~Cezar Adonis Mihalache: „Trendul comun al decribilizării“

Deşi ar fi avut toate şansele să recupereze masiv din procentele electorale pierdute, opoziţia rămâne totuşi captivă procresului de autodecribilizare care caracterizează în general formaţiunile de guvernământ. Evident, în termeni reali, „prăbuşirea” electoral-empatică nu se compară cu nivelul de derapaj atins de putere, dar, se situează, la nivelul percepţiei sociale, pe aceeaşi curbă descendetă.

Şi puterea şi opoziţia se află în acelaşi con al autodecribilizării, nivelul de prăbuşire al formaţiunilor de guvernare fiind evident mult mai amplu. Şi totuşi, trecând dincolo de conjunctura vremurilor pe care le trăim, prin raportarea la cumulul de şanse pe care le-au avut la dispoziţie PSD şi PNL în posibilitatea de a recupera încrederea electoratului, mai ales pe seama măsurilor economice dezastruoase adoptate de formaţiunile aflate la guvernare, opoziţia se află, ca perspectivă electorală, pe un platou de autodecribilizare cel puţin la fel de periculos.

Astfel, deşi faptele ar fi trebuit să indice o coaliţie aflată la putere aflată pe o pantă puternic descendentă contrabalansată de o opoziţie recuperând vertiginos pe seama erorilor şi ororilor măsurilor economice adoptate de guvernanţi, în realitate, cele două segmente politice se află pe aceeaşi pantă a autodecribilizării. Diferenţa constă doar în felul în care s-a instalat acest proces!

Pe de o parte, la nivelul puterii, ea s-a produs ca o reacţie firească a societăţii faţă de măsurile economice dure luate de PDL şi UDMR, în vreme ce opoziţia a intrat în procesul de audecribilizare pe seama incapacităţii sale de a specula momentul. Veşnica amânare a asumării unor acţiuni concrete în numele interesului social, autosuficienţa şi orgoliile principalilor lideri ai PSD şi PNL au împins întreaga opoziţie într-un proces de risipire a şanselor de recredibilizare.

De departe, însă, tergiversarea a reprezentat cea mai nefericită alegerea a opoziţiei, aceasta încercând să ducă de nas propriul electorat. Practic, atât PSD, cât şi PNL au amânat pentru această toamnă deciziile esenţiale, iar acum le „rescontează” pentru alte date, alte „momente precise” la care opoziţia se laudă ca va furniza soluţiile sale magice, înşelând aşteptările unui electorat mult prea răbdător.

Din păcate pentru partidele „de opoziţie”, dacă aceaste „capacităţi economice” vor fi relevate dincolo de un anumit prag al aşteptării, într-un punct mult mai apropiat de ieşirea din tunel decât de momentul de maxim al crizei, pe care pare că-l traversăm acum, atunci câştigul real de imagine nu se va întoare nicidecum în favoarea opoziţiei „curajoase”. Dimpotrivă, ţinând cont de procesul actual de decribilizare a puterii, care se produce strict din cauza măsurilor economice adoptate, şi nu ca urmare a acţiunilor speculative ale opoziţiei, în momentul în care guvernanţii vor slăbi şurubul răsucit în carne vie în numele ieşiri din recesiune, ura socială faţă de PDL s-ar putea diminua. Şi, oricât de mic ar fi acest grad de revenire în graţiile electoratului, el va conta enorm în condiţiile în care opoziţia, asociată laşităţii asumării unor decizii, va rămâne la acelaşi nivel al lipsei de empatie cu electoratul.

În plus, electoratul simte că, în mod real, PSD şi PNL nu vor să intre de fapt în nici o luptă politică. O lipsă de curaj politic pe care votanţii s-ar putea să o sancţioneze mult mai dur decât o fac acum cu acţiunile „de reformare” ale guvernanţilor, care fac astăzi puterea atât de hidoasă în ochii naţiunii. Pentru că, după ce a amânat o vară întreagă momentul decisiv al luării de piept cu puterea, opoziţia se repliază în acelaşi fel jalnic. Liberalii proiectează pentru presă guverne „din umbră”, total inutile, în vreme ce social-democraţii promit soluţia magică undeva în octombrie. Apoi, probabil, în noiembrie, decembrie şi tot aşa…

Or, câtă credibilitate mai poţi acorda unor asemenea jucători politici?!

CEZAR ADONIS MIHALACHE