~Dr. Alex Berca: „Dragonul Asiatic s-a trezit din letargie“

Călătorul care s-a încumetat în urmă cu 30 sau 40 de ani să zboare mai mult

de 30 de ore din America, Europa sau Canada pentru ca să ajugă în China şi să treacă prin porţile marelui zid chinezesc atras de misterele şi de cultura milenară a acestei lumi, poate povesti o mulţime de lucruri deosebit de interesante despre ce a văzut la timpul respectiv pe acele meleaguri.

Vizitând astăzi China timpul de zbor a rămas aproximativ acelaş dar imaginile sunt diferite în cele mai multe colţuri din China şi în special în marile oraşe.

 În urmă cu cel puţin 30 de ani circulănd prin Şanghai (cel mai mare oraş cu cea mai mare populaţie:peste15 milioane locuitori) sau prin Beijing (al doilea mare oraş şi capitala Chinei cu o populaţie de 11 milioane locuitori) sau prin alte sute de oraşe din China, trebuia să fii atent să nu fi lovit de una din milioanele de biciclete cu care circulau chinezii. Astăzi principala grije este să fi atent să nu fi lovit de vre-o maşină care circulă cu mare viteză.

Ca şi în alte ţări în ultimii 25 sau 30 de ani numărul maşinilor s-au înmulţit ajungând să fie de ordinul milioanelor. Majoritatea maşinilor sunt japoneze, dar există şi Mercedes, Jaguar, Land Rovers şi chiar maşini fabricate în China.

În urmă cu zeci de ani, ca şi în Rusia din timpul lui Stalin şi a urmaşilor lui, sau în România pe timpul prea iubitului fiu al poporului, a stejarului din Scorniceşti, populaţia ajunsese să moară de foame.

În China circula o zicală care reflecta o tristă realitate: “cu un pumn de orez saturi şi fericeşti un chinez”.

Chiar în asemenea condiţii nimeni nu îndrăznea să se plângă că nu are ce mânca, sau că duceau o viaţă total neomenească.

Procesul de îndobitocire sau mai bine zis de spălare a creierelor ajunsese atât de departe încăt cu “Cartea Roşie a lui Mao” în mână, se puteau face operaţii fără anestezie, sau femeile puteau naşte fără dureri.

Au trecut peste 30 de ani şi lucrurile s-au schimbat în bine într-un mod deosebit. Nu se poate vorbi încă de un proces finalizat şi nu peste tot în China. Mai sunt încă multe de făcut în foarte multe locuri şi încă destul de mult timp de aşteptat până se va putea vorbi de o viaţă normală şi civilizată pe tot cuprinsul ţării.

 În marile oraşe şi în imediata lor apropiere se remarcă un proces de creştere şi un ritm de intensă dezvoltare ce poate fi considerat unic.

 Majoritatea populaţiei din marile oraşe îşi poate asigura trei mese pe zi.

Sunt aproape 100 de milioane de oameni bogaţi şi foarte bogaţi. Numărul acesta este impresionant dacă nu îl raportăm la populaţia totală a Chinei ci la faptul că acest număr reprezintă circa 1/3 din totalul populaţiei Statelor Unite sau aproape cât populaţia a patru Românii luate la un loc.

 Ca şi în alte ţări ce au existat zeci de ani sub dictatura comunistă, populaţia chineză îşi crease un sistem psihologic de autoapărare. Se făceau că munceau pentru un stat care se făcea că îi plătea. În mod treptat, fără nici o exagerare populaţia acestei ţări îşi pierduse orice interes pentru a muncii şi a crea anumite valori.

Astăzi situaţia este diferită. Nu peste tot, dar în majoritatea oraşelor se munceşte întradevăr cu seriozitate. Enorme construcţii cu zeci de etaje apar ca ciupercile peste noapte. Se construiesc şosele pe sute şi mii de kilometri, se dezvoltă o reţea de transporturi subterane. Totul se întămplă într-un ritm nemaipomenit de alert.

Unul dintre cele mai bune exemple pe care China l-a putut oferii întregii lumi a fost modul de organizare, construcţiile şi disciplina care au avut-o în pregătirea şi desfăşurarea Olimpiadei de vară a anului 2008.

Astăzi dacă vorbeşti cu orice chinez şi îl întrebi:

- Cum se explică acest ritm fantastic pe care îl cunoaşte China în dezvoltarea ei?

 Răspunsul vine rapid şi fără nici o ezitare:

- Acuma este momentul dezvoltării noastre; aici este locul unde putem căştiga bani. Nu putem pierde această unică oportunitate ce a apărut o singură dată în viaţa noastră! Comparând situaţia actuală cu trecutul erei comuniste, se poate spune că acest trecut a fost grozav făcându-i pe toţi oamenii egali în sărăcie.

