Alexandru Petrescu: „Noi“

Noi suntem născuţii celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut. Deci facem parte din istorie? Da, că am făcut istoria prin suferinţa noastră. Vedem îngroziţi cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.

Deşteptătoare pentru bolşevici
Pe vremea noastră o casă era cât o Dacia, un pic mai mult decât un Lăstun, un Oltcit sau un video adus din Occident. Adică cât îţi dădea CEC-ul voie să economiseşti. Dacă erai frizer, ospătar sau gestionar de Alimentara sau Aprozar era mai simplu. Din bacşiş şi furturile din creionul chimic păstrat şmechereşte pe după ureche era mult mai simplu. Politrucii pecerişti obţineau oricum totul printr-o ştampilă. Aveau apartamente decomandate în centru, televizor în culori peste rând, ARO sau Dacii la fel…
Noi suntem cei care avem amintiri pe retină despre primii paşi ai omului pe Lună, dar si poveşti despre războaie sângeroase sau cum veneau ruşii bolşevici care ne violau bunicile şi furau ceasurile deşteptătoare pe care le agăţau de gât cu sfoară. Noi ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii care au acceptat să fie călcaţi în picioare şi să se înroleze în armata politrucilor lui Pauker, Chivu Stoica, Gheorghe Georghiu-Dej, chiar dacă ei spun în spatele nostru că „noi nu ştim nimic”.
***********
Generaţia „De-a Baba-Oarba”
Noi suntem printre ultimele generaţii care au mai jucat De-a v-aţi ascunslea, Castel, Raţele şi Vânătorii, De-a Baba-Oarba, Ţară, ţară, vrem ostaşi, Prinselea, Sticluţa cu otravă, Pac-Pac, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace, Chibrituri, ultimii care au strigat „Un, doi, trei, la perete stai!”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani. Noi suntem primii care ne-am jucat pe jocurile video de pe teve-urile OLT (remember Super Mario Bross?). Noi suntem primii care am văzut desene animate color. Noi suntem primii care vedeam în alb-negru la televizoarele ruseşti TEMP sau RUBIN ”Giganţii”, „Daniela şi Aşchiuţă”, „Răzbunătorii”, ”Sfântul”, „Baronul”, „Onedin”, Teatru TV şi pe Toma Caragiu şi Alexandru Giugaru sau chiar pe Birlic…
***********

De la polonezi la „câini fierbinţi”
Noi mâncam chiftele sau pârjoale. Dar datorită nouă au venit în ţară hamburgherii. Noi mâncam polonezi şi crenvurşti, nu „câini fierbinţi”. Noi beam bragă, Cico, suc, şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de halviţă, de linguriţa cu şerbet scufundată într-un pahar cu apă cu care ne întâmpinam musafirii? Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tava cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit 9 sau de Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de tancurile sovietice şi, până la urmă, de ocupaţia românilor asupra românilor.
Dar oare va mai aminti ca Noi am avut un cosmonaut -Dumitru Prunariu?Da! Noi.
***********
Blugi şi bretoane
Noi nu am purtat nici jeanşi elastici şi nici pantaloni evazaţi, pentru că miliţienii ne băteau pe străzi sau ne tundeau bretoanele, dacă le lăsam să crească precum celor de la Beatles sau Rolling Stones. Gecile de blugi de la turci, sau cele poloneze, sau cele gen Lee sau Wrangler’s erau deja pentru liderii de gaşcă, şi ei erau ori fiii secretarilor de partid ori ai mandatarilor comerţului pe sub mână.
***********
„Adidaşi” şi „adidaşi”
Noi suntem cei care la ora 22ºº eram daţi afară din restaurante pentru că se închideau şi puneau scaunele pe mese.
Noi trebuia să stingem televizoarele pentru că se termina emisiunea şi trebuia să te culci pentru că ei ne stingeau lumina în case sau pe străzi.
Noi suntem cei care aveam dreptul la 20-30 litri de benzină pe lună de fiecare cartelă ca să putem să ne bucurăm de maşinile alea proaste şi incomode. Noi stăteam două ore la coadă la sifoane şi alte două ca să cumpăram două kile de carne de porc şi doi pui sau faimoasele tacâmuri şi „adidaşi”. Noi cumpăram pe cartelă şi pâine şi lapte şi ulei şi zahăr. Noi suntem cei care desenam cu vopsea pe cârpa bascheţilor chinezeşti trei dungi ca să ne dăm mari că erau Adidas…
***********
Cei care încă mai sunt în viaţă
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere si cotiere şi nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, sau felia de pâine neagră şi margarina cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special ca să nu fie desfăcut de copii, Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată. Noi ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam.
***********
Cel ce ne-a distrus tinereţea
Noi am fost acolo când s-a tras la Revoluţie sau când Iliescu şi Roman au trimis minerii şi imeghebiştii să ne rupă picioarele pentru că aveam părul lung, blugi, barbă sau eram „golani”. Noi am fost apoi cei ciomăgiţi de cele şapte mineriade ale lui Cozma. Noi am fost cei care am sperat că vom alunga comunismul, că îl vom aduce pe Ion Raţiu prim-ministru şi pe Regele Mihai pe tron, dar de câte ori mergeam mai convinşi la urne, tot Iliescu ieşea mai abitir distrugându-ne ce mai rămăsese din tinereţea noastră. Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă. Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca. Noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş” şi idioţenia aceea a lui Petre Magdin – pseudo rock.
***********
Căpşunar sau corupător
Şi noi am fost cei care l-am suportat pe Marian Nistor şi Savoy-ul său. Noi l-am înghiţit pe Eusebiu Ştefănescu când spunea, an de an, poezii în care îl omagia, pe 26 ianuarie, de ziua lui, pe Ceauşescu. Noi suntem primii care, sătuli de acea populaţie care nu ne mai suporta, ne-am luat lumea în cap şi am preferat să fim căpşunari decât corupţi sau corupători. Să ne minţim că suntem bine şi să trimitem banii în ţară. Noi suntem cei care, când venim în vizită în România, le arătăm tuturor poze pe care le-am făcut cu maşinile altora sau cu casele şi piscinele celor la care mergem să facem curat.
***********
Noi, cei care nu vom mai fi
Noi suntem cei care acum suntem obosiţi, poate bătrâni pentru mulţi dintre voi, dar care ne-am sacrificat totul ca măcar voi să fiţi cât de cât bine şi să aveţi o ţară şi nu un teritoriu, să fiţi un popor şi nu o populaţie.
Noi suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers… dar şi de învinşi de către un sistem care ne-a dat termen de 20 de ani ca să ne transformăm din nişte „stupid people”, aşa cum prevestea Brucan… Au trecut cei 20 ani şi nouă tot nu ne vine a crede că avea dreptate. Noi suntem tot ceea ce am vrut şi putut şi poate în curând nu vom mai fi… Noi.

ALEXANDRU PETRESCU

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.