~Dr. Alex Berca: „Familia – factor socio-economic“

“ Viaţa familiei este sursa celor mai mari fericiri. Fericirea este cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor fel de existenţă care nu poate fi cumpăratcu bani.”(Robert J Havinghurst (1900-1991)- Profesor, american, doctor, educator, şi expert în problemele vârstei înaintat)

Dicţionarul explicativ al limbii române, publicat în urmă cu peste un sfert de secol,

de către Institul de Lingvistică  din Bucureşti sub egida Academiei Române, arată că „Familia este forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie şi care constă din soţ, soţie şi descendenţii acestora”.

Dela data plublicării acestui dicţionar şi până în prezent au apărut o mulţime de alte definiţii ale familiei, care caută  să dea un sens cât mai real al noţiunii de familie în condiţile multiplelor mutaţii care au avut şi continuă să aibă loc în diferite colţuri ale lumii şi în multitudinea de condiţii sociale şi economice existente.

Unele dicţionare şi studii referitoare la familie, vorbesc despre „un grup de oameni ce au aceeaşi strămoşi”.

Biroul de statistică a populaţiei din Statele Unite , defineşte familia drept „asocierea prin naştere, căsătorie sau adopţie a unor persoane care locuiesc în aceeaşi casă”.

Alte surse se referă la familie ca la „un grup social care în mod normal este format dintr-un părinte sau doi şi copii lor”.

Văzând asemenea definiţii mi-am amintit de un caz ce s-a petrecut în Florida în 1993,

când o fată de circa 15 ani, după ce s-a născut a fost dată din greşeală, altor părinţi decât

cei naturali.

După ce s-a descoperit greşeala, fata a refuzat să se reunească cu părinţii ei biologici.

În faţa instanţei de judecată, avocatul care susţinea acest caz, şi-a început pledoaria cu o întrebare retorică: „ ce reprezintă şi ce constituie de fapt o familie? Şi tot el a răspuns că „numai elementele biologice nu pot fi suficiente pentru a considera existenţa sau susţinerea unei familii”.

In condiţiile vieţii contemporane, familia şi-a pierdut sensul de entitate socială bazată pe căsătoria a două persoane de sex opus şi care au descendenţii lor direcţi sau adoptaţi.

S-a pierdut sensul în care relaţiile personale dintre soţ şi soţie determină calitatea vieţii familiei.

Astăzi putem observa că există tot felul de tipuri de familii iar legiuitorii consideră că fiecare dintre aceste tipuri de familii au o bază reală a existenţei şi ca atare le acordă toate drepturile legale.

Din multitudinea de tipuri şi feluri de familii, amintim câteva mai semnificative:

familia nucleu, formată din părinţi şi unul sau mai mulţi copii;

familia formată dintr-un singur părinte (în cele mai multe cazuri din mamă) care în urma divorţului primeşte în custodie copilul sau copii minori.

familia extinsă, formată dintr-un părinte şi copii săi şi care trăieşte cu o aşa numită extindere de familie formată din partenerul de viaţă şi copilul sau copii acestuia;

familia amestecată, în care ambii soţi au avut căsătorii prealabile şi îşi aduc copii (adoptaţi sau direcţi) în noua familie pe care şi-o formează;

familia adoptivă, în care copilul sau copii nu provin din legături de sânge ,

ci prin adopţie.

familia de întreţinere, care poate fi o familie nucleu, familia unui singur părinte sau o familie amestecată. In acest tip de familie, copilul sau copii nu sunt născuţi în familia respectivă, ci provin prin grija societăţii dela o instituţie specializată în protecţia copiilor şi care caută să le asigure o grije şi o asistenţă similară cu cea a unui real cămin.

In conceptul actual familia are la bază alte sensuri şi valenţe decât cele pe care le avusese în trecut. La baza ei stau factori economici, politici, sociali, legali, religioşi ş.a. care au evoluat în timp şi spaţiu şi au determinat şi sensurile pe care le are în prezent familia în funcţia şi rolul ei socio-economic.

Nu este cazul şi nici nu am intenţia să pun în discuţie unele cazuri existente cum ar fi de exemplu în Statele Unite în Utah, sau în alte ţări din lume unde se practică încă poligamia cu un număr mai mic sau mai mare de soţii şi cu un număr foarte mare de copiii în funcţie de situaţia financiară a capului familiei.