Chinezii au dat de gustul banilor şi al unei vieţi prospere şi le este deosebit de greu să nu facă uz de această unică oportunitate şi să-şi satisfacă toate nevoile şi plăcerile la care au visat zeci, sute şi chiar mii de ani.

Începând din anul 1977, guvernul chinez a început să promoveze unele reforme care au dus la impulsionarea dezvoltării economice.

Când în urmă cu 30 de ani au început să se aplice unele reforme, mulţi spuneau:”…numai capiatalismul mai poate salva China . Astăzi se poate spune că numai China poate salva capitalismul”.

Ceeace a făcut şi continuă să dezvolte economia chineză este faptul că se acceptă investiţii străine, şi se garantează fără nici un fel de restricţii suportul financiar al unor particulari chinezi care locuiesc în Hong Kong, Taivan şi în alte ţări occidentale.

Fostul conducător care a deschis drumul unei reale dezvoltări economice,

Deng Xiaoping spunea: a fi bogat este o glorie şi noi toţi trebuie să devenim glorioşi”

Aşa cum au remarcat foarte mulţi dintre cei care au vizitat China cu ani de zile în urmă şi au revenit mai recent ca turişti sau în interes de afaceri, au constatat noua concepţie a guvernului chinez care se bazează pe o idee simplă dar foarte practică: Reforme sau foamete!.

Noua concepţie a atras rapid atenţia unui număr enorm de mare de investitori străini, companii sau particulari, care au înţeles oportunitatea pe care o oferă ţara şi nevoile celor peste un bilion de oameni.

Datele statistice referitoare la volumul investiţiilor străine în China din ultimii

25 sau 30 de ani prezentate de către OECD, şi alte instituţii internaţionale, confirmă

această evoluţie rapidă a investiţiilor străine.

 Marea majoritate a acestor investiţii au provenit în ultimile decade din Statele Unite, Japonia, Germania, Taivan, Coreea de Sud, Singapore sau din alte ţări cu o largă populaţie de origine chineză.

 Multe companii introducând sistemul outsorsing-ului au preferat să investească în China, să deschidă fabrici întregi sau sucursale ale unor fabrici de peste oceane şi să folosească

condiţiile deosebit de avantajoase pe care le oferea guvernul Chinez pentru a atrage investiţiile străine. 
 
 
 

 Iată cum au evoluat aceste investiţii: 
 

 

(În bilioane dolari SUA)
Anul	Totalul investiţiilor străine
1983	0.916
1985	1.661
1990	3.487
1995	37.52
1996	41.72
1997	45.26
1998	45.46
2007	163.1

Sursa: Raportul OECD pentru 2002

şi International Herald Tribune, 2008

 

 Presa chineză şi din diferite ţări occidentale au prezentat la sfărşitul anului 2007 date referitoare la companiile străine cu investiţii majore în China.

Firma Volkswagen, a investit 2,3 bilioane Euro în Shanghai şi a introdus 12 modelede automobile incluzând Santana, Santana 2000, Pasat şi Polo.

O altă sucursală a acestei firme germane şi-a deschis o întreprindere în Chongqing unde se asamblează modelele noi de Audi, Bora şi Jetta.

În acest fel firma Volkswagen a devenit firma cu cea mai mare producţie în China şi cu cel mai mare număr de cumpărători. După volumul vânzărilor, Chinaeste a doua mare piaţă de desfacere pentru automobilele germane. Pe baza acestui succes investitorii germani îşi vor extinde în următorii căţiva ani investiţiile la peste 5 bilioane de euro.

Compania Boeing,a început o cooperare cu industria de avioane chineză dezvoltând câteva întreprinderi destinateproducţiei unor componente mecanice, asamblarea de avioane, sucursale de întreţinere şi asigurarea cu piese de schimb.

Firma Nokia, şi-a deschis în China două centre pentru cercetare şi dezvoltare(R/D) cu peste 4500 de salariaţi.

Aici se proiectează majoritatea ultimilor modele de telefoane mobile, se creiază staţii de releu şi centre de creere a echipamentelor şi a produselor cu aplicaţii multi-media.

 Compania Microsoft, are în China două centre pentru creerea de noi programe. Investiţia acestei firme a fost în 2007 de 2,5 milioane dolari. Mai recent Microsoft şi-a mutat producţia de mausuri în China generând un profit de 100 milioane dolari anual.

Forţa de muncă ieftină constituie în continuare un element de mare interes pentru investitorii străini.

Un exemplu concludent în această direcţie îl oferă oraşul Dalian, un fel de Bangalore al Chinei. Acesta a devenit un punct de atracţie economică pentru japonezi şi coreeni.

