~Cezar Adonis Mihalache: „În pragul crizei“

Este de aşteptat ca în următoarea perioadă presiunea iredentistă asupra Ardealului să se diminueze semnificativ. Nu este vorba de abandonarea planurilor secesioniste de către maghiarii revizionişti, ci de adaptarea strategiilor de acţiune la o nouă stare de fapt. Recesiunea.

Pentru noi, criza economică mondială are pentru început şi un efect benefic, fiind factorul care a reuşit să substituie atitudinea nepăsătoare, batjocoritor de nepăsătoare, a guvernanţilor noştri faţă de acţiunile de segregare duse maghiarimea iredentistă. Astfel, implicaţiile imediate, dar şi de perspectivă, ale crizei financiare şi economice mondiale, au redus masiv fluxurile de finanţare ale secesioniştilor. Fondurile „externe” s-au subţiat în clipa în care Ungaria a ajuns în pragul unui faliment de stat, fiind nevoită să apeleze la un ajutor de urgenţă din partea Uniunii Europene, fapt care a împins pe o linie secundară proiectele de mamă grijulie ale Budapestei faţă de maghiarii din Transilvania.

Fondurile de finanţare a fel şi fel de acţiuni ”culturale”, în fapt autonomist-subversive, vor rămâne sub semnul întrebării pentru multe luni de acum înainte. Desigur, infiltrarea liderilor maghari la nivelul tuturor structurilor de conducere din România ar fi trebuit să compeneseze această ”pieredere temporară” prin posibilitatea de a deturna fondurile necesare de la buget. Mai ales că perspectiva este promiţătoare pentru UDMR, care va rămâne pe mai departe în cercul clicii politico-economice aflate la putere. Numai că şi fondurile ”interne” deturnate până acum într-un flux constant de la bugetele României se vor subţia cât de curând. Nu graţie guvernanţilor români care vor avea curajul să ia butoiul cu miere de la botul liderilor maghiari, ci prin însăşi golirea acelor rezerve „de dezvoltare”.

În fapt, este de aşteptat ca la noi efectele crizei să se resimtă cu adevărat abia după alegeri, iar liderii UDMR ştiu că temporar nu vor mai avea de unde să-şi felieze fondurile pentru alimentarea diversiunilor şi manipulărilor secesioniste. Este motivul pentru care referendumul neconstituţional pentru declararea autonomiei ţinutului secuiesc a fost anulat chiar din interiorul „secuimii”. Semnalele recesiunii sunt evidente, iar maghiarimea revizionistă încearcă să păstreze în perioada grea ce va urma punctele câştigate prin trădarea partidelor româneşti de până acum. Pentru o perioadă de vreme, iredentiştii vor dispărea în spatele cortinei, riscul ca românii să protesteze, sufocaţi de sărăcie, fiind suficient de mare pentru ca maghiarimea să-şi tempereze, temporar, acţiunile subversive.

Această inacţiune nu va dura însă prea mult. Revenirea economică a Ungariei şi reluarea ”subvenţiilor” către secesioniştii din Transilvania reprezintă o chstiune de câteva luni. În plus, în vreme ce Ungaria va fi depăşit criza economică graţie ajutorului financiar masiv venit dinspre UE, este de aşteptat ca România să fie lăsată să se descurce de una singură. Mai ales că „recuperarea” noastră nu va reprezenta o prioritate pntru UE în condiţiile în care, în timpul şi imediat după criză, prioritate vor avea ţările care au ce să ofere Uniunii în procesul contracărării recesiunii. Peste câteva luni, România va fi într-adevăr tot o imensă piaţă de consum, dar o piaţă care nu va mai prezenta valoare în condiţiile în care puterea de cumpărare a populaţiei se va reduce drastic. În plus, vom avea un număr record de şomeri, pentru că Europa căpşunarilor ne va împinge înapoi toţi muncitorii. În timp de recesiune, statele aplică politici protecţioniste, iar printre acesta se află şi îndepăratarea imigranţilor pentru a salva locurile de muncă ale propriilor cetăţeni.

În acel moment, România va fi vulnerabilă. Transilvania va fi vulnerabilă, pentru că mâna de ajutor pe care o va întinde Budapesta spre a-şi ajuta etnicii se va putea transforma în mâna care ne va înjunghia.

CEZAR ADONIS MIHALACHE