Cineva îmi povestea ca pe un fapt cu totul deosebit, că în 1965, pentru prima oară în Statele Unite, organul legislativ al statului Oregon, a acordat dreptul de adopţie a unui copil şi i s-a recunoscut titlul de tată, constituindu-se ca o familie, muzicianului Tony Piazza, care era necăsătorit.

Asemnea excepţii ca şi cele ale unirii mai mult au mai puţin oficiale a doi parteneri de acelaş sex şi preocupaţi de aşi forma o familie şi a creşte copii, constituie subiectul a nenumărate dezbateri şi îşi găsesc suporteri sau opozanţi în diferitele straturi sociale ale societăţii.

La 6 Iulie 1989, de exemplu, Curtea Supremă a New York-ului a decis ca fiind oportun ca un cuplu de homosexuali ce locuiesc împreună să fie considerat drept familie şi să aibă dreptul de adopţie.

Asemenea practici devin dela an la an din ce în ce mai comune şi considerate ca fiind fireşti.

Se poate întâmpla ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat să mai apară şi alte tipuri de familii, determinate şi de evoluţia ştiinţei în domeniul bio-ingineriei umane.

Cred că  o definiţie cât mai apropiată de sensul real al familiei ce există în condiţiile specifice ale fiecărei etape istorice, trebuie să fie deosebit de flexibilă pentru a cuprinde gama cât mai complexă a aspectelor pe care le incumbă conceptul de familie.

Familia şi societatea

De foarte mulţi ani se poartă tot felul de discuţii referitoare la modul în care se manifestă influenţa societăţii asupre familiei şi a rolului familiei în societate.

În diferite ţări dezvoltate au fost create institute specializate în analiza vieţii familiei, iar din concluziile studiilor efectuate de aceste centre de studii rezultă că în ultima jumătate de secol dar mai ales în ultimii 25 de ani s-au produs multiple mutaţii în viaţa întregii societăţi şi în mod firesc in viaţa familiei cu implicaţii şi efecte de foarte multe ori negative asupra rolului şi manifestării familiei în societate.

Cauzele acestor mutaţii se regăsesc în schimbările petrecute în veniturile familiei, în rata mortalităţii şi în extinderea duratei vieţii, în asigurarea unui sistem nutriţional mult mai complex şi diferit faţă de cel cunoscut în urmă cu un secol sau chiar numai cu jumătate de secol, în oportunităţile de educaţie şi alţi factori care influenţează calitatea vieţii în general şi a fiecărei familii în special.

Din diferite interviuri şi sondaje de opinie desfăşurate pe o rază foarte largă  de teritorii şi pe un număr foarte larg de eşantioane ale populaţiei a rezultat că în prezent familia cunoaşte un moment de mare cumpănă în sensul existenţei şi în special al viitorului ei.

Foarte mulţi dintre cei intervievaţi privesc cu mult scepticism şi pesimism la evoluţia familiei şi la modul în care cresc şi se vor dezvolta viitoarele generaţii.

Vechile criterii care marcau sensul real al valorilor unei familii se pare că au dispărut sau în orice caz sau diminuat substanţial. Onestitatea, respectul şi grija pentru cei apropiaţi sau cei care au diferite nevoi sau suferinţe au fost înlocuite de alţi factori ce caracterizează societatea contemporană.

Creşterea numărului de divorţuri sau separări ale părinţilor, lăsarea copiilor singuri acasă nesupraveghiaţi când ambii părinţi lucrează, posibilitatea cumpărării armelor dela magazine universale, creşterea numărului actelor de violenţă în familie şi în afara ei, creşterea numărului consumatorilor de droguri şi alcool, începutul vieţii sexuale dela vârste foarte timpurii şi influenţa diferitelor mijloace ale mass mediei, internetului cu tot felul de emisiuni şi prezentări de promiscuităţi şi pornografii sau a diferitelor jocuri pentru computer în care sunt glorificaţi cei ce omoară, au efecte directe asupra vieţii şi educaţiei copiilor.

Referindu-se la creşterea noilor generaţii, părinţii îşi exprimă îngrijorarea pentru viitorul copiilor lor şi privesc cu mult pesimism evoluţia lor. Ei vorbesc în termeni destul de negativi despre copii lor.