Firmele japoneze pot angaja aici trei ingineri chinezi specialişti în domeniul computerelor, pentru salariul pe care l-ar plăti în Japonia unui singur inginer.

 Comparativ cu situaţia din Statele Unite, raportul între salarii este şi mai mare ajungând la 4 sau chiar 5 la 1.

 Căutând să devină cât mai competitivi şi să obţină funcţii de conducere în companiile japoneze, tinerii ingineri chinezi învaţă în mod intensiv limba japoneză.

Un alt exemplu este cel oferit de un mare financiar din Hong Kong care a decis să facă investiţii în remodelarea unor clădiri vechi. Investiind peste 3,5 bilioane dolari,

a remodelat un întreg complex ce cuprinde un hotel cu peste 65de etaje, cu apatamente ultra elegante, zeci de restaurante şi magazine de tip boutique pe care le conduce cu ajutorul unor tineri chinezi educaţi în domeniul marketingului şi al businesului, oferind spre închiriere aceste spaţii elegante, celor mai renumite firme din lume.

 În ultimii ani cu sprijinul unor companii chineze de arhitectură şi construcţii a fost remodelat Palatul în care s-a ţinut primul Congres al Partidului Comunist Chinez, în 1921. Prin această remodelare clădirea s-a transformat într-un mare complex turistic. Locuitorii Beijinului se bucură astăzi de acest nou edificiu şi nu vor să-şi mai amintească de trecutul lui istoric.

Miracolul chinez la care asistă întreaga lume este similar cu cel al Japoniei, sau al Taivanului şi Coreei de Sud din anii ’70. Comparaţia cu aceste ţări, ar putea fi numai din punctul de vedere al modelului de dezvoltare, similaritatea de cultură, sau de zonă geografică; există însă o diferenţă: în cazul Chinei este vorba de un teritoriu imens, cu o populaţie de peste 1 bilion de oameni şi un start al acestui miracol cu mult mai scăzut decât al Japoniei sau al altor ţări.

 Astăzi China este considerată una din cele şapte economii puternice din lume şi a doua din lume care este deschisă oricăror investiţii străine.

 Devenind membră a Organizaţiei Mondiale pentru Comerţ (WTO), China a înţeles să se încadreze în concepţia generală a disciplinei de piaţă, legiferându-şilegislaţia de paternariat internaţional.

 Procesul refacerii şi dezvoltării industriei şi scoaterea ei de sub stigma totalei ineficienţe nu a fost un proces nici uşor şi nici de scurtă durată. Cu tot avântul său economic, încă mai există domenii care se confruntă cu o mulţime de racile ce dăinuie din timpul dictaturii comuniste.

În timpul dictaturii lui Mao şi a celorlaţi conducători comunişti până la Deng Xiaoping şi mai recent a lui Hu Jintao, exista ideea de a se răspândi cât mai mult industria pe întregul teritoriu al Chinei. Cu alte cuvinte, în loc să existe o fabrică cu 1000 de muncitori, existau 100 de fabrici cu câte 10 muncitori.

 Concepţia maoistă se baza pe obsesia propagandistică a pericolului unui atac din partea unor puteri imperialiste şi în ipoteza în care una dintre fabrici era distrusă celelalte 99 ar fi continuat să funcţioneze.

 Efectul negativ al unei asemenea politici economice s-a reflectat în totala ineficienţă a acestor mici întreprinderi şi în enorme cheltuieli care erau suportate prin deciziile guvernului tot de către popor prin diferite taxe sau metode financiare ascunse (cum erau de exemplu salariile extrem de scăzute).

Exemple în această direcţie le-au oferit întreprinderile din industria de automobile unde funcţionau peste 200 de întreprinderi separate care produceau cu mari eforturi căteva mii de maşini pe an. În industria de ciment funcţionau peste 8000 de întreprinderi, comparativ cu numai 110 întreprinderi cât existau în SUA, 58 în Brazilia sau 106 în India.

Experţii în domeniul prognozelor economice, consideră că viitorul economiei chineze în general şi al industriei ei în special, este direct legat de necesitatea integrării ei totale în satisfacerea nevoilor de consum interne şi internaţioanle.

 Numai printr-o restructurare radicală a concepţiei sale economice, a resurselor ei umane şi materiale, China a putut să ajungă atelierul manufacturier al întregii lumi şi să devină deosebit de competitivă din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Astăzi industria de automobile chineză este capabilă să producă peste 10 milioane de automobile anual, cu 2,5 milioane mai mult decât a produs cu un an în urmă .

 Producţia industriei textile, care are o tradiţie milenară în China şi-a triplat în ultimii ani producţia comparativ cu anul 2000, pe baza contractelor încheiate cu diverse întreprinderi americane şi din Europa şi prin introducerea unor fibre speciale şi a unor echipamente industriale de mare productivitate.

