~Dan Brudaşcu: „Mult zgomot şi un posibil plagiat politic“

De câteva zile bune, mass-media românească pare a fi cucerită  de o aşa-zisă iniţiativă legislativă, care urmăreşte impozitarea oamenilor ce deţin proprietăţi imobiliare şi bunuri ce depăşesc 500.000 euro. Dovedind, ca şi alte dăţi, o regretabilă superficialitate şi comoditate, vajnicii condeieri dâmboviţeni, atraşi de acest subiect vor fi probabil şocaţi să afle că ideea pentru care se aduc laude exagerate acestui „autor” este, în realitate, una mai veche, respectiv din legislaţia 2000 – 2004. Între propunerile legislative pe care le-am făcut atunci, dar pe care Guvernul Năstase a respins-o pentru a putea emite o Ordonanţă de Urgenţă proprie, cu acelaşi obiect, viza aplicarea de impozite diferenţiate pentru cei care deţin mai multe locuinţe, maşini sau terenuri, urmând ca sumele rezultate să fie folosite pentru realizarea de locuinţe sociale şi pentru tineret.

Încă de la depunerea de către mine a propunerii legislative la Camera Deputaţilor, presa a reacţionat, numind-o „Legea Robin Hood” Ca şi în alte ocazii, Guvernul prezidat de Adrian Năstase, întrucât propunerea nu provenea din propriul său partid, ci a unui reprezentant al Opoziţiei, a dat aviz nefavorabil, iar apoi a respins-o. La doar câteva zile după aceea, acelaşi guvern a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă cu privire la instituirea de impozite diferenţiate doar pentru deţinătorii de mai multe imobile, fără a preciza, însă, destinaţia sumelor suplimentare rezultate.

Propunerea pe care o făcusem pornea de la o constatare extrem de gravă şi anume: lipsa fondurilor, atât la nivel central, cât şi local, necesare pentru construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret. Ea mi-a fost inspirată de existenţa unor prevederi similare în legislaţia unor ţări din U.E.

Profitând de ideea mea şi disperat de a face rost de noi fonduri, Guvernul Năstase, deşi o avizase negativ, şi-a însuşit-o, promovând o Ordonanţă de Urgenţă din care a lipsit însă orice precizare coerentă privind destinaţia surplusului de impozitare.

Iată, însă, că acum, tot din motive populiste se pare, se reinventează „mersul pe bicicletă”, urmărindu-se instituirea unui impozit pe avere din nou cu o destinaţie vagă, incertă, în pofida declaraţiilor populiste făcute de pretinsul iniţiator sau, bănuim noi, printr-o asemenea iniţiativă, partidul deputatului respectiv urmăreşte, în realitate, recunoaşterea în mod public a propriei sale contribuţii la pauperizarea românilor şi la devalizarea tezaurului naţional, conştientizând nevoia imperioasă a găsirii de soluţii pentru ieşirea din criză. Numai că, şi de această dată, nu sunt chemaţi să plătească cei cu adevărat vinovaţi, ci, ca de atâtea ori în politica românească postdecembristă, se caută cu neruşinare un Acar Păun pentru a plăti oalele sparte ale incompetenţei şi nesimţirii trepăduşilor politici.

Aşa cum am arătat, promovând acea propunere legislativă, am avut în vedere deopotrivă interesul public şi găsirea de soluţii fezabile pentru rezolvarea unei acute probleme sociale: lipsa resurselor financiare pentru realizarea de locuinţe sociale şi pentru tineret.

În pofida măsurilor luate de actualul guvern, suntem încă foarte departe de a putea spune că o astfel de problemă a fost soluţionată eficient şi pe termen lung. Soluţiile populiste menite mai degrabă să distragă atenţia de la problemele complexe şi grele cu care se confruntă în prezent societatea românească decât de a rezolva cum se cuvine lucrurile, ne fac să credem în amatorismul regretabil al aşa-zisului iniţiator, care, probabil nici atunci când a descoperit această propunere legislativă pe site-ul Camerei Deputaţilor şi nici în prezent nu i-a înţeles, cum se cuvine, semnificaţia şi menirea, propunând atenţiei opiniei publice mai degrabă un avorton legislativ, care stârneşte nedumerire şi zâmbete.

Aşadar, nu orice preluare, fără suficientă gândire, a unor idei ale predecesorilor, asigură unui parlamentar, cu grăbire, gloria la care aspiră fără ca uneori să aibă şi justificarea minimă necesară, cum pare a fi şi cazul la care ne referim. În lumea ştiinţifică o astfel de preluare fără precizarea surselor folosite este numită plagiat.

Las la latitudinea specialiştilor şi a opiniei publice, ca, după o analiză atentă, obiectivă şi nepărtinitoare, să precizeze dacă despre aşa ceva ar fi vorba şi în cazul de faţă.

DAN BRUDAŞCU