~Al. Florin Ţene: „Democraţia românească şi literatura“

Capitalismul,în ţara noastră,de la războiul de independenţă din 1877până în 1939,s-a sprijinit pe elemente ale moştenirii culturale,ale mentalităţii clasei de mijloc,al ţărănimii,respectul faţă de tradiţie,legi,religie , devotamentul faţă de moralitatea în familie şi comunitate ,şi nu în ultimul rând, respectful faţă de proprietate  considerată sfântă.

La rândul ei,economia de piaţă,dezvoltată după reîntregirea nemului românesc(1918),a satisfăcut aspiraţiile,de altfel,modeste ale oamenilor privind îmbunătăţirea condiţiei lor de viaţă şi asigurarea şanselor de bunăstare,după marea împroprietărire a ţăranilor din 1921.În aceste condiţii au apărut deosebie opere ale literaturii noastre,din care răzbat ideile sănătoase ale clasei de mijloc,burghezia care,deja,se formase.Astăzi mă întreb, dacă operele(în special proza) scrise în perioada”realismului socialist”cu mentalitatea formată într-un sistem totalitar,trasmiţând idei antiburgheze,reeditate şi astăzi,s-au unele,chiar,introduse în programa şcolară,nu subminează democraţia,încă firavă,din ţara noastră? Implementând în educaţia tinerei generaţii idei anti burgheze şi de extremă stângă!

Regimul comunist din România, a promovat literatura unor idei ce nu au putut rezista abuzurilor umane, el a fost un produs al fanteziei politice,decât o idée politică realistă.În aceste condiţii produsele(inclusiv literatura) unor astfel de fantezii politice se impun în realitate numai prin brutale constrângeri,iar literatura a propovăduit astfel de practici.Acesta a fost destinul socialismului multilateral dezvoltat din ţara noastră-o utopie politică întruchipată într-un regim terorist,un coşmar istoric din care am scăpat în decembrie 1989.Însă,nu trebuie să uităm că la menţinerea unui astfel de regim au contribuit şi scriitorii care au scris în spiritul acestui regim criminal,au lucrat în redacţiile ziarelor , revistelor şi editurilor ce au promovat o literatură a realismului socialist.(Constantin Ţoiu,Aurel Rău,D.R.Popescu,Adrian Popescu,Constantin Cubleşan,Domokos Geza,Al.Căprariu,Hajdu Gyozo,etc.).Chiar dacă unii din aceşti activişti culturali nu au exagerat în a scrie în acest spirit,totuşi,se fac vinovaţi că au slujit acest regim,promovând o ideologie criminală.Unii,şi mai grav,au făcut parte din structurile de conducere ale Partidului Comunist Român.(D.R.Popescu,N.Breban,Aurel Rău, Paul Everac,Domokos Geza,etc).Şi când te gândeşti  că aceşti oameni s-au folosit de banii statului român o viaţă întregă,având un program special,patru ore la servici şi restul şi-l pierdeau,unii,prin cârciumi, iar alţii scriind lucrări care prezentul le respinge.

În acest context,în condiţiile eliberării de coşmarul comunismului,de ce mai promovăm în manualele şcolare şi prin reeditări finanţate de statul roman” operele” acestor scriitori? Lucrări ce impun idei antidemocratice şi promovează o mentalitate de extremă stângă?Probabil , cei responsabili cu promovarea literaturii române sunt,încă,îmbibaţi cu mentalitatea realismului socialist şi nu disting diferenţele dintre operele scrise în spiritul regimului trecut şi cel democratic.De aceeaşi meteahnă suferă şi unii critici  mai în vârstă care au fost”vaccinaţi”cu microbii societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

De ce se menţine acest fenomen în cultura română?Ce anume face ca o economie de piaţă,care a început să funcţioneze şi la noi,să determine pe cei care se ocupă de cultură în structurile guvernamentale,să mai promoveze acest fel de”opere”? Astfel de lucrări,în general,subminează formarea clasei de mijloc,atât de necesară în prosperitatea poporului nostru.Ostilitatea demodată,din proza scrisă în perioada comunistă,faţă de clasa de mijloc,faţă de burghezie,faţă de economia de piaţă,duce la pericolul formării unui curent periculos,de ostilitate agresivă faţă de societatea burgheză care este legată organic de sistemul economic capitalist.Opere ca Zilele săptămânii de D.R.Popescu,Îngerul a strigat de Fănuş Neagu,Străinul de Titus Popovici,Mitrea Cocor de M.Sadoveanu,(să dau doar câteva exemple),reeditate astăzi,fac să se perpetueze o mentalitate de care ar trebui să ne debarasăm,nici decum s-o moştenească generaţiile viitoare.

Acest nihilism literar,sper să aibă efecte politice limitate-în afară de cazul în care va exista o criză economică masivă,durabilă,în ţara noastră.Însă,există o speranţă ca aceste lucrări din literatura română să nu producă prozeliţi,ştiind faptul că într-un sistem democratic,oamenii obişnuiţi nu sunt neobişnuit de înţelepţi,dar experienţa prin care au trecut,în sistemul de tristă amintire,tinde să îi facă să posede un simţ practice dezvoltat care resping astfel de opere.Un sondaj efectuat la Librăria Universităţii din Cluj-Napoca  evidenţiază că astfel de lucrări nu mai sunt cumpărate.Numai că,mai sunt cerute doar acelea ce sunt cuprinse în programa şcolară.

Ar trebui să procedăm şi noi cum au făcut francezii ,după cel de-al doilea război mondial,cu operele scriitorilor care au colaborat cu nazismul,ca lucrările scriitorilor de la noi care au făcut jocul comuniştilor să poarte o banderolă pe care să scrie”a colaborat cu regimul communist”.Ar fi o încercare democratică a lustraţiei în literatura română.Acest demers ar veni în sprijinul  societăţii româneşti ,pe fundamentul căruia se clădeşte societatea democratică modernă din ţara noastră.

AL.FLORIN ŢENE