~Alexandra Zărnescu: „România între excelenţă şi derizoriu“

3 iunie 2011, Ateneul Român, gala „Oscar Românesc pentru Excelenţă“, gala organizată şi prezentată de domnul Mircea Tudor, inventator şi om de afaceri, şi de Fundaţia pentru Tineret Teleorman, alături de doamna Carmen Movileanu şi d-l Liviu Ardeiaş şi susţinută de Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric.

Ajunsă la a XIV-a ediţie, ceremonia îşi propune să promoveze personalităţile contemporane ale României. Aţi auzit de acest eveniment în mass media? Probabil aceia dintre dumneavoastră, care aţi avut răbdare să înotaţi, în căutare de ştiri importante şi folositoare, prin mlaştina mediatică unde nu afli decât despre divorţul – pe cât de răsunător, pe atât de sordid – al cine ştie cărei fandosite mondene, au citit câteva informaţii sumare, în rest nimic.

Nu întâmplător scriu şi public acum, la câteva zile după eveniment; am fost curioasă să văd reacţiile si ecourile galei. Dar ele au fost vagi şi aproape inexistente. Îmi permit să-l parafrazez pe domnul Dan Puric, unul din laureaţi: dacă ar fi avut loc vreun viol, sigur răsunau toate posturile tv şi curgeau litri de cerneală.

Dar nu, a fost o atmosferă distinsă, marcată de prezenţa unor membri ai elitei intelectuale. Pentru că nici măcar lista laureaţilor nu a fost prezentată integral în cele mai multe din articolele publicate pe internet sau în ziare, am să trec eu în revistă numele fiecărei personalităţi în parte, cu câteva menţiuni, lăsând ocazia jurnaliştilor consacraţi să adauge alte detalii despre domniile lor, în articolele viitoare.

Cristian Gavrilescu, arhitect de renume mondial, ş-a pus amprenta la construcţia vestitului Palm Tower din Dubai, Emiratele Arabe Unite, clădirea care a bătut toate recordurile de înălţime şi cheltuieli.

Crina „Coco“ Popescu, tânăra alpinista de numai 16 ani, care a reuşit, la o vârstă atât de fragedă, să acumuleze nenumărate performanţe, dintre care menţionez:

• 2009, 10 ianuarie – Argentina, Vârful Aconcagua (6962 m), cea mai tânără persoană din lume pe ruta Gheţarul Polonez;
• 2008, 28 decembrie – Chile, Vârful Ojos del Salado (6893 m), cel mai tânăr alpinist din lume, prima femeie din Romania;
• 2008, Iran – Vârful Damavand (5671 m) – cea mai tânără din lume, Vârful Alam Kooh pe faţa nordică (4850 m) – cea mai tânără din lume, premieră românească;
• 2008,  Georgia – Vârful Kazbeg (5047 m) – cea mai tânără din lume;
• 2007, Alpi – Mont Dolent (3800 m);
• 2007, Mont Blanc (4810 m);
• 2007, Turcia, Vârful Ararat (5137 m);
• 2007, Nepal, Vârful Kalapattar (5550 m);
- Everest Base Camp (5350 m);
• 2005, Alpi, Dente del Gigante(4014m).

Academician Nicolae Victor Zamfir, fizician a cărui muncă de cercetare l-a ridicat în postura de director al Institutului de Fizică Nucleară al Universităţii din Köln, Profesor la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii şi director general la Institutului National de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ din România.

Iulia Gosea, somelier, membră a Asociaţiei Somelierilor din România şi premiantă la World’s Best Sommelier, campionatul mondial al somelierilor, desfăşurat în aprilie 2010, în Santiago de Chile, acum ocupând un binemeritat loc printre laureaţii Oscarului pentru Excelenţă şi, în sfârşit, apreciată şi în România pentru munca şi calităţile dumneaei! Alături de Iulia Gosea, a primit un trofeu special şi soţul domniei sale, domnul Bruno Scavo, în prezent considerat cel mai bun somelier al lumii.

Dan Puric, actor şi regizor, personalitate marcantă a culturii şi teatrului românesc, autorul volumelor Cine suntem şi Omul frumos, despre care nici nu cred că mai e nevoie să adaug vreo prezentare.

