~Alexandru Mironov: „ITC şi obiectivele (utopice?) ale mileniului (III)“

… „Se întoarce Marx!”, strigă, vă spuneam, chiar pe copertă, celebra publicaţie „Le Nouvel Obsaervateur”. Marx, socialistul, filozoful Karl Marx, cel care a demonstrat că ordinea capitalistă este perfect funcţională… cu condiţia ca factorii implicaţi în economia capitalistă să fie oneşti!

Or, noi nu trăim pe o planetă de îngeri, asta ne este clar tuturor, mai ales după criza prin care banditismul financiar a demonstrat că fără poliţie financiară economia planetei nu poate funcţiona. Ceea ce, cu mijloacele pe care le pun la dispoziţie ITC (Tehnologiile Informaţionale şi de Comunicare), chiar se poate face.

Atunci când m-am lansat în acest foileton despre utopie + ITC, intenţia mea a fost să deschid, filă cu filă, cartea problemelor sociale. Economie de piaţă versus democraţie a fost doar un capitol, urma, la „cuprins”, statul vs. corporaţii (în „viziunea” ITC, fireşte), poziţia generalului planetar Moş Teacă (văzută prin „lentilele”ITC), explozia ştiinţei şi a tehnologiilor (mai ales datorită umărului solid al ITC pe care ele se sprijină), demografia explozivă şi inevitabila ieşire a lui Sapiens înafara „legănului omenirii” (posibilă tocmai pentru că IA, inteligenţa artificială, a crescut, ca în poveste, într-un an cât alţii într-un veac), plus analiza şcolii planetare în condiţiile în care informaţia ţâşneşte din fiecare ecran, la fiecare apăsare de buton, plus sănătatea fiecărui individ şi condiţiile în care el, ea vor fi monitorizaţi de uriaşa memorie planetară ce se construieşte acum.

Vast proiect, veţi spune şi, cum se întâmplă cu marile proiecte, acestea iau timp şi, în desfăşurarea lor, multe piedici le stau în cale. Într-o asemenea „capcană” am căzut acceptând invitaţia din partea Comisiei de ştiinţă a UE de a face o vizită la Ispra, unul dintre centrele de cercetare pe care le are această minunată urzeală numită Uniunea Europeană.

Locul în care am ajuns este pur şi simplu de vis: la circa 60 de kilometri de Milano, pe malul lacul Maggiore, presărate printre pâlcurile de pădure bordând lacul lombardo-piemontez, se află o parte a JRC, Joint Research Centre, Centrul de cercetare comun al Comiesiei Europene. Despre care mărturisesc că până acum nu avusesem nici o informaţie. Şi care, aflu, aici, în nordul Italiei, adăposteşte doar ipsc, Institutul de protecţie şi securitate a cetăţeanului, ihcp, Institutul pentru sănătatea şi protecţia consumatorului, ies, Institutul pentru mediu şi dezvoltare durabilă, ie, unul dintre Institutele pentru energie şi unul dintre centrele de comandă ale JRC. Celelalte entităţi europene JRC-iste se află la Pettain, Olanda (un alt Institut pentru energie), Geel, Belgia (Institutul pentru elemente transuraniene), Sevilla, Spania (Institutul pentru studii prospective în tehnologii).

De ce întrerup povestea utopiilor posibile, diagolul metaforic cu Thomas Morus, cu acestă călătorie făcută în Italia, pentru că, în cele două zile de vizită la ipsc chiar am avut senzaţia că ITC este deja solid implicată în viaţa europenilor, că sistemele-expert dezvoltate de minţi excepţionale în acestă porţiune a lobului frontal al creierului european chiar se ocupă cu proiectarea viitorului Bătrânului Continent. Când, rând pe rând, diversele programe au fost prezentate în faţa celor 18 jurnalişti de ştiinţă europeni invitaţi, chiar mi s-a părut normal că în spatele fiecărei felii de viaţă să se afle gânditori care procesează metabolismul specific al ramurii cercetare, propunând legiuitorului de la Bruxeles (Parlamentul European) şi executivului (Comisia Europeană) soluţii care să asigure, până la urmă, o viaţă mai bună cetăţeanului european.

