~Cezar Adonis Mihalache: Respectul constituţional“

Nicicând nu a fost citită şi citată Constituţia ca până acum, în miezul scandalurilor din Parlament legea supremă ajungând un adevărat best-seller. Ceea ce ar fi fost de-a dreptul încurajator, putând însemna un prim pas spre revenirea la respectarea şi aplicarea legii.

Într-un elan imitativ, un mimetism politic pe care îl regăsim la oricare lider sau simplu membru, indiferent de formaţiunea politică din care face parte, mai mulţi parlamentari au început prin a cita, în plen sau pe coridoarele înaltului for, paragrafe din Constituţie.

Într-o primă fază, exerciţiul recitării părea a fi un început în asumarea unei altfel de mod de a face politică în România. Cu litera legii şi obligaţia parlamentarului de a fi un gardian al respectării acesteia. Apoi, pe măsură ce paragrafele se repetau obositor, dar mai ales felul de a le potrivi ca argumente ale dreptului de a exercita anumite măsuri în interesul privat al unor partide, exerciţiul s-a transformat într-o demonstraţie a incapacităţii politicianului. O demonstraţie a lipsei de iniţiativă, a lipsei curajului de a-şi asuma teme dincolo de cele cuprinse în amestecul „doctrinar” menit manipulări şi distragerii atenţiei. În fapt, toţi aceia care au citat legea supremă în aceste zile de frământări sociale nu au făcut-o pentru a transmite un mesaj simplului cetăţean, tot mai dezamăgit de felul în care politicienii, şi nu doar cei aflaţi la putere, îşi impun propriul interes, ci pentru a-şi procura noi argumente în veşnica luptă politică. Una care are acum şi conturul electoral al prezidenţialelor.

Cetăţeanul a fost din nou doar un spectator întâmplător al jocului politic. Iar transformarea pasajelor citate din legea supremă în cartuşe de război politic parlamentar demonstrează nivelul de cinism la care a ajuns clasa politică.

Desigur, dacă ar fi apelat la citarea Constituţiei pentru a aminti despre îndatoririle statului social faţă de cetăţenii săi, politicienii ar fi meritat tot respectul. Dar folosind legea supremă doar pentru a-şi procura argumente în impunerea unui „alter ego” politic care nu are nici o legătură cu ţara, cu nevoile cetăţenilor săi (trataţi doar din postura de contribuabili şi alegători, niciodată în mod real, din aceea de fiinţe sociale cu nevoi, drepturi şi aşteptări), este de-a dreptul mizerabil.

Tragedia cea mai mare vine însă din faptul că, odată intrată pe mâna profitorilor politici, pseudo-argumentaţia constituţională fluturată astăzi de către oricine şi oriunde, va sfârşi prin a duce în derâdere tocmai rostul legii supreme. Esenţa ei, felul şi dreptul folosirii legii ca argumentaţie (dar nu în interesul privat al partidelor, cum se întâmplă acum, ci în apărarea nevoilor cetăţenilor) nu trebuie să vizeze luptele politice, ci impunerea fără echivoc a fundamentelor statului naţional în faţa veneticilor şi reaminirea rolului şi obligaţiilor statului faţă de cetăţenii săi.

S-a văzut de atâtea ori: când politicul s-a referit la o lege pentru a-şi procura demonstraţiile necesare, când argumentele furnizate de lege au intrat în cvorumul clevetitorilor de show-mahala, acele talk-show-uri ale lipsei de inspiraţie, legea a fost compromisă, dusă în derizoriu, prin transformarea ei, de la nivelul iniţial al argumentaţiei imbatabile, într-o demonstraţie vocativă a impostorilor şi, nu de puţine ori, într-o demonstraţie a primitivismului politic.

Se impune, dară, o mai mare atenţie la felul în care este citată astăzi Constituţia de anumiţi livratori de „raţionamente” politice şi sociale… electorale. Şi, mai ales, asupra modului în care este ea utilizată în impunerea şi apărarea interesului pivat al partidelor, în defavoarea statului şi a cetăţeilor săi. Altminteri, dacă folosirea ei cu nonşalanţă pentru cruciadele politice-electorale nu se va sfârşi înainte ca feluriţii impostori să umple fisurile şi lipsurile inerente oricărei constituţii cu „judecăţi de valoare”, vom avea, în loc de o lege unanim respectată, un act folosit speculativ după bunul plac de feluritele caţe ale interesului politic.

CEZAR ADONIS MIHALACHE