~Cezar Adonis Mihalache: „Melodrama politică“

Situaţia este dramatică. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să pară. Iar la capitolul imagine negativă şi felul de a zugrăvi pentru cetăţeanul elector tabloul apocaliptic la nivel social-economic, cele două partide de guvernământ par a se fi pus de acord. Pentru că tragedia unei ţări muribune este meşajul şocant al zilei.

Cât de reală este însă această situaţie? Sau cum să mai ai încredere în „viziunile” macabre ale politicienilor când ei s-au dovedit de fiecare dată doar nişte mari mitomani? Este adevărat, ţara trece prin momente economice dificile. Dar asta nu înseamnă că ea este muribundă. În fapt, tabloul apocaliptic PDL-PSD ascunde găurile negre ale imensei incompetenţe guvernamentale croşetate pe pofta de înnavuţire şi procesul de devalizare făţişă a bugetelor de stat. De fapt, aceasta este elementul comun de care se folosec partidele de guvernământ în conturarea scenariului groazei furnizat publicului. Devalizarea mascată a bugetelor. Căci, singura cale de a mai ascunde imensa hoţie duplicitară este aceea de-a incendia casa şi a recupera banii de la „asiguratori”. De la aceia care ne-au antamat ţara în fărădelegile puse la cale de-a lungul anilor de diversele structuri politice.

Toţi au pete… PDL duce în spate imensa devalizare produsă de ministrul Ritzi. PSD duce în spate imensa devalizare a vechilor sale guvernări. Societatea civică duce şi ea în spate mascarada la care s-a dedat privind cruciş când era părtaşă la aceste furăciuni. Acum aflăm că 400 000 de conturi ale asiguraţilor din sistemele private de pensii sunt goale. O altă devalizare uriaşă care se va stinge probabil prin expedierea acelor contributori în somaj, singurul mod în care angajatori pot explica de ce acele conturi de pensii sunt goale.

Şi premierul Boc deplânge, cel puţin de imagine, ziua judecăţii bugetare. Ziua în care nu vor mai fi bani pentru pensii şi salarii. Surprinzător, însă, nimeni nu se plânge că s-ar putea să nu mai fie bani nici pentru organizarea alegerilor, nici pentru kitscurile artistice organizate de primării pe post de sărbători comunale ori pentru tocatul pe nimic a sute de mii de euro.

Desigur faţă de perspectiva năucitoare prezentată de Traian Băsescu, cei 9200 de şomeri par o bagatelă. Şi ar trebui probabil să răsuflăm uşuraţi. Dacă nu asta a fost şi scopul. Ar trebui să le mulţumim social-democraţilor care au negociat, se jură, cu FMI pentru a nu mai fi disponibilizaţi alţi 150 000 de bugetari. Ba, ar fi reuşit să bată palma doar pentru îngheţarea salariilor şi pensiilor (laudă la care PDL a venit, prin premierul Boc, cu anunţul surpriză că nu se îngheaţă nimic, ba, pensiile chiar se măresc cu două procente!). În fapt, PSD a picat în plasă, ieşind la rampă cu declaraţia-şoc (pentru un partid social) că nu exclude varianta îngheţării salariilor şi pensiilor. Atât i-a trebuit premierului, care a anunţat că va marii pensiile. Pentru că bani vor mai fi, totul rezumându-se la o uriaşă intoxicare politică cu ţintă electorală.

Totul se desfăşoară sub o imensă manipulare. Fiecare încearcă să-l ademenească pe celălalt în capcana declaraţiilor pesimiste pentru a livra apoi argumentele salvatoare. Iar în tot acest timp ţara chiar se scufundă. E drept, nu în ritmul ameţitor prevestit de politicieni.

CEZAR ADONIS MIHALACHE