Prin anii 1980 se spunea că aparatura de difuzare a informaţiilor,( este vorba de calculatoare, maşini inteligente de fotocopiat şi numeroasele sisteme ultzraavansate de telecomunicaţii) , este tehnologia libertăţii.ea a fost folosită de occident ca mijloc de descătuşare a societăţilor est-europene ,aflate sub cisma comunismului. Cu toate că tehnologia telecomunicaţiilor fusese ,nu de puţine ori,considerată drept o unealtă a tiraniei. George Orwell şi Aldous Huxley, scriitori de renume mondial, au fost aceia care spuneau că această tehnologie este sinistră, dezumanizatoare şi înrobitoare. La noi, în acest sens sau exprimat Caragiale, Ionel Teodoreanu , M.Sadoveanu, Marin Preda,etc.Această concepţie o aveau şi alţi intelectuali ai lumii. Evident, în present, balanţa se află de cealaltă parte.
În adevărul furnizat de trei fenomene distincte, prăbuşirea regimurilor comuniste-criminale, universal American al mijloacelor de informare publică şi funcţionarea internă a trusturilor economice particulare, numai activarea unui gest nesăbuit de selectivitate intelectuală s-ar putea solda cu portretizarea tehnologiei fie drept apărător, fie drept demolator al libertăţii. Pot spune că potenţialul de efecte sociale al noilor tehnologii este aproape întotdeauna ambivalent- ele pot centraliza sau descentraliza puterea, diviza sau omogeniza cultura, dezumaniza sau împuternici clasa muncitoare şi cetăţenii. Nota bene este că,în general, urmările au oscilat până acum între neutru şi pozitiv. Ştirea care nemulţumeşte este că efectele sociale ale noilor tehnologii nu sunt nici invariabil, nici inevitabil sănătoase, în condiţiile integrării europene a ţării noastre. Ca dinamizator al istoriei, tehnologia nu este o forţă independentă de voinţa omului sau de cea a societăţii.Tehnologiile singure nu disipează structurile ierarhice de putere. Însă,ele pot să facă acest lucru dacă fiinţele umane decid să le aplice în acest scop. Aşa cum sunt folosite unele televiziuni de la noi în manipularea maselor în interesul mogulilor.
Să exemplificăm efectele tehnologiei informaţiei cu o examinare a cazului cel mai simplu din ţara noastră. Nicolae Ceauşescu părea să nu aibă o încredere în tehnologia modernă.În loc de a exploata avantajele acestei tehnologii .,el căuta să le îngrădească răspândirea şi să le folosească numai în scopul realizării agendei propagandei de partid şi militare.După două deceni de aplicare a acestei politic, în România existau doar un telefon la 19 famili şi doar un televiyor la 56 de famili, şi nici-un calculator la 100000000 de oameni.
Desigur, tehnologia nu este prin ea însăşi o ameninţare la adresa dictatorilor.Problema constă în faptul că tehnologia modernă folosită de mijloacele de informare publică este folosită de grupuri de interese politice , economice şi de altă natură pentru în diferite scopuri care să le aducă avantaje politice şi materiale în defavoarea şi manipularea conştiinţei comunităţi. Dar ,există şi afantajul că revoluţia culturală mondială, acţionată de noile tehnologii ale telecomunicaţiilor, a dus la înlăturarea “cortinei de fier” şi diminuarea deosebirilor-anterior enorme-dintre sistemele politico-economice existente în Europa,mai cu seamă în ţările subdezvoltate ce proveneau din lagărul socialist dominat de sovietici (ruşi).Acum aceste ţări au în comun un pluralism politic care reprezintă legitimizarea unui aspect central al vieţii sociale: cetăţenii aderă la valori diferite, şi deci, în cadrul societăţii, urmăresc ţeluri diferite.Pluralismul ocroteşte pe oamenii din ţara noastră şi îi împuterniceşte să se asocieze voluntary cu oameni care gândesc la fel.Pluralismul este marele duşman al totalitarismului.Transmiterea, la noi ,în timpul regimului ceauşist al serialului “Dallas” a contribuit la subminarea gândirii colectiviste.Nu ne putem îndoi că noua tehnologie de trasmiterea informaţiei va spori libertatea. Dar acest deziderat nu este singurul vantaj pe firmamentul valorilor societăţii româneşti. Să ne gândim la efectele telecalcului electronic asupra valorilor privind comunitatea şi cultura.Dar,să ne gândim la efectele internetului şi televiziunii asupra valorilor privind comunitatea şi cultura. Mai ales televiziunile de la noi,fiind în mâna unor moguli, manipulează populaţia ,impugn false valori.ce mai periculoasă ameninţare la adresa economiei şi societăţii româneşti este erodarea instituţiilor culturale- familia, religia, educaţia şi artele-care păstrează civilizaţia şi o transmit noilor generaţii.Dacă această ţesătură socială va continua să se destrame, vom pierde semnificaţia vieţii în sine.Prin inversarea valorilor şi impunerea unor modele false de către unele televiziuni există riscul schimbări în rău al mentalităţi comunităţi româneşti. Esenţa problemei noastre este însuşi înţelesul termenului “libertate”.Pentru omul modern trăitor în România, libertatea înseamnă eliberare din constrângerile mentalităţi impuse de doctrina marxist-leniniste, înseamnă eliberarea din constrângerile practice ale timpului şi spaţiului şi eliminarea limitărilor mecanice ale posibilităţilor disponibile,de care făceau vorbire George Gilder şi James Madison, care includeau şi libertăţile politice.
AL.FLORIN ŢENE
______________________________
________________________________
_____________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________

_________________________
_________________________
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau
_____________________________





![[explored #7] [explored #7]](http://static.flickr.com/8027/7280513748_d23115c0d8_t.jpg)
![Captain Cormorant [eXPLoReD] Captain Cormorant [eXPLoReD]](http://static.flickr.com/7092/7278209816_5b0dc7e377_t.jpg)



Mai multe texte:
facut sa fie ucisi zeci de mii de caini pentru ca, impreuna cu bandele lui de hoti , sa le ia pieile si sa le vanda in strainatate, abia acum animalele pot fi aparate printr-o lege care , totusi, intarzie din cauza uneltitorului ce asculta de Satana . Aparati vietatile fara grai si ale nimanui . Nu le lasati prada indracitilor cu spume la gura si iresponsabilitatii dezlantuite : ajutati-le sa traiasca fiindca si ele au un suflet.