O dezvoltare rapidă similară se remarcă şi în alte ramuri cum ar fi cele din domeniul industriei electronice, construcţiei de echipamente grele şi instrumente de precizie, din domeniul industriei de echipamente petrolifere, în domeniul financiar şi bancar, al turismului şi al comerţului.

Mass-media chineză a prezentat recent unele date despre cei peste 1 milion de taivanezi care s-au stabilit oficial în China şi care au devenit un adevărat suport economic deschizând companii electronice, restaurante şi tot felul de magazine cu produse din import.

Mulţi taivanezi sau îmbogăţit într-un timp relativ scurt; îşi construiesc vile ultra elegante, iar copiii lor sunt trimişi să studieze la universităţi chineze şi taivaneze considerate ca fiind competitive din punctul de vedere al curicumului lor cu multe din universităţile occidentale.

Hong Kongul, pe de altă parte joacă rolul unei porţi financiare internaţionale. Având o mare experienţă în domeniul financiar şi bancar, specialiştii din Hong Kong participă la calificarea tinerilor chinezi în acest domeniu şi la desfăşurarea tranzacţiilor comerciale prin băncile lor care sunt recunoscute pe plan internaţional pentru promtitudinea şi profesionalismul pe care îl au.

 Cu sprijinul financiar al specialiştilor din Hong Kong, Banca Centrală Chineză a cunoscut în ultima decadă o adevărată explozie a profiturilor dela 6,9% cât au fost în anul 2003 la peste 14% în anul 2007.

 Sute de mii de Sud Coreeni au imigrat în China unde şi-au găsit posibilităţi de lucru şi de dezvoltare. Alături de companii singaporeze, Sud Coreeni aduc venituri substanţiale statului chinez. De asemeni peste 4000 de firme japoneze funcţonează în marile oraşe ocupându-se de producţia unor produse electronice, de activitatea de import-export , în domeniul materialelor textile, al îmbrăcămintei şi în sectorul financiar.

Datorită creşterii veniturilor şi a înlăturării barierelor emigraţiei mulţi tineri care studiaseră în SUA şi Europa s-au întors în China şi şi-au deschis propriile întreprinderi aducând cu ei alături de o înaltă calificare şi o bogată experienţă acumulată în întreprinderile occidentale unde lucraseră până la revenirea lor.

Statisticile oficiale chineze confirmă că în fiecare an se întorc în China mii de tineri educaţi în diferite ţări din occident.

Într-un interviu pe care l-a dat mass-mediei chineze primarul oraşului Shenyang spunea: “…în oraşul meu sunt peste 300 de companii conduse de tineri profesionişti întorşi din occident”.

 Întorşi din Statele Unite şi din Anglia, desfăşurând activităţi pe cont propriu îşi asigură asemnea venituri care le permit o viaţă de lux şi să-şi trimită copiii să studieze în diverse ţări din occident.

Referindu-se la numărul studenţilor chinezi ce studiază în Anglia, ziarul englez The Telegraph publica în 2007 o statistică din care reieşea creşterea dela 18.000 de studenţi chinezi care studiaseră în Anglia în 2001 la peste 50.000 în 2007.

Ca şi în domeniul industriei al ştiinţei şi tehnologieişi precum şi al sistemului financiar, unde se remarcă progrese deosebite, agricultura chineză care cuprinde peste 50% din forţa de muncă chineză, trece şi ea prin mari transformări.

După 1949 când s-au creat comunele şi colectivele agricole, şi s-a interzis în mod categoric să se creeze profit (acesta fiind considerat de politica şi propaganda comunistă un obiectiv „dăunător” specific numai sistemului capitalist), agricultura decăzuse într-o asemenea proporţie încât nu mai putea asigura produsele agricole necesare hranei populaţiei dela ţară, iar restul populaţiei ajunsese în stare de inaniţie.

Începând cu 1960, China a fost obligată să importe mari cantităţi de grâne şi vegetale, pentru a salva populaţia dela foamete.

Sub conducerea lui Deng Xiaponig şi recent a lui Hu Jintao s-a trecut la realizarea unor importante reforme în agricultură. S-a eliminat controlul preţurilor produselor agricole şi s-au creat zone economice unde conducătorii întreprinderilor agricole sunt obligaţi să se preocupe de obţinerea profiturilor pentru întreprinderile pe care le conduc.

Rezultatele măsurilor economice preconizate de noile administraţii s-au făcut simţite rapid.

Fermierii şi-au ridicat veniturile în 5 ani mai mult decât câştigaseră în 30 de ani sub conducerea comunistă.

 Vânzănd produsele agricole pe piaţa liberă căştigurile obţinute le-au permis să-şi doteze gospodăriile cu echipamente agricole moderne şi de mare productivitate.

