DEZASTRE PREVIZIBILE – Camelia Ciobotaru: „De ce se duce de râpă învăţământul românesc“

A fi dascăl în şcolile româneşti astăzi, este mai mult ca oricând…o provocare! Despre partea financiară nu o să vorbim. Subiectul s-a epuizat, desigur… fără rezultat. Dascălul dăruit profesiei sale a fost totdeauna „un trăitor pe o altă planetă”care a pus înaintea bunăstării sale materiale împortanţa formării (pentru o viaţă) a sufletelor care i-au fost încredinţate. Fiecare dintre noi poartă în suflet „icoana” unui dascăl drag , care , la un moment dat, şi-a pus amprenta asupra formării noastre existenţiale. Iar când ai curajul ( ca să nu spun nebunia ) de a porni pe „drumul dăruirii pentru ceilalţi”, nu poţi decât să-ţi doreşti să-i faci mentorului o bucurie…întrecându-l.

Desigur o să vă întrebaţi: ” Dacă nu banii…! Ce o nemulţumeşte?”. Şi o să răspundeţi în grabă: ” Cu siguranţă copiii! Nu mai sunt ca altădată! Nu mai au respect şi nici dragoste de carte”( cum aud adesea în jurul meu ). Poate nu mai sunt ca altădată ( la fel cum tot ce ne înconjoară nu mai este la fel cu ce a fost cândva ), dar au suflete minunate, însetate de a fi iubite şi modelate. Ei sunt singurul motiv pentru care dascălul, dăruit profesiei sale, „înfruntă” ŞCOALA ROMÂNEASCĂ. Nu copiii sunt problema! Ci …dulapurile! Aţi citit bine! DULAPURILE…, ele sunt problema!

Nu este vorba de o glumă şi nici de o pierdere a lucidităţii! Dar am simţit că trebuie să ştiţi care sunt criteriile după care sunt evaluaţi cei cărora vă încredinţaţi copiii spre educare. Şi printre multe altele, la fel de nepotrivite, se numără şi …dulapurile. >>>>