~Cezar Adonis Mihalache: „Prin cenuşa partidului“

Analiştii au început să-i prorocească sfârşitul. Partidului, nu crizei pe care o gestionează… Se înghesuie să spună că măsurile luate de guvernanţi sunt atât de nepopulare încât, la următoarele alegeri, s-ar putea să nu se mai aleagă nimic din PDL. Ce nu spun aceiaşi analişti e faptul că nu partidul a adus dezastrul în România. Ci o mână de oameni. Care vor scăpa oricum de braţul prea scurt al Justiţiei.

Chiar dacă partidul va dispărea, vor rămâne oamenii. Cei ce au produs răul ca entităţi individuale, ascunzându-se sub un nume aparent generos. Ei se vor salva în cele din urmă prin alte formaţiuni şi tot vor împinge răul spre forma lui politică. Aşa a fost în cazul fiecărei formaţiuni care a adus nenorocirea în această ţară. E drept, compararea cu alte regimuri este uşor desuetă. Pentru că astăzi vorbim despre perfecţiunea răului ca formă de destructurare naţională, nu de o biată zugrăvire pentru a ascunde jafurile economice.

Desigur, în naivitatea noastră, am putea crede că Justiţia va face dreptate. Cândva. Şi va pune cătuşele tuturor acelora care au trădat, au vândut, au nenorocit ţara din reavoinţă, ignoranţă sau nepricepere. Dar nu va fi aşa, fiind necesară aplicarea unei lustraţii a incompetenţei. Dacă tot nu a funcţionat lustraţia pentru Ion Iliescu, că nu era constituţională, aplicându-se altor timpuri, unui alt regim negat şi înlăturat inclusiv din cadrul lui juridic, măcar să o facem să funcţioneze pentru prezent. Mai ales acum, când vocea ţării începe să se facă tot mai auzită. E drept, ea se îndreaptă spre partid, „părintele vinovaţilor”, ca mod de generalizare. Pentru că devalizarea sediului PDL din Timişoara (gazdă atât a filialei municipale, cât şi a celei judeţene) prin scrierea unor mesaje precum „Hoţii!” si „Jos mafia PDL!”, arată o evidentă tendinţă de răfuială cu partidul. Nu cu oamenii din spatele lui, adevăraţii vinovaţi.

Şi totuşi, în formele organizate de manifestare a nemulţumirilor „ţintele” sunt bine fixate. Nu se folosesc „generalizări”. S-a văzut la marele miting din ziua moţiunii anti-PDL, când în „ţepele” butaforice erau trase manechine purtând chipurile guvernanţilor, nu etichete cu acronimul insipidului PDL. (oricum, să nu mai spună nimeni că românii sunt extremişti; deşi fac parte din guvernul care a adus haosul, nici un ministru UDMR nu a fost săltat atunci în ţeapa butaforică a dreptăţii!).

Este probabil dară ca la Timişoara să fi asistat la o manifestare directă a furiei populare. Deocamdată, una a vandalizării cu vopseaua dreptului la liberă exprimaree! Şi, într-un fel, este fascinant jocul istoriei. Pentru că acolo unde s-a născut libertatea pe care vor ocârmuitorii de acum să o limiteze, acolo unde „vandalii” lui Ceauşescu au dat un mesaj ţării, acolo unde după 20 de ani fanii portocalii îngenuncheau PSD-ul în impertinenţa de a fi venit la Timişoara să celebreze (în folos electoral) Revoluţia, de acolo va fi să plece şi sfârşitul partidului care a pus ţara într-un sicriu portocaliu.

Un sfârşit care este aproape. Pentru că, pentru democrat-liberali nu mai există drumul reconcilierii cu ţara pe care au nenorocit-o. Şi chiar dacă partidul se va lepăda de cioclul pus în fruntea sa şi a guvernului, chiar dacă îi va retrage din funcţii pe toţi miniştrii săi aroganţi, corupţi sau doar incompetenţi, partidul nu se va mai putea salva. A trecut deja de linia fără de întoarcere. Aceea peste care a păşit, la vremea „ocârmuirii” sale, şi PNŢCD.

CEZAR ADONIS MIHALACHE