În urmă cu câţiva ani referindu-se la situaţia agriculturii chineze, ambasadorul Chinei în Statele Unite spunea: “…producţia agricolă actuală poate asigura hrana unui sfert din populaţia întregului Glob, utilizându-se numai 6% din terenul arabil pe care îl are China”.

Chiar dacă s-ar lua sub un oarecare beneficiu de inventar afirmaţia ambasadorului, tot merită reţinută ideea satisfacerii cerinţelor de consum ale populaţiei chineze şi a existenţei unei rezerve de produse alimentare destinate exportului.

Înţelegând nevoia de creştere a producţiei agricole în ansamblu şi a produselor agro-alimentare în special, guvernul chinez se preocupă în continuare de asigurarea dezvoltării agriculturii, a dotării ei cu echipamente moderne de mare productivitate şi de ridicarea în continuare a standardului de viaţa al ţăranilor.

 Într-una din vizitele pe care le-a făcut în oraşul Yulin, la 31 Octombrie 2008, Preşedintele Chinei Hu Jintao spunea: “…este nevoie să se dezvolte mai mult nevoile populaţiei în special pentru bunuri de consum. Acestea trebuie satisfăcute în întregime de industria şi agricultura chineză. Astfel se va putea asigura o creştere a nivelului de viaţă a populaţiei, o stabilitate a pieţii financiare şi o creştere economică în ansamblu”.

Desigur, planurile de dezvoltare preconizate de actuala administraţie dela Beijing

nu pot fi rezolvate nici rapid şi nici deodată pentru întregul teritoriu al Chinei şi pentru toţi cei peste 1 bilion de oameni, dar nu se pot contesta marile realizări ce au avut loc şi continuă să se desfăşoare în multe zone din ţară în ultimile câteva decade.

Referindu-ne la sistemul financiar ce funcţionează în China se poate spune că încă este înpotmolit în hăţişurile create de un sistem birocratic greoi ce are loc sub un control sever din partea statului. Există de asemeni încă multe bariere ce sunt impuse sistemului financiar şi relaţiilor internaţionale. Din acest motiv, atunci când diferiţi investitori străini îşi propun să facă afaceri în China trebuie să fie foarte atenţi şi selectiv în alegerea întreprinderilor sau a băncilor cu care vor lucra.

Pentru o lungă perioadă de timp, China şi-a menţinut moneda naţională în directă corelaţie cu dolarul american.

În momentul în care valoarea dolarului american a început să scadă, marea majoritate

a întreprinderilor chineze şi a celor străine care funcţionau în China au preferat să-şi deruleze tranzacţiile economice în Euro şi Lire engleze.

Prin promovarea unei politici agresive în domeniul exporturilor şi menţinând valoarea yenului la cote deosebit de joase, au fost create multiple dificultăţi pentru companiile străine şi pentru multe dintre ţările competitoare.

Urmărind şi analizând dinamica operaţiunilor financiare ale Chinei, specialiştii Băncii Mondiale şi al altor organisme economice internaţionale, au remarcat că în ultimile decade un volum foarte mare de dolari, euro şi alte monede internaţionale au intrat zilnic în China pe baza tranzacţiilor comerciale de export şi a investiţiilor străine, în timp ce guvernul a impus tot felul de bariere în calea scoaterii valutelor străine şi a yenilor din ţară.

 O asemenea politică financiară a favorizat ca yenul să aibă o fluctuaţie extrem de mică (de ordinul unei fracţiuni de procent) şi în acelaş timp l-a salvat de a intra în efectul de domino, în urmă cu aproximativ două decade, când valutele din Asia intraseră în dezastrul financiar al tigrilor asiatici.

Controlul sever impus emoragiei valutelor străine şi a yenului a provocat imense nemulţumiri investitorilor străini care nu îşi puteau transfera sumele încasate drept profituri în băncile din ţările lor de origine şi pe de altă parte multe companii chineze şi-au pierdut clienţii

şi ca atare nu şi-au putut extinde activitatea economică peste hotare.

Evoluţia economiei chineze din ultimile două sau trei decade a determinat creerea unui mare decalaj pe plan naţional.

 Regiunea de Est şi oraşele din această parte a ţării au cunoscut o mai rapidă şi mai intensă dezvoltare din punct de vedere economic şi al standardului de viaţă al locuitorilor în comparaţie cu oraşele din Centrul sau Vestul Chinei.

