~Cezar Adonis Mihalache: „Bonul sărăciei şi colecţionarul fiscal“

A avut un vis… Se întâmpla la începutul unui week-end, iar în vis cineva i-a spus să se arate în lume mai ferm. Să-şi convoace subalternii să le arate cine este el cu adevărat. Că, vorba aceea, dacă Traian  Băsescu a putut veni peste el la Guvern,  atunci şi el, ca premier, ar trebui să arate, din când, mai hotărât în felul lui de ocârmuitor. E drept, nu se cade să meargă să facă el pe „zmeul” la Cotroceni, că doar nu e birt acolo să fie deschis şi sâmbăta, şi atunci a ales un biet minister.

Întâiul pe listă a fost ministerul lui Adriean Videanu. De nevoie, din simpatie ori pur şi simplu din milă, ministrul economiei l-a aşteptat într-o zi de sâmbătă cu tot protocolul. Iar Emil Boc a venit. A venit dimpreună cu visul lui de o noapte. Dar, cum sâmbăta pe la birouri nu stă nimeni, Emil Boc nu a putut aştepta coloana cu girofar, deşi ar fi arătat mai impozant, ci a luat-o iute la pas. Să nu carecumva să se închidă ministerul până ajunge al.

Câteva ore mai târziu a ieşit  victorios. Doar îi stricase ziua liberă unui ministru! Cu o plăcere aproape bolnăvicioasă, Emil Boc a căutat în mapa discuţiilor de week-end un subiect „trăznet”. Să rupă gura târgului de sâmbătă de pe la amiază. Şi a anunţat că a decis să îmbogăţească poporul. Nu o să-i dea bani de-a dreptul, nu o să-i reducă povara fiscală, ci într-o adevărată poezie financiară, va mai inventa o măsură nu numai anti-sărăcie ori anti-recesiune, ci de-a dreptul de progres nestăvilit. Strângerea bonurilor fiscale la pungă de către simplii cetăţeni şi răscumpărarea acestora, cândva, de către Stat.

Desigur, ideea în sine nu are nimic de a face cu o economie sănătoasă. Nici nu o omoară, dar nici nu o sprijină. Pentru că este doar o altă frecţie la piciorul de lemn pe care se sprijină guvernul ţării.

În fapt, în loc să lupte cu evaziunea fiscală, cu marea evaziune, premierul vrea să-i pună la treabă tot pe contribuabili. Să facă ei treaba guvernanţilor. Pentru că, ducându-i pe cumpărători de nas cu promisiunea achitării unui procent din totalul valorii bonurilor strânse de pensionarul grijuliu sau şomerul flămând (problema e, cu ce bani o să cumpere aceştia produsele de pe urma cărora să colecţioneze bonuri fiscale?), Emil Boc încearcă să aplice un alt levier artificial asupra comercianţilor. Căci, crezând în visul lui de a transforma întreaga ţară într-un depozit de bonuri fiscale, premierul este convins că presiunea creată de cumpărătorii când vor ajunge să ceară bon fiscal şi pentru biletul de tramvai, va justifica introducerea caselor de marcat. Peste tot! Inclusiv în pieţele agro-alimentare acolo unde încercarea de a fiscaliza firul de pătrunjel şi zeama de varză a eşuat cu numai câteva luni în urmă.

Ce nu explică premierul este felul în care se vor deconta bonurile fiscale adunate peste an… Asta dacă vor reuşi să supravieţuiască cu tuşul întreg până la sfârşitul anului fiscal. Şi nu ne spune nici suma maximă în care va trebui să se încadreze contribuabilul filatelist-fiscal când îşi va îndosaria bonurile. Şi nici procentul pe care statul îl va da înapoi. Acestea au rămas chestiuni în suspans…. Până la sfârşitul colecţiei fiscale de sezon, când colecţionarul se va afla, probabil, în faţa unei mari dezamăgiri. Asta dacă nu va fi luat între timp la întrebări de Fisc şi nu va fi pus să plătească o suprataxă pe traiul îndestulat.

Cine şi cum va prelua bonurile fiscale de la o persoană fizică este iarăşi o mare întrebare. O chestiune delicată legată de felul în care se va face decontarea. Pentru că dacă va trebui să ne transformăm toţi în persoane fizice autorizate ori vom fi obligaţi să completăm fişe fiscale suplimentare, şi uite aşa va ajunge şomerul să depună şi el fişa de impozit global, nu  mai strânge nimeni nimic. Caz în care, pentru ca visul micului nostru premier să se împlinească, va trebui impusă colectarea câtorva kilograme de maculatură pe an de către fiecare dintre noi. Desigur, numai hârtie sub forma bonurilor fiscale.

CEZAR ADONIS MIHALACHE