~Cezar Adonis Mihalache: „Când hidra s-a trezit…“

Perspectivele economice sunt sumbre. Dar adevăratul cenuşiu al orizontului de aşteptare vine din îngrădirea pe care clicile încearcă să o impună ca măsură de protecţie a propriei bunăstării. Este una dintre cele mai solide bresle. Iar înnodarea propriului interes cu acela al politicului face din ea şi una dintre cele mai periculoase. Inclusiv pentru ideea de libertate.

Bancarii sunt gata să sacrifice libertatea de exprimare pentru propria satisfacţie pecuniară. În fapt, pentru o autosuficienţă în spatele căreia să-şi baricadeze avantajele de breaslă şi, mai ales, pe cele de finalitate a intrereselor de clică. Astfel, Asociaţia Română a Băncilor vrea să crească gradul de încredere al populaţiei în bănci prin impunerea unui regim strict de vehiculare a informaţiilor, solicitând ca persoanele care lansează sau publică informaţii care ar putea stârni panică în rândul populaţiei sau la nivelul mediului de afaceri să fie condamnate penal. Asociaţia a găsit sprijin chiar la nivelul ministrului justiţiei, dar şi al procurorului general, fiind o reacţie de “apărare” faţă de nenumăratele ştiri alarmiste din ultima perioada potrivit cărora cel puţin două bănci mari din România ar urma să se confrunte cu grave probleme financiare din cauza crizei mondiale.

Nimeni nu a reacţionat. Nimeni nu s-a arătat dezgustat de acest mamut cu picioare de lut care se dovedeşte a fi sistemul bnacar. După ce 18 ani s-a hrănit pe seama simplului cetăţean, spoliindu-l cu zeci de comisoane pe seama dorinţei acestuia de a-şi achiziţiona un banal televizor (unii ajungând în situaţia de a-şi vinde pe nimic casele şi masinile pentru a-şi achita ratele umflate cu zeci de comisoane la fierbătorul de cafea şi uscatorul de păr), după ce l-a jupuit îndatorându-l cu sume imense pentru minusculele credite „de nevoi personale” (de fapt, de „satisfacţie bancară”, cum ar trebui să se numească), după ce l-a umilit tratându-l întotdeauna din postura de prezumtiv infractor, considerându-l a priori un paria al neputinţei de a băga suficient de mult mâna în buzunarul din care trebuia să îndestuleze băncile, simplul cetăţean este din nou victima aroganţei sistemului bancar.

De data aceasta, băncile sunt mai crude ca oricând, criză economică mondială determinându-le să se transforme din rozători ai nevoii de consum a societăţii în prădători ai acelora care au nevoie de acest sistem.

De fapt, băncile visează la perfecţiunea supremă. La perfecţiunea clientului, nu a lor. Şi-ar dori un client care să intre în bancă legat la ochi, să semneze şi apoi să-şi vadă de drum. Şi sunt pe cale să-şi îndeplinească acest vis printr-o serie de măsuri pe care le avansează în numele protejării de efectele crizei financiare mondiale. Suntem pe cale să asistăm la instaurarea dictaturii bancare, iar cum cel mai periculos adversar este, în aceste clipe, presa, instituţiile financiare s-au unit împotriva câinelui de pază al democraţiei.

Într-un avânt fără precedent băncile fac presiuni pentru a-şi impune propriile limite de comunicare, prin ridicarea unor garduri dincolo de care nimeni să nu mai aibă posibilitatea de a vedea ce se întâmplă în curtea unei instituţii financiare. S-a mers până acolo încât se fac presiuni pentru incriminarea în codul penal a faptelor „de dezvăluire” care ar putea peturba imaginea băncilor. Relevarea modului în care această breaslă funcţionează pontru a menţine huzurul clicilor pe care le serveşte şi le aserveşte deopotrivă ar putea deveni astel o infracţiune. În fapt, nimeni să nu mai aibă dreptul de a vorbi public când este nemulţumit de serviciile unei bănci… O „denigrare” care a salvat banii multor persoane, pentru că dacă nu ar fi existat acest drept al exprimării, al avertizării prin vocea poporului, şi astăzi ar mai fi existat probabil ţepari precum Bancorex, Banca Internationala a Religiilor, Banca Agricola, Banca Turco-Romana, BankCoop, Dacia Felix, SAFI, FNI, Caristas ori Gerald…

Sistemul bancar îşi dezvăluie faţa pe care a reuşit să o mascheze în spatele unor clişee retuşate cu milioane de euro pe post de lături comerciale, de şabloane publicitare care au ţinut departe de ochii simplului om adevărata imagine a unei hidre. Iar grav este faptul că astăzi sistemul bancar are puterea de a se impune dincolo de limitele politicului. Interesele de clică fac întreg exerciţiul de mimare a democraţiei şi a libertăţii de exprimare inutil, factorul politic este cel ce semnează pentru acordarea unei puteri depline sistemului bancar. Marota folosită, criza financiară mondială, este un paravan perfect, dincolo de care abuzurile nu mai pot fi, nici sancţionate, nici reclamate ori comentate.

Comunicarea sistemului bancar se transformă într-un monolog al impunerii. Totul în numele managementului situaţiilor de criză, în care mamutul cu picioare de lut alege cenzura. O „comunicare” în cadrul căreia băncile nu spun nimic despre felul în care denigrează ele clienţii. Nu spun nimic despre faptul că se impun dobânzi uriaşe, se plătesc zeci de comioane şi se întocmesc adevărate dosare de cadre. Nu spun nimic despre propunea de acum câteva săptămâni de a fi introdus (ştiind bine că, în noile condiţii impuse de BNR şi în raport cu foamea de nestăvilit a băncilor, simplul omul nu va mai putea plati dobânzile într-o viaţă) un nou instrument al lăcomiei bancare: creditul pe mai multe generaţii. Banca este singurul business care poate vinde ceea ce nu are, adică bani, fără a fi declarată o instituţie fraudulentă. Mai mult, aruncă în spatele clienţilor comisioane mascate, dobânzi modificate unilateral şi pentru asta vor o adevărată lege a omertei. Cine pe cine denigrează?

Nu ne aşteptăm ca statul să apere presa de abuzurile sistemului de comunicare, de eventuala includere a libertăţii de exprimare (economică) în rândul infracţiunilor de cod penal. Dar sistemul trebuie să intervină în apărarea cetăţeanului. Mai ales acel stat social sub ochii căruia băncile vor să dea o nouă dimensiune şi putere executorului bancar, chemat să recupere fiecare bănuţ pe care oamenii nu-l vor mai putea achita în condiţiile de restrişte din timpul recesiunii.

Se conturează imaginea uei hidre mai pericoloase poate decât viermele care ne-a ţinut în întuneric câteva decenii. Călăii de astăzi poartă fuste scurte şi îţi trasează drumul spre ghilotină cu zâmbetul pe buze.

CEZAR ADONIS MIHALACHE