 În marile oraşe din Estul ţării îşi desfăşoară activitatea peste 70 de milioane de chinezi bogaţi şi foarte bogaţi cărora li s-a apreciat gradul de bună stare după standartele occidentale. Aceştia şi-au deschis mari întreprinderi şi au angajat sute de milioane de salariaţi. Propietarii unor asemenea întreprinderi care dela un an la altul au devenit din ce în ce mai profitabile, duc o viaţă deosebit de îmbelşugată; îşi cumpără proprietăţi în diverse colţuri ale lumii şi pe insule cât mai retrase pentru a nu fi deranjaţi, îşi procure ultimile modele şi cele mai sofisticate aparate electronice, radio şi televizoare, ultimile modele de automobile ultra elegante, aparatura casnică din cataloagele marilor firme internaţionale şi îmbrăcămintea creiată de cei mai renumiţi designeri de modă.

 Peste 70 de milioane de chinezi s-au acomodat deosebit de rapid la viaţa cosmopolită. Majoritatea copiilor celor bogaţi sunt captivaţi în cea mai mare măsură de filmele turnate la Hollywood şi preferă să-şi petreacă vacanţele călătorind peste oceane.

 După apreciarea unor specialişti în prognoze economice, dacă fiecare familie bogată îşi va cumpăra în continuare obiecte de lux şi aparatura electronică cea mai modernă, va fi nevoie în continuare de asigurarea unei pieţe de peste 100 de milioane de tot felul de echipamente electronice, automobile, yahturi şi alte comodităţi.

Iată dece China nu este numai atelierul manufacturier al întregii lumi dar şi o largă piaţă de desfacere pentru tot felul de bunuri de consum de folosinţă curentă sau îndelungată şi ca atare este un punct de atracţie pentru foarte mulţi producători ai acestor bunuri din întreaga lume.

Prin puterea ei de absorbţie a multor produse american, China rămâne unul din clienţii

cei mai mari ai produselor americane şi ar putea constituii în actuala etapă un important suport în refacerea economică a Statelor Unite.

Prospectând potenţialitatea pieţei chineze japonezii şi taivanezii investesc bilioane de dolari în întreprinderile chineze şi urmăresc să-şi asigure contracte de lungă durată..

În condiţiile crizei financiare globale din anul 2008, nici situaţia economică a Chinei nu a rămas ne atinsă. Cu toate acestea, mass-media chineză desfăşoară o largă campanie propagandistică asigurănd întreaga lume că economia chineză este în continuare stabilă iar China va putea să reducă la minimum efectele negative ale actualei crize economice globale.

După opinia lui Han Yongwen (Secretar General al Agenţiei Economice Centrale chineze), reducerea impactului crizei mondiale se va obţine prin extinderea cererii pentru

bunurile de consum curent şi de folosinţă îndelungată, prin investiţii în infrastructură în general şi în zonele rurale în special.

Referindu-se la creşterea Produsului Naţional Brut (PNB) ce are un ritm actual de

creştere de circa 9,4% faţă de 10,6% cât a fost în 2007, Han Yongwen arăta la o recentă conferinţă de presă că „…această scădere nu constituie un motiv de alarmă; chiar şi actualul ritm de creştere este cu mult mai mare decât ritmul de dezvoltare al multor ţări dezvoltate din punct de vedere economic şi cu mult mai mare decât a fost ritmul de creştere a PNB în ultimii 30 de ani”.

 Sub aspect macro statistic PNB atinsese în 2007 peste 3,4 trilioane dolari, plasând China pe locul al treilea în lume din punctul de vedere al lărgimii economiei (după Statele Unite şi Japonia).

 China este în prezent cea de a treia ţară exportatoare din lume după SUA şi Germania.

Din punctul de vedere al rezervelor financiar valutare, ea are cel mai mare volum de valute străine, ce depăşeşte 1,4 trilioane dolari.

Din acest volum al rezervelor financiare, a putut acorda în 2008 Statelor Unite, un prim împrumut de peste 540 bilioane dolari. Cele două economii, cea americană şi cea chineză au lucrat în ultimii ani ca două motoare care au impulsionat întreaga economie mondială.

Consumatorul american a avut la dispoziţie o enormă gamă de produse fabricate în China, iar în schimb chinezii au ajutat la suportul deficitului financiar al Statelor Unite.

 În dorinţa de a menţine un schimb comercial activ cu Statele Unite s-ar putea ca să se mai acorde în viitorul apropiat încă un împrumut suplimentar.

Guvernul Chinei urmăreşte în mod special evoluţia a trei factori esenţiali pentru dezvoltarea în continuare a ţării: exporturile, investiţiile şi consumul.

Preocuparea principală a factorilor de decizie la nivelul central al guvernului, este de a asigura menţinerea ununi echilibru între aceşti factori.

Creşterea cererii pentru bunurile de consum, după opinia unor economişti, se va

putea realiza prin asigurarea unor venituri mai mari pentru toţi cei ce muncesc în mediul urban ca şi pentru populaţia din mediul rural. În acest scop guvernul a aprobat acordarea unui pachet stimulator Băncii Centrale Agricole în valoare de 19 bilioane dolari, pentru credite destinate fermierilor, în vederea cumpărării de noi echipamente agricole şi seminţe.