Le iau pe rând, succint, le voi dezvolta într-o viitoare descriere a unor „Scientific trips” (călătorii ştiinţiifice), în care voi pune cap la cap impresiile culese din institute şi centre de cercetări din Germania, Marea Britanie, Olanda, la care Comisia de ştiinţă a UE m-a invitat, ca membru al Asociaţiei Jurnaliştilor de ştiinţă din România şi al EUSJA, organismul european al jurnaliştilor de ştiinţă.

Încep cu ECCAIRS, care este un centru de coordonare a rapoartelor privind accidentele şi incidentele din transport – ceea ce înseamnă un control analitic perfect asupra aeronavelor, navelor maritime şi fluviale şi trenurilor de pe şi de deasupra întregului continent. Imaginaţi-vă un fel de hartă gigantică – pe care Internetul o permite! – a tot ceea ce mişcă în Europa şi veţi avea senzaţia ameţitoare că totul este sub control. De transportul pe şosele încă nu ne-am atins, ni se spune, există, fireşte, centre şi asociaţii specializate în controlul transportului rutier; totuşi, o ispravă a noastră va avea greutate în viitoarele decenii: introducerea obligatorie a tacografului digital (înregistrator de viteză) pe toate camioanele mai grele de 3 tone şi toate microbuzele şi autobuzele cu mai mult de 9 călători la bord. Din iunie 2010, prin legi operând pe întreg teritoriul UE (aceasta şi este, după părerea mea, marele câştig al intrării României în UE: faptul că nu avem încotro, trebuie să respectă legile civilizaţiei europene!), şoferii şi patronii de companii rutiere din 45 de ţări (ale UE şi „mărginaşe” UE) vor avea în graficul de transport doar 9 ore de şofat zilnic, în etape de câte 4 h 30 min, cu o pauză obligatorie de 45 minute între ele, cu maximum 56 ore de şoferie săptămânal. Raportarea infracţiunilor va ajunge automat, via Internet, la Centrele europene de control, deci fără intervenţia (discutabilă) a controlorilor locali şi regionali de trafic şi, transmise la Centrul de coordonare din Bruxeles, vor fi procesate şi se vor transforma în legi şi reglementări care să fluidizeze traficul de persoane şi mărfuri, deci să ridice gradul de securitate al cetăţeanului european şi eficienţa metabolismului economic continental. Un amănunt: tacograful digital face parte integrantă din autovehicol, deci n-ai cum să păcăleşti (necum să „îmbunezi”) pe poliţistul electronic european…

Dacă  un program de siguranţă a construcţiilor (ELSA) nu m-a impresionat prea tare (deşi ştiu că el va duce la stabilirea unor norme obligatorii – pentru locuinţe şi construcţii civile – pe întregul continent), software-ul (programele de computer) pentru securizarea fluxului informaţional ne-au lăsat pe toţi fără grai. Igor Nai Fovino, Christos Siaterlis şi Fotios Basagiannis (le transcriu numele pentru a vă da o idee despre cât de internaţionalizate sunt mecanismele „cerebrale” europene) ne-au prezentat programe de calcul al riscurilor de atac terorist (asupra centralelor energetice, trenurilor, metrourilor) dar şi cum pot fi apărate reţelele ITC de hackerii… născuţi tot de fenomenul ITC. Expunerile – pasionante pur şi simplu – au demonstrat la un moment dat că, de fapt, ideea fundamentală din spatele cercetării lor era aceea că… trebuie neapărat aprofundat studiul Internetului!! Poate, citind acestă propoziţie, aveţi aceeaşi senzaţie de buimăceală pe care am avut-o şi eu la Ispra: cum adică să studiem Internetul? Nu noi l-am creat? Nu-i ştim toate căile şi hachiţele?… Ei bine, nu. Ştim că Internetul a apărut la o idee a britanicului Tim Berners Lee, ca o reţea care lega câteva computere la Geneva, la CERN-ul fizicienilor, şi că s-a dezvoltat cu o viteză înspăimântătoare, legând între ele, în mai puţin de două decenii, toate, absolut toate marile, micile şi minusculele computere, chiar şi microprocesoarele din uneltele nostre de comunicare, într-o reţea care pur şi simplu ne-a scăpat de sub control… Gândiţi-vă, ni s-a spus, că există deja 1,2 miliarde de internauţi (unul la fiecare 5 locuitori ai Terrei) şi că, în funcţie de activităţi şi interese, ei acţionează secundă cu secundă asupra reţelei reţelelor, World Wide Web, modificându-i permanent structura! Iar JRC-iştii aleargă pe urma impulsurilor care întreţes continuu WWW, încercând să-i desluşească dinamica formă.

