~Cezar Adonis Mihalache: „Ultimele răsuflări ale unui animal beteag“

Cu cât dau peste el mai multe boli, de îl betegesc de-a binelea şi la trup dar şi la minte, că sufletu-i pare a-i fi oricum aşa din naştere, cu atât este mai furios pe Ţară. Şi cum altfel când vede, ros de invidie şi frustrare, cum dânsa se încăpăţânează să rămână tot întreagă?

Cât o fi dat el în bobii reformării să o nenorocească?! Să o văduvească de bogăţiile ei ori să-i dezbine fiinţa în toate cele patru zări. Cât s-o fi chinuit să o îmbolnăvească, să o ducă în vecinătatea nebuniei şi a suicidului, iar acolo să o privească, hăhăind, cum îşi dă suflarea. Şi aproape că i-a reuşit. Căci, Ţara e beteagă. E rebegită de frig şi datorii, de foame şi speranţe furate. E adusă de spate de câte nenorociri i-au pus mişeii în cârcă, e lovită până la sânge în şale de zecile de biciuri împletite din birurile păgânilor de la putere.

Dar, spre deosebire de cârmaciul ei, ea e încă întreagă la minte. Şi are şi sufletul neatins. Şi de aia moare el de ciudă! Că nu o vede rebegită decât prin ochiul lui cel strâmb. Cu alălalt, al bun, mai ales de îl închide pe cel netrebnic aidoma unui ciclop, îi vede însă semeţia. Şi îl arde drept în sufletul lui de rug. Îl mistuie gândul că şi alţii remarcă demnitatea ţării, ba mai şi şuşotesc pe la spatele lui de cât de viguroasă trebuie să-i fi fost fiinţa de a rămas încă atât de puternică.

Şi atunci, vătaful, supărat ca, vorba ţăranului, „proasta pe sat”, se răzbună pe ea şi mai abitir. Îi coace noi şi noi nedreptăţi, îi bagă cu de-a sila în treburile ei noi şi noi retardaţi şi impostori, toţi croiţi după chipul şi asemănarea sa. În fine, mai mult după asemănarea lui, că la chip cu greu îi mai poţi găsi unul de un leat.

Dar, de atâta răutate ce arde în el, nu vede că timpul lui e aproape scurs. Nu vede că nu-l mai vrea nici ţara, dar nici ăia de au convins ţara, mişeleşte şi mediatic, să-l pună tocmai pe el, aşa strâmb, în fruntea treburilor.

Nu-l mai vor nici stăpânii lui… Care sunt pe cale să-l azvârle ca pe un animal politic defunct în primul şanţ. E drept, mai încearcă o lovitură, voind a recâştiga încrederea acelora pe care i-a hulit şi i-a aruncat în nenorociri nemaivăzute. Şi ar vrea să-l sacrifice, la schimb, pentru a-şi masca impostura, chiar pe cel ce l-a slugărit precum o ordonanţă. Dar nu găseşte pe nimeni dispus, nu să-i ia acestuia locul, ci să intre în lesa capcanei de la Cotroceni.

I-a întors spatele până şi şeful de la puşculiţa ţării. Poate speriat şi de faptul că, de ar ajunge în fruntea executivului, acum chiar ar trebui să pună la dispoziţia ţării purcoiul de bănet ce zace sub vârfurile echerului de la Banca Naţională. Cu dobânzi ce se întorc pe post de dividente în buzunarele lui de finanţist-şef la fiece sfârşit de an. Bani strânşi fişic cu fişic din sudoarea ţării. Chiar şi din cea neştearsă încă, dar pe care o vor simţi ca o gheară de gheaţă pe şira spinării generaţiile următoare când vor vedea cât au de plată.

L-au refuzat dară, într-un preludiu al prăbuşirii ce urmează, toţi aceia pe unde credea a mai găsi un pion de pus în rolul bufonului. Rând pe rând, se dezic de el şi cei mai mărunţi „tehnocraţi”, şi nu doar cei de la Banca Naţională. Ba, de s-ar umili să-l cheme, probabil acum l-ar refuza chiar şi primarul Sibiului.

Traian Băsescu îşi dă ultimele suflări politice… Iar ceea ce se întâmplă acum a fost precedat, ca un semnal de avertizare de peste ocean, de vizita primarului „care este” în America. O vizită aranjată de unul dintre foşti ambasadori ai Statelor Unite într-un mesaj deloc discret. Motivul nici nu mai contează. Fie că a fost vorba de nerespectarea de către Traian Băsescu a plăţilor către Bechtel, fie de „ratarea” contractului ce viza achiziţionarea unor fiare ruginite pe post de avioane militare supersonice…

Important este mesajul. Iar răspunsul se găseşte în calamburul ce se va juca nu peste multă vreme. Cine va ajunge primul la vară peste ocean? Primarul care şi-a antamat deja biletul lui „I’m coming!” după o primă vizită aparent reuşită, măcar pentru faptul că a văzut acolo ce nu o sa vadă el niciodată în sectorul personal, sau actualul preşedinte? Căruia abia acum îi pregăteşte o vizită „oficială”  ministrul Bakonschi, care, deşi îi agită de multă vreme apa în jacuzi-ul pe care scrie „made in USA”, nu a reuşit să lanseze la apă nici măcar o bărcuţă în care să-i îmbarce diplomatic pe Traian Băsescu şi pe femeia visurilor lui politice, Elena.

 

CEZAR ADONIS MIHALACHE