 Asigurarea fondurilor necesare investiţiilor va permite realizarea unor mari proiecte în domeniul transportului feroviar, a transportului în zonele urbane şi rurale precum şi pentru protecţia mediului înconjurător (urmărindu-se diminuarea gradului de poluare).

Programul noilor investiţii, pevede dezvoltarea şi deschide unor noi aeroporturi, extinderea reţelei pentru asistenţă medicală precum şi dezvoltrea în continuare a activităţii educaţionale prin construcţii de şcoli şi dotarea lor cu aparatură modernă pentru laboratoare.

De asemeni programele guvernamentale prevăd condiţii deosebit de avantajoase în acordarea de credite destinate întreprinderilor industriale în vederea dotării lor cu echipamente tehnice şi tehnologie de ultimă oră.

Asemenea proiecte după opinia multor economişti analişti, vor putea compensa în anul 2009 şi în anii ce vor urma scăderea volumului exporturilor.

Din datele prezentate recent de către Ministerul Comerţului Chinez rezultă că volumul exporturilor au scăzut dela 27,1% cât au fost în anul 2007 la 22,3% în anul 2008.

Pentru a stimula exporturile, guvernul chinez a redus la începutul lunii noiembrie 2008 pentru a treia oară în timp de două luni ratele de interes cu 0,5%. În acelaş timp Banca Centrală a dispus ca rezervele fixe de bani în conturile bancare să crească dela 1% la 5,5%.

Politica actuală financiară va putea influenţa creşterea cererii populaţiei pentru bunurile de consum şi astfel se va putea asigura creşterea volumului vânzărilor prin comerţul cu amănuntul.

În vederea menţinerii unui echilibru economic, Banca Centrală are în plan să acorde sistemului financiar internaţional un suport financiar prin acordarea unor facilităţi celor 25 de bănci străine ce operează în China, şi care controlează un volum redus (circa 2,4%) din activele financiare ale ţării.

Tot odată Banca Centrală pregăteşte un program de sprijinire a băncilor din diverse ţăriprin sistemul Term Auction Facility, care se referă la acordarea de împrumuturi temporare.

O asemenea politică financiară are drept scop protejarea în continuare a sistemului financiar chinez de riscul scăderii valorii yenului şi reducerea impactului pe care criza financiară globală o poate avea asupra sistemului financiar chinez.

Cu tot acest program de dezvoltare şi preocuparea guvernului chinez pentru menţinerea unui echilibru economic efectele crizei globale se fac simţite dela o săptămână la alta prin creşterea şomajului.

La proporţile acestei ţări şi a unei populaţii totale de 1,3 bilioane oameni, cei 35 sau

40 milioane de şomeri ar putea fi considerat de către cei ce analizează raportul dintre totalul populaţiei şi numărul celor angrenaţi în activitatea economică ca fiind o cifră relativ nesemnificativă. La nivelul altei ţări o asemenea cifră ar fi echivalentă cu o proporţie de 10, 20 sau chiar peste 50 la sută, ceea ce este absolut enorm, şi similară cu situaţia Marei Depresii economice din anii 1929-33.

Şomajul urban din China, ce ajunsese la 8% în 1990, se redusese la 4% în ultimii ani, iar în prezent a ajuns la 15 %. Perspectiva economiei globale şi a efectului ei asupra economiei chineze are toate şansele să împingă cifra şomajului până la aproape de 40% din forţa de muncă activă (incluzând bărbaţii de peste 50 de ani şi femeile de peste 45 de ani).

Migraţia populaţiei dela sate spre marile oraşe unde se deschiseseră noi întreprinderi şi se căuta în urmă cu câţiva ani angajarea rapidă a forţei de muncă, atrăsese peste 800 milioane de persoane.

Datorită reducerii unui număr foarte mare de contracte economice s-au închis foarte multe întreprinderi. Numai în luna octombrie 2008 s-au închis zeci de întreprinderi în provincia Guangdone, eliminându-se sute de mii de muncitori.

Comparativ cu situaţia din timpul opresiunii comuniste când lumea era terorizată prin opresiunea forţelor de securitate,şi populaţia era reduse la o totală tăcere, astăzi eliminarea unor muncitori dintr-o întreprindere, se transformă rapid într-o manifestare de masă.

 Pentru a proteja situaţia muncitorilor care este periclitată de spectrul şomajului, Administraţia dela Beijing, a semnat la începutul lunii noiembrie 2008, un plan de stimulare economică, solicitând întreprinderilor care au dificultăţi economice să reducă pe cât posibil riscul eliminării unui număr mare de salariaţi, încercând să-i recalifice şi să-i refolosească în alte activităţi decât să-i lase să rămână pe drumuri.

