, când patriarhia de la Bucureşti a declarat public că nu-l cunoaşte, iar el a precizat că nu este sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române, ci a unei alte patriarhii. Omul acela apărea la televizor şi avea neruşinarea să-şi susţină viciile scârboase, care-i erau prezentate pe fond. Conştiinţa lui era atât de adormită, încât îşi apăra cu ardoare păcatul. Te îngrozeai de liniştea şi seninătatea lui sufletească, de revolta lui că noi nu-l înţelegem. Reieşea din argumentaţia lui că noi, românii de acasă, suntem înapoiaţi, tributari unor idei învechite şi nu ştim ce este libertatea, civilizaţia şi moravurile europene. Dumnezeule! Aceea era Europa!? >>>>

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.