~Dona Tudor: „Catuşa şi căpuşa“

Şarpele încălzit la sân te muşca. Ca babuinii căzuţi în cap ne-am lăsat prinşi în plasă cu momele şi şoptele. E drept că unora le-a plăcut. Şi le-a priit. Le-a mers ca uns. Ca unse au fost căile desluşite doar de unii.

Aşa am ajuns înlănţuiţi cu lanţurile de magazine  tip supermarket. În cutia mea poştală sunt ingesuite cu osârdie pliante cu îndemnuri la cumpărături. Ardei kapia şi căpşuni din Turcia. Vinete din Spania. Usturoi din China. Pepene verde din Panama. Mandarine din Pakistan.

Din pământul Câmpiei Române nimic! Doar în piaţă, la tarabă: urzici, ştevie, leurdă şi alte verdeţuri. O să ajungem să exportăm urzici în Spania?!  Ştevie în China?!  Leurdă în Pakistan?! Nici vorba! Am fost de Paşte la mamă acasă şi am trecut prin Câmpia Română. Suprafeţe mari de pământ  nelucrat. Aspectul pământului nelucrat e ca obrazul omului îmbătrânit. Încreţit. Amărât de singurătate. Albit. Pustiit. Ca să se ferească de pustiire, se înţeleneşte.

Înţelenirea ar putea fi scutul pământului. Lacrimile sărăciei săpa şanţuri adânci şi pe suprafaţa pământului şi pe faţă omului. Din muncă nu s-a îmbogăţit nimeni. Nu aşa se dau tunuri pe bugetul României. Cărămidă peste cărămidă, se ridică, din sacul cel mare pe care îl umplem toţi, zidul ce desparte lumea portocalie de restul ţării. Prizonieri ai une sete de câştig nepotolită. Să fie doar ai lor, la mălai. Vai de banii şi de capul lor! Cine împarte, parte îşi face. Numai că, banii s-au cam terminat. E restrişte şi jale.

Ies buimăciţi miniştrii din Palatul Victoria. Partidul se bolşevizează, zice preşedintele ce-a creat partidul. Se leapădă preşedintele de guvernare? Ce iţe se ţes? Dar dacă partidul nu mai vrea să urce dealul la Cotroceni? Ne ducem la marginea istoriei. Intrăm în anonimat. Partidele se ocupă de capitaliştii lor. Necăjiţii nu sunt ai lor. Necăjiţii se uită la televizor. Aşteaptă să vadă luminiţa de la capătul tunelului. Şi tunelul e lung şi neluminat. Rezistăm într-o economie de supravieţuire. Suntem în top pe hartă mondială a şpăgii.

S-au dus, cei mai mulţi dintre noi, la votare ca mielul la tăiere. Au văzut plină, minciună lor goală. Au văzut drept, în gură lor strâmbă. La câte promisiuni au făcut, ca praful de pe drum, se va ridica în urmă lor, uitarea. La câte promisiuni au făcut, cu lacrimi şi lumânări îi va ajunge blestemul. E drept, cât timp circul are pâine, circul funcţionează. În  zig-zag, pe serpentine, în linie dreaptă. Vrăjiţi  cu refrene poleite. Când, ca nişte ciucuri vor începe să atârne întrebările foamei, în zadar vor zornăii cătuşele. Căpuşele au în memorie calea ascunzişului. În ceasul crud al mărturisirii ar trebui să avem curajul sorbirii gălbenuşului din cuvinte.

Da, nu ne-am vândut ţara. Am dat-o la unii aproape pe  gratis.

DONA TUDOR

aprilie 2010

Bucureşti