Un purtător de cuvând al unuia din guvernele local din sudul Chinei la un interviu dat presei locale spunea:”… când este un moment greu economic, un mic incident, marcat de eliminarea câtorva muncitori, se poate transforma cu uşurinţă într-o demonstraţie de mari proporţii. Acest lucru trebuie foarte bine înţeles de către conducerea diferitelor întreprinderi”.

Afirmaţia sa era întărită de un exemplu petrecut la mijlocul lunii noiembrie 2008, la una din fabricile de jucării al cărui proprietar era din Hong Kong..

 Conducerea fabricii a decis eliminarea a circa 80 de muncitori ce aveau vechime în fabrică. În mai puţin de o oră aceştia au mobilizat peste 500 de muncitori din zona unde funcţiona fabrica şi au început o demonstraţie puternică în faţa fabricii.

La intervenţia poliţiei, muncitorii manifestanţi, au distrus maşinile şi motocicletele poliţiei, au pătruns în fabrică, au vandalizat birourile şi au distrus computerele .

 Cel mai greu lovite de actuala criză economică globală sunt întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea reprezintă circa 70 % din totalul întreprinderilor şi asigură partea cea mai mare a exporturilor. În aceste întreprinderi se angajaseră în ultimii ani peste 20 milioane de salariaţi, care în prezent sunt în aşteptarea plicurilor de concediere.

Previziunile referitoare la evoluţia Chinei în următoarele decade sunt foarte disputate între specialişti. Mulţi experţi care urmăresc “fenomenul China”, consideră că noua conducere în efortul de a menţine un ritm înalt al dezvoltării economice şi asigurarea unei stabilităţi interne caută să ocolească în prezent orice amestec în conflicte de orice natură, regionale sau internaţionale.

 Toate aceste informaţii trebuie înţelese şi corelate cu un fapt deosebit şi anume cu cel al creşterii an de an a cheltuielilor destinate pregătirii militare.

 Unii politologi şi strategi militari consideră că o Chină puternică, într-un viitor nu prea îndepârtat ar putea influenţa în mod deosebit situaţia economică şi politică din zonă şi chiar pe cea de pe plan mondial.

 Din informaţii oficiale prezentate chiar de către Administraţia dela Beijing, bugetul armatei chineze a crescut cu 17,6% în 2008 în raport cu un an în urmă.

 De mai mulţi ani conducerea militară şi politică de la Beijing dezvoltă strategii menite să îmbunătăţească treptat capabilităţile nucleare ale Chinei şi chiar se pregăteşte pentru posibilitatea de a folosi într-un eventual atac, arme nucleare.

 Cu puţin timp în urmă, China a făcut public faptul că va aloca şi în anul 2009 pentru apărare, din bugetul statului aproximativ 50 de miliarde de dolari.

 Surse apropiate de Pentagon consideră că asemenea informaţii sunt depăşite de realitate şi au condamnat China pentru lipsa de transparenţă legată de realiatetea informaţiilor.

 Răspunzând imediat punctului de vedere al Pentagonului, Qin Gang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a comunicat oficial că “Este o gravă distorsiune a faptelor şi o încercare de ingerinţă( a SUA-n.n.) în afacerile interne ale Chinei”. “Noi “, a continuat oficialul chinez, nu reprezentăm ameninţări pentru alte ţări şi ca atare, cerem Statelor Unite să renunţe la mentalitatea de Război Rece şi să înţeleagă corect China şi dezvoltarea sa.

 În acelaş timp China priveşte şi acţionează după un plan bine stabilit, spre alte ţări şi continente. Chinezii investesc masiv in Africa si America Latina si îşi consolidează relatii politice deosebit de favorabile cu liderii din aceste zone. Multe companii chineze au obţinut în ultimii ani concesionarea extracţiei de petrol, şi construirea de fabrici si strazi in Angola, Gabon, Sudan, şi în alte ţări din Africa de Sud.

Mass media internaţională prezintă date din care rezultă politica actuală chineză care include printre altele si pregatirea în China, a unei elite africane. Peste 10.000 de studenti africani studiază în universitati chineze in fiecare an. Din 15 miliarde de dolari investiţi în Africa anul trecut, aproape 1 miliard au fost investitii chineze,

Astăzi China întreţine relatii diplomatice cu 47 din cele 53 de ţări de pe continentul negru.

Asemenea informaţii nu trebuie neglijate sau subestimate ci trebuie să constituie un element în plus de atenţie pentru restul lumii ţinând seama că este vorba despre o potenţială super putere ce va putea trezi la un moment dat din letargie spiritul de dominaţie al Dragonului Asiatic. 

Dr. ALEX BERCA

Massachusetts, USA