În loc să fi dat o ordonanţă prin care să anuleze aplicarea unei legi promulgate de şeful statului, mai bine ar fi emis un act prin care să suspende dreptul la grevă pe perioada campaniei electorale. În mod cert, Guvernul ar fi avut de partea sa mai toate partidele şi nu ar mai fi creat impresia ca vrea să desfiinţeze separaţia puterilor în stat.
De-a dreptul penibilă ieşirea în public a agitatorilor liberali. Pentru că apelul la „raţiune” denotă că liberalii nu mai au nici o soluţie, iar situaţia le-a scăpat de sub control. Desigur, faptul că o serie de voci din PNL fac apel la liderii de sindicat de a nu îndemna la mitinguri şi greve în timpul campaniei „pentru a nu peturba ciclul electoral” este exact sarea pe rana sărăciei şi a dezastrului prin care trece o ţară întreagă. Iar apelul lor este de o gratuitate vecină cu nesăbuinţa pentru că dreptul la grevă este garantat indiferent de momentul ales. Fie el „pre” sau electoral.
În fapt, sindicatele ar putea chema la grevă generală chiar în ziua alegerilor. Este dreptul lor. Din fericire, duminica nu se lucrează, dar acest lucru nu elimină problema. Pentru că aceleaşi sindicate ar putea „mişca” masele într-un miting de protest chiar în duminica alegerilor. De acest lucru se teme guvernul şi, tot mai făţiş, restul partidelor care dincolo de presupusa adversitate electorală, au acelaşi scop. Perpetuarea în alternanţă.
Este de aşteptat ca astfel de mesaje de esenţă emotivă să crească în aptitutidine. Şi nu doar liberalii vor fi aceia care vor cere ţării „raţiune”.
Dar de ce să ceri ceea ce tu nu ai fost în stare să dai? Cum să faci apel la raţiune dacă tu, Guvern sau clasă politică, ai dovedit că nu ai? Aceastea sunt întrebările la care ar trebui să răspundă partidele atât de „raţionale” când vine vorba de urmărirea propiului interes.
Dezgustul ţării este mai mare ca oricând, iar încercarea de a contrabalansa efectele absenteismului pe baza votului uninomnal (care are avantajul, pentru candidaţi, de a transforma votul majorităţii într-un vot al minorităţii cele mai fidele procesului electoral, precum pensionarii), ar putea fi anulată dacă vor ieşi în stradă salariaţii. Atunci, toate tertipurile guvernului, dar şi cele ale clasei politice, de a ţine departe de urne electoratul imprevizibil ca intenţie de vot (tertipuri precum decizia de a nu le permite să voteze acelora care nu se află în localităţile de domiciliu în ziua votului) ar fi de-a dreptul nule.
Guvernanţii au întinat Ziua Naţională aşezând în preajma ei circul electoral al dezbinării. Pentru că, aceasta este realitatea: procesul electoral constituie încă o sursă de dezbinări. Şi nu ar fi trebuit aşezat în preajma zilei naţionale. Nu ar fi trebuit murdărite memoria şi respectul pentru aceia care au săvârşit marea unire prin neghiobia de a trimite ţara la urne în loc să o lase să meargă spre Alba Iulia. Este adevărat, a fost mai ieftin pentru guvern şi mai puţin stressant pentru clasa politică. Pentru că nu se vor mai face manifestaţii cheltuitoare, iar politicienii nu vor mai trebui să mimeze patriotismul în această zi.
CEZAR ADONIS MIHALACHE
______________________________
________________________________
_____________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________

_________________________
_________________________
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau
_____________________________





![[explored #7] [explored #7]](http://static.flickr.com/8027/7280513748_d23115c0d8_t.jpg)
![Captain Cormorant [eXPLoReD] Captain Cormorant [eXPLoReD]](http://static.flickr.com/7092/7278209816_5b0dc7e377_t.jpg)



Mai multe texte:
facut sa fie ucisi zeci de mii de caini pentru ca, impreuna cu bandele lui de hoti , sa le ia pieile si sa le vanda in strainatate, abia acum animalele pot fi aparate printr-o lege care , totusi, intarzie din cauza uneltitorului ce asculta de Satana . Aparati vietatile fara grai si ale nimanui . Nu le lasati prada indracitilor cu spume la gura si iresponsabilitatii dezlantuite : ajutati-le sa traiasca fiindca si ele au un suflet.