~Cezar Adonis Mihalache: „Megalomania repetitivă“

Mai ieri ne povestea despre felul în care sărea gardul şcolii. Dar nu să intre, în desele zile în care întârzia la ore, ci pentru a ieşi. Pentru că oricum nu-şi găsea rostul pe acolo. Era o formă incipientă de „eliberare” din lumea „tâmpiţilor pe bandă” pe care avea să o reclame de altfel câteva decenii mai târziu. Şi i-a mers bine. Atât de bine încât a ajuns la concluzia lui Marian Vanghelie. Şcoala vieţii e mai importantă. Iar orele de vagabondaj petrecute pe bulevard, în cazul lui Vanghelie, pe cheu ori aleeile portuare întunecate, în cazul lui Traian Băsescu, fac mai mult decât toate facultăţile de pe aici.

Au trecut 20 de ani de când am crezut că fisura istorică generatoare de traume cu personaje megalomanice s-a închis. Două decenii de la stoparea ruşinii revărsate asupra Şcolii Româneşti prin promovarea unor personaje semianalfabete în rândul „giganţilor”. Am iertat gestul de linguşeală care a permis intrarea a doi troglodiţi în rândul academicienilor, chiar dacă nimeni nu şi-a cerut iertare pentru antecedentele care au permis, cu mult înainte ca societatea noastră, inclusiv lumea ştiinţifică, să intre sub valul terorii, să genereze adularea din interes. Pentru că, sub scuza generală care a permis zidirea în panteonul marilor somităţi a unor asemenea personaje, frica, nimeni nu s-a mai întrebat cum s-a ajuns de fapt acolo.

Acum, Istoria pare a se repeta. Inclusiv cu fisura de gudureală care, în timp ce restul naţiunii îşi doarme somnul raţiunii paralizată de neputinţă ori nepăsare, poate genera iarăşi monştri megalomanici. Trăim anii linguşelilor venite dinspre diferite bresle care, pentru a-şi asigura binele, sunt gata să gâdile orgoliile cârmuitorilor până la periculosul prag al restaurării terorii. Suntem părtaşi, unii dintre noi pentru întâia oară, alţii într-o repetiţie sinistră care pare a se derula la porţile unei săli unde un bufon cinic rupe din nou bilete, la spectacolul imbecilizării prin uniformizare.

Din nou, grupul de interese generează antecedentele paranoii ocârmuitorilor. Cărora, dacă le poţi reproşa acum cel mult plăcerea de a se lăsa mânghiaţi pe creştetele peste care, în trecut, dascălii adevăraţi le trânteau scatoalcele educaţionale, mai târziu, când gluma repetiţiei se va fi îngroşat nu le vom mai putea imputa nimic, devenind victimele adulaţiei generate de interesul mercantil al unui grup ori altul.

Astăzi, poate şi pentru faptul că repetiţia este mama învăţăturii (de minte, însă!), generarea antecedentelor paranoii vine tot dinspre elita care, în urmă cu mai multe generaţii, a ajuns să-i convingă de genialitate pe soţii Ceuşescu.

Se prea poate ca forurile academice să aibă nevoie de sprijin pentru a supăravieţui acestor timpuri mult prea mercantile. Dar să repete povestea prostituţiei elitare este deja o ruşine mult prea mare pentru „nemuitorii” din panoplia Academiei. Dar nu e pentru întâia oară în cei 20 de ani de libertate, de maturitate democratică. Şi se vor mai fi învârtit în groapă geniile veacurilor trecute şi când, după ’90, în rândul „nemuritorilor” au fost primiţi ziarişti, scriitori de curte, popi, generali refulaţi… Şi se învârt şi acum când acela care a călcat cu bonteul de băiat de cartier învăţăturile şcolii, care i-a umilit peste ani (deh’, frustările copilăriei!) pe dascăli, este miruit în rândul oamenilor de ştiinţă.

Dar la care ştiinţă se pricepe oare Traian Băsescu pentru fi fost chemat în rândul elitei academice? La cea a navigaţiei ori la cea a oeonologiei? Sau poate la cea manipulării?!

Dacă nu ar fi refuzat titlul (spre onoarea lui, spre deosebire de unii jurnalişti şi scriitori de curte), refuz venit mai ales în urma reacţiei societăţii, probabil, ar fi urmat o distincţie acordată, nu doar de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, ci şi de Academia Română. Iar apoi, poporul ar fi urmat să-i achite facturile pentru editarea unor lucrării complexe de expimare a genialităţii privind ştiinţele amintite mai sus.

Rezerva de linguşeală a trecătorilor fără demnitate nu a putut fi speculată acum. Dar, dincolo de titlul oferit lui Traian Băsescu, se pune întrebarea: cât de serioase sunt, în general, distincţiile oferite de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România?

CEZAR ADONIS MIHALACHE