Managementul crizelor este obiectul de activitate a unui alt laborator complex de la Ispra (accidente, incidente diverse, atacuri teroriste, inundaţii, vulcani, tsunami-uri – pe toată planeta; la întrebarea mea „Dar crizele poilitice?” cercetătorii au zâmbit sfios şi au declinat răspunsul), imageria prin sateliţi şi introducerea paşaportului biometric pentru toţi cei 500 de milioane de europeni au fost alte trei momente ale vizitei în pădurea de lângă lacul Maggiore. Voi încheia însă „raportul” meu prin prezentarea excepţională pe care ne-a făcut-o olandezul Erik Vad Der Goot asupra a ceea ce aş putea numi… mineritul informaţiilor din media, scormonitul în adâncurile mass media europene (şi nu numai) după date, informaţii, evenimente relevante pentru fiecare moment al vieţii pe continent. Internetul fiind un ecosistem complex, programul EMM (European Media Monitoring), creat în 2002 şi dezvoltat de echipa lui Van Der Goot are comenzi care urmăresc diverse domenii ale vieţii, aşa cum sunt ele reflecate în presa scrisă a vremii. În ţările europene şi nu numai – EMM „ştie” să citească în mai multe limbi, „cunoaşte” alfabetul chinez dar şi pe cel arab şi farsi (iranian) – combinaţii Boole-ene (algebrele Boole) produc recunoaştere şi transmitere automată în mai multe limbi. În jur de 400.000 de persoane şi agenţii stau în „vizorul” EMM – deci al UE –, informaţia se indexează în funcţie de cantitatea globală de biţi (apariţia unei ştiri în mai multe ziare, din mai multe ţări, împinge inevitabil ştirea în „buletinul” momentului), „breaking news” (ştiri senzaţionale) apar automat în reţeaua ipsc imediat ce ele au fost raportate în ziarele lumii. Este o sumă de programe expert absolut uluitoare, după părerea mea, căci EMM pipăie practic realitatea lumii, dinamică, aşa cum este ea (la fiecare 10 minute „buletinul” se schimbă, în funcţie de evenimente şi de… răsucirea Pământului), culeasă din 100.000 de articole în fiecare zi (!), publicate în ziare şi reviste din 42 de ţari, de pe 2.200 de portaluri plus agenţii de ştiri şi site-uri specializate. Şi mai are acest public web site al JRC ceva: transmite continuu „pulsul” înregistrat, bătăile de inimă şi sinapsele creierului lumii către decidenţi, mecanismele centrale ale Uniunii Europene, unde, în funcţie de starea de sănătate a zonei Cutare, a fenomenului sau trendului, a evenimentului brusc apărut se iau decizii şi, mai ales, se proiectează stategia şi tacticile social-politice pe care realitatea dinamică a lumii le impune.

Inginerie socială – asta se întâmplă la Joint Research Centre – confinţindu-se încă o dată uriaşul impact pe care îl au ITC în aşezarea pe orbită a celui mai splendid experiment pe care îl face istoria modernă, această federaţie – de peste 1-2 decenii – numită Uniunea Europeană.

Opresc aici relatarea din acest centru de cercetări de la Ispra, îi mulţumesc pe acestă cale Bertei Duane, p.r.-ul de la JRC, pentru felul în care a organizat vizita celor 18 jurnalişti europeni  de ştiinţă şi vă anunţ că voi continua analiza potenţialelor utopii pe care le crează ITC în pagini viitoare ale ziarului nostru. Până atunci însă, rog cetăţenii acestei entităţi culturale componentă a UE care este România să ţină pumnii strânşi pentru întâlnirea G20 de la Pitsburg din SUA. Dacă lucrurile merg bine, s-ar putea ca politicienii să pună botniţe bancherilor şi speculanţilor din lumea întreagă, iar „Greed is healthy” („Lăcomia e sănătoasă”) să devină, aşa cum se şi cuvine, o lozincă a ruşinii…

ALEXANDRU MIRONOV