Câteva cuvinte au revenit de foarte multe ori în diferitele interviuri referitoare la copii: leneşi, alintaţi, egoişti şi prost crescuţi. Alţi părinţi mai indulgenţi îşi consideră copii ca fiind iresponsabili sau sălbatici.

Întotdeauna au existat puncte de vedere diferite şi chiar divergenţe între diferitele generaţii şi acest lucru este firesc întrucât noua generaţie a reprezentat întotdeauna un factor de progres. Dar dela acest „conflict” între generaţii în care copiii cred că ştiu mai bine şi mai mult decât părinţii lor şi până la punctul de vedere actual al părinţilor despre proprii copii este o mare diferenţă.

Întrebaţi  în timpul interviurilor care sunt după opinia lor cauzele acestor „caracteristici” ale noilor generaţii, cei mai mulţi au explicat că există o puternică influenţă a mass mediei şi în general a multiplelor surse de informare asupra tineretului.

„… prea multă violenţă, prea multe scene cu sex, prea multă pornografie au cei tineri la dispoziţie, chiar dacă părinţii caută prin diferite soluţii să blocheze accesul copiilor la asemenea informaţii”.

Reclama şi publicitatea deosebit de agresivă a unor articole legate de actul sexual, de folosire a drogurilor precum şi fotografii şi imagini cu caracter obscen fac parte din reţeta multor filme, a unora dintre saiturile din internet sau a unui număr foarte mare de reviste ce sunt la dispoziţia copiilor şi a tinerilor dela cele mai fragede vârste.

Crima şi violenţa precum şi alte acte antisociale au devenit subiectul multor filme care îşi găsesc o mare audienţă în rândurilor tineretului şi care înflăcărându-le imaginaţia îi îndeamnă la repetarea şi practicarea lor.

Fără  să se gândească la efectele negative asupra educaţiei tinerei generaţii, producătorii unor asemenea surse de informaţii urmăresc numai profiturile care devin dela an la an din ce în ce mai mari.

Asemnea informaţii au luat locul unor emisiuni cu un adevărat caracter educativ care au dispărut complet sau s-au diminuat şi şi-au pierdut din ce în ce mai mult din calitate şi din audienţă.

Alţi intervievaţi consideră ca şcoala şi-a pierdut rolul educativ pe care îl avea cu mulţi ani în urmă şi devine din ce în ce mai greu chiar şi pentru corpul didactic de ai stăpânii pe elevii care vrând să se evidenţieze în faţa colegilor şi să  devină cât mai „populari”, se pretează la tot felul de acte ce tulbură sistemul de învăţământ, la acte sexuale, la aducerea de arme în şcoală şi la omorărea unor colegi sau profesori.

Din păcate foarte puţini au fost cei care au recunoscut că familia care a reprezentat întotdeauna prima sursă a educaţiei, şi-a pierdut responsabilitatea şi rolul pe care ar trebui să-l aibă pentru educarea noilor generaţii.

Familia în sensul ei tradiţional, aşa cum era ea cunoscută de foarte mulţi dintre noi, a dispărut într-un mare procent datorită unor factori economici şi sociali şi ca atare şi rolul ei în formarea şi educarea tinerei genereţii s-a redus şi el.

Este destul de greu să faci o delimitare chiar şi aproximativ procentuală  a factorilor negativi ce au influenţă asupra tinerei generaţii. Personal cred că de fapt toţi aceşti factori amintiţi, conjugaţi şi care din păcate se amplifică dela an la an, se reflectă în scăderea caracterului educativ şi în creşterea din ce în ce mai mult a drumului greşit urmat acuma de mulţi tineri.

După  opinia multor sociologi, psihologi, politologi, economişti şi specialişti în domeniul educativ, există o mare şi puternică interdependenţă între factorii care au determinat evoluţia societăţii industriale şi familie ca structură, rol educativ şi valoare socială.

Randy Maxwell, cunoscut autor al multor cărţi şi articole despre rolul social al familiei, s-a adresat printr-o scrisoare deschisă publicată  în ziarul lui local, părinţilor de pretutindeni şi în care spunea:

„ …indiferent cât de mult vrem să condamnăm Hollywood-ul sau industria de muzică sau oricare alta, părinţii trebuie să se condamne pe ei înşişi pentru „cultura” bazată pe băutură, violenţă şi crime care îi otrăