~Cezar Adonis Mihalache: „Îndrumar de vandalizare“

Asistăm la o revenire „în forţă” a acţiunilor de intoxicare menite a promova „viabilitatea” investiţiei canadiene de la Roşia Montana. Şi nu este vorba de o nouă încercare de a impune exploatarea auriferă, ci de un pas bine definit din cadrul procesului de şantajare a Statului Român.De fapt, întrebarea este: câte procente le-au fost „rezervate” canadienilor de la Gold Corporation din banii împrumutaţi de România de la FMI?

Scopul este unul singur: obţinerea unor despăgubiri. Iar „reţeta” a fost deja verificată, canadienii având de urmat două mari „căi”. Fie solicitarea de despăgubiri în cazul în care Statul Român va refuza acordarea autorizaţiilor de explotare necesare, fie obţinerea de fonduri pentru schimbarea soluţiei tehnologice de exploatare.

Vina pentru marea devalizare bugetară ce va urma aparţine însă exclusiv autorităţilor române. Care au acceptat de la bun început un proiect de exploatare care se baza pe folosirea apelor cianurice (necesare pentru prelucrarea minereurilor). Fie din ignoranţă, fie într-o complicitate a foamei de bani, guvernanţii au fost de acord, la lansarea proiectului Roşia Montana, cu o soluţie tehnologică de exploatare interzisă în Uniunea Europeană în condiţiile în care şi cea mai optimistă estimare evidenţia că procesul va deveni operativ cu mult după intrarea noastră în UE. Canadienii au ştiut acest lucru şi tocmai pe această  mişcare (inteligentă, trebuie să  recunoaştem) s-au bazat în tot calamburul lor de mari investitori.

La prima vedere pare că „investitorii” de la Gold Corporation au mers la cacealma, riscând să piardă tot în cazul în care guvernanţii ar fi sesizat dedesupturile jocului. Numai că totul s-a făcut după un plan minuţios, de fiecare dată când vreun repreyentant al statului se apropia prea mult de adevăr, „investitorii” retrăgându-se discret, dând impresia că renunţă la tot. Au revenit când guvernele s-au schimbat, încurajaţi fie de tot mai slaba pregătire a decidenţilor, fie de blatul ce se întindea ca un păienjenis graţie unei abile manipulări prin mituire şi şantaj.

Canadieni au revenit dară în forţă… Şi nu este deloc o întâmplare. Chiar dacă ar părea că se urmăreşte speculare straniei „întâmplări” (postelectorale!) ce a dat ţării conjunctura unui guvern de maximă incompetenţă. E drept, se exploatează în mod evident gafele actualului executiv, dar trebuie să recunoaştem că este cu mult mai mult decât atât. Canadienii nu au ieşit la cerşit, nici nu încearcă marea cu degetul (poate-poate, vor obţine ceva despăgubiri) ci pur şi simplu îşi croiesc planul în funcţie de năsăbuinţa, lejeritatea şi aplecarea guvernanţilor în a rispi, şi nu doar din crasă incompetenţă, banii ţării.

Prin noua sa ieşire la rampă, Gold Corporation conturează, de fapt, cadrul în baza căruia va obţine uriaşe despăgubiri din partea Statului Român. Bazându-se pe momeala aruncată în clipa lansării proiectului, aceea a aplicării unei soluţii tehnologice bazate pe folosirea apelor cianurice (care a acaparat, în cadrul dezbaterilor, atenţia opiniei pubice), canadienii au putut insinua lejer valori economice şi de profitabilitate pe care nimeni nu a stat să le analizeze. Nimeni nu s-a gândit să verifice (fie şi într-un calcul de rentabilitate a utopiei) dacă Gold Corporation va aduce într-adevăr ţării cele patru miliarde de euro pe care le afişează în clip-ul TV pe care se bazează în noua sa provocare. De ce patru miliarde? Aici este pur şi simplu o chestiune psihologică (de masă, însă), publicistică, prin care se speculează exact suma de bani pe care guvernanţii au pierdut-o scăpând din mână bancile străine care au scos bani din ţară.

De fapt, canadieii nu trebuie decât să aştepte şi, în anumite momente, să lanseze şarje care să pregătească „marea lovitură”. Solicitarea de despăgubiri în cazul în care proiectul nu va fi aprobat (din cauza exploatării cu ape cianurice) sau în situaţia în care Statul Român va solicita schimbarea tehnologiei de lucru, şi implicit a proiectului. Ca şi în cazul Bechtel, Gold Corporation va fi de acord cu schimbarea tehnologiei şi, implicit, a proiectului, dar va solicita despăgubiri „pentru recalcularea costurilor”.

Şi într-un caz şi în celălalt, compania este acoperită şi va obţine în mod cert o despăgubire pe măsură. Mai ales că s-a creat deja impresia profitabilităţii de patru miliarde de euro (şi nimeni nu mai verifică aceste cifre, fapt ce se leagă şi cu ignorarea analizei economice a proiectului realizată cu ani în urmă de către ASE). Iar trist este că, după ce va obţine aceste „despăgubiri”, este posibil (urmând cazul „de succes” al firmei Bechtel) ca „investitorii” de la Gold Corporation să scoată bani şi din exploatarea prin metoda clasică de forare, „ltd”-ul parazitând oricum vechea companie de minerit care opera de decenii la Roşia Montana.

Va fi o nouă vandalizare, cu legea în mână, a bugetelor ţării. Şi ne mai mirăm cât de bogaţi sunt unii miniştri care, coincidenţă!, au mai ocupat portofolii în cadrul altor cicluri de acţiune ale canadienilor.

De fapt, probabil pentru asta avea ţara nevoie de împrumuturile de la FMI. Pentru a se acoperi de sarcina plătirii de „despăgubiri” către Bechtel, pentru a mulţumi interesele financiare străine, permiţând retragerea unor fluxuri financiare masive către băncile-mamă, şi, în cele din urmă pentru a plăti şi „efortul” canadienilor. Oare ce ne mai aşteaptă?

CEZAR ADONIS MIHALACHE