Liviu Popa-Simil, fizician care a studiat fizica cuantică şi energia psihotronică, a făcut descoperiri, până nu demult de domeniul ultra-secret, care au revoluţionat lumea ştiintifică, aducând explicaţii despre cum se dezvoltă şi se propagă energia vieţii, de care fiecare celulă are nevoie pentru a exista, şi a inventat un material special, capabil să absoarbă particulele radioactive, anticipându-i-se caracterul indispensabil pentru protecţia mediului.

Ancu Dincă, fizician şi binecunoscut inventator al unor dispozitive care anulează influentele nocive ale radiaţiilor emise de aparatura din jurul nostru, sau a câmpurilor geopatogene, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin studiul aprofundat al fizicii mecanice şi mediului înconjurător.

Nadia Comăneci, gimnasta care a spart toate tiparele, care ne-a transmis un mesaj din Los Angeles, neputând fi prezentă, deoarece serba ziua de naştere a fiului său.

Tudor Gheorghe, marele rapsod şi patriot, care a celebrat 40 de ani „de când mi-am urmat drumul dat de Dumnezeu, cu har, slujind două altare sfinte. Al muzicii şi al poeziei“, şi ne-a încântat cu o interpretare de excepţie. A fost relevată şi contribuţia marii actriţe Olga Tudorache, pentru o viaţă întreagă dedicată scenei, care nu a putut fi prezentă, premiul fiind acceptat de actorul George Ivaşcu.

De asemenea, domnul Christophe Gamon a primit un premiu special pentru activităţile domniei sale puse în sprijinul reabilitării imaginii României, iar prof. dr. Tom Gallagher pentru studiile şi analizele sociale despre ţara noastră.

Gala a găzduit şi un recital minunat al renumitului violonist Alexandru Tomescu, singurul violonist român contemporan care cântă la un Stradivarius.

Încercând să fac o documentare mai amănunţită despre personalităţile enumerate mai sus, am constatat, cu mare mâhnire, că notele explicative, adăugate de-a lungul timpului, au fost, destul de des, însoţite pe forumuri de comentarii denigratoare. Iar dacă ne gândim la versetul Lui Iisus Hristos, cum că „Nimeni nu e profet în ţara lui“ (Matei, 13, 57; Luca, 4, 24; etc.), şi sesizând faptul că cei mai mulţi dintre laureaţi sunt de mult strămutaţi în alte ţări, dacă aplicăm „Briciul lui Occam“, puteam să conchidem că, pentru a-ţi dezvolta capacităţile cu care  divinitatea te-a înzestrat şi pentru a reuşi în viaţă e musai să pleci din România. Dar de ce se perpetuează această dramă, într-o ţară atât de bogată, în privinţa oamenilor dotaţi cu calităţi excepţionale? Pentru că funcţionează perfect regula ratării, impusă de micimea sufletească a altora care nu te lasă să te manifeşti şi, nu în ultimul rând, de dezinteresul vădit şi de ignorarea domniilor lor de cei care ar trebui să-şi dedice activitatea şi interesul slujind elitele intelectuale.

De ce atâţia oameni de valoare sunt nevoiţi să plece departe ca să se realizeze, dar noi toţi nu suntem în stare să le creăm mediul propice pentru a-şi pune în valoare calităţile?! În ultimul timp, cercetarea ştiinţifică nu mai supravieţuieşte decât prin astfel de exemple, arta agonizează şi mulţi artişti de valoare, unii care nu au reuşit vreodată să se facă remarcaţi, îşi ratează talentele şi instruirea din cauza sărăciei şi blazării, cultura, în ansamblul ei, este muribundă. Iar când cineva încearcă din răsputeri să se opună valului de distrugere a valorilor reale, cum s-a întâmplat cu acest eveniment care promovează elitele, se loveşte de zidul indiferenţei, pentru că nici măcar presa, care ar trebui să fie primul organism de promovare, se ascunde şi le ignoră ostentativ. Dar, dacă deschidem televizorul, suntem bombardaţi de cancanuri şi de personaje groteşti, care nu mai ştiu ce să facă pentru a scandaliza şi a atrage atenţia (presei şi, prin intermediul ei, a publicului larg). Dar chiar dacă s-ar promova mai des, nu ar fi citite cu atâta fervoare.

Revenind la forumuri si comentarii, îmi permit să fac o sumară analiză comportamentală a românului din zilele noastre şi să spun că forumurile articolelor de scandal abundă în reacţii care mai de care mai virulente, însă cele care aduc la cunoştinţă realizări ale semenilor noştri nu primesc nici măcar un cuvânt de felicitare sau mulţumire pentru munca lor, decât extrem de rar. Nu intenţionez să fiu negativistă, dar nu am cum să nu mă întristez când privesc în jur şi sunt martora neputincioasă la procesul de degradare a României, proces de care vinovaţii principali sunt clasa politică şi guvernanţii, cu acordul tacit al poporului român, ajuns într-o stare precară, marcată de indiferenţă, dezbinare, cinism, delăsare şi aproape învins, dar nu de inamic reprezentat de vreun imperiu atotputernic, ci de propria clasă conducătoare prin sărăcirea deliberată a poporului, prin manipulare, prin distrugerea sistemului educaţional, prin exploatarea tarelor individuale – extrapolate de către unii analişti de doi bani ca existând „la români“, adică fiind „proprii poporului român“. Dacă am renunţa la individualismul egoist şi la lipsa crasă de solidaritate naţională, la ideea indusă diabolic de mercenarii de presă şi de ziariştii agramaţi că a fi român constituie o vină capitală înnăscută, o ruşine, la filosofia de viaţă de tip „nu se poate la noi, trebuie să vină străinii“ şi ne-am concentra pe comorile pe care le avem lângă noi, mai mult decât pe mizeria din jur, care capătă forme din ce în ce mai groteşti, am învăţa să respectăm şi să îmbrăţişăm ceea ce ne face bine şi am lupta pentru păstrarea acestor comori, redresându-ne treptat. E nevoie, concomitent, de o revoluţie interioară individuală şi de una exterioară, social-politică, unde fiecare din noi trebuie să-şi facă o autoanaliză, să-şi impună o autodisciplină şi să fie el exemplul de omenie şi civilizaţie pe care vrea să-l vadă în exterior, de la „ceilalţi“.

Este adevărat că degradarea şi satanizarea valorilor sunt mecanismele de funcţionare ale unui proces global bine pus la punct şi deloc întâmplător, care se accelerează pe an ce trece, dar unde este conştiinţa oamenilor? Unde sunt rezistenţa, curajul de a refuza, mobilizarea şi lupta contra tuturor acestor pilule otrăvitoare? Noi acceptăm cu bună ştiinţă şi resemnaţi toate murdăriile care ni se servesc, ascunzându-ne sub paravanul că „suntem prea mici“ sau „nu avem ce face“”. Greşit! Cum putem spune că nu avem ce face, când sunt atâtea de făcut şi atâtea de rezolvat?! Cine ne dă dreptul să închidem ochii şi să fim indiferenţi?

Ne-am obişnuit să ne victimizam, să dăm vina pe alţii, indiferent că e vorba despre politicieni sau factori de influenţă străini, însă, la nivel individual, suntem primii care ne facem vinovaţi de această ignorare a intereselor ţării, de atitudinea de invidie şi delăsare, care creează un mediu propice pentru toate celelalte influenţe nefaste. Este un laitmotiv al existentei noastre de care ne lovim oriunde: începând cu învăţământul primar, superior, cercurile de activităţi extracuriculare şi continuând până la mediile elevate şi domenii precum medicina, mass media, arta, cultura ş.a.m.d., peste tot sindromul de bisericuţă este prezent. Iar dacă te remarci prin vreo calitate excepţională, ieşi din tipare sau, mai mult, eşti apt să revoluţionezi domeniul respectiv, rişti doar să cazi victima pizmei şi izolării impuse de ceilalţi, pentru că aceştia nu suportă să vadă că cineva sare peste nivelul lor mediocru, pentru că mediocritatea a devenit o a doua natură a românilor de o perioadă încoace.

Deşi evit să fac o comparaţie superficială a societăţii româneşti cu cea americană, mă văd nevoită să aduc un argument plauzibil: în cultura americană, pe care mulţi dintre noi o bagatelizăm şi o luăm în derâdere, comportamentul cotidian constă în dezvoltarea concurenţei şi a spiritului de învingător, de unde şi locul binemeritat al americanilor în vârful ierarhiei statelor actuale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru popoare asiatice precum cel chinez sau japonez.  În societatea românească actuală e cam invers, probabil ca urmare a sechelelor ideologiei statului totalitar, care impusese atitudinea non-combat, exprimată prin proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie…“:  nu ai voie să scoţi capul, să ieşi din rândul uniformităţii, al „unidimensionalizării“ – cum spusese Herbert Marcuse, în faimosa lui carte Omul unidimensional –, pentru că există întotdeauna cineva care să te împingă-n, înapoi, în rând, care să te lovească şi, de cele mai multe ori, este chiar omul de lângă tine. Iar dacă te încăpăţânezi să impui un standard de elită şi o cultură a valorii, cu siguranţă că vei fi ignorat – asta în cazul cel mai favorabil, dacă nu, cumva, îţi vor sări mulţi în cap!

Revenind la subiectul acestui articol, menţionez că nu este încă sigur dacă ceremonia decernării „Oscarului Românesc pentru Excelenţă“ va fi difuzată pe vreun post de televiziune, căci nici măcar T.V.R nu a fost prezentă, ci doar unii bloggeri şi jurnalişti care şi-au făcut datoria, inserând câteva ştiri în mijloacele de informare.

Maica Tereza a spus că „Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti. El vrea doar să încerci din tot sufletul“; şi a mai spus: „Noi credem că ceea ce facem noi e doar o picătura în ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fără acest strop“. Aşadar, nu doresc să critic şi să scot în evidenţă metehnele majorităţii oamenilor, ci doar să atrag atenţia că e timpul să ne trezim şi să luăm atitudine, să învăţăm să respectăm, să apreciem şi să sprijinim pe cineva care poate mai mult decât noi, pentru că, astfel, recunoaşterea proiectată asupra lor se va reflecta asupra celorlalţi şi, implicit, asupra noastră înşine, a fiecăruia dintre noi. Ne place să ne înfoiem când auzim la ştiri că un român de-al nostru e arhicunoscut în străinătate, însă, câtă vreme este aici, printre noi, nu-l remarcăm, nu-l recunoaştem, nu-l respectăm pentru valoarea sa.

Închei într-o notă pozitivă şi nu am cum să nu aduc în atenţie faptul că promovarea oamenilor de valoare pe această cale nu ar fi fost posibilă fără devoţiunea şi sprijinul domnului Mircea Tudor, o personalitate deosebită, care şi-a pus mare parte din energie şi avere în slujba oamenilor, indiferent că fac parte din elită sau nu. Să amintim că domnia sa a obţinut premii internaţionale importante pentru proiectele şi invenţiile sale, dintre care evidenţiez Roboscan 1M – sistem foarte avansat de scanare cu raze gama, util pentru controlul şi verificarea traficului vamal, deoarece scanează containere, indiferent de dimensiuni, fără să fie deschise, şi camioane de mare tonaj într-un timp foarte scurt şi depistează elemente de contrabandă, fără să iradieze. Este câştigătorul Marelui Trofeu al Salonului de Invenţii de la Geneva în 2009, performanţă care a fost votată în unanimitate de membrii juriului; apoi, crearea unui sistem de securizare a fluxului de pasageri din aeroporturi, care are un procedeu foarte eficient de scanare a bagajelor.

Anul trecut, o altă invenţie marca „MB Telecom”, firma condusă de domnul Mircea Tudor, a primit unul din cele mai importante premii la Salonul de inventică de la Geneva: microsenzorul care depistează patru tipuri de cancer în numai şase minute şi are dimensiunile unui bob de orez. Autoarea este doamna Raluca van Staden, care a primit distincţia „Cel mai bun inventator-femeie din lume“.

Să le mulţumim tuturor acestor inspiraţi pentru contribuţia adusă la progresul umanităţii. Sunt bucuroasă şi mândră să-i am drept compatrioţi şi să scriu despre ei. Le urez inspiraţie, putere de creaţie, aprecierea binemeritată şi la mai multe realizări, iar nouă, tuturor, urez înţelepciune ca să ştim să-i preţuim şi să-i susţinem!

5 iunie 2011

ALEXANDRA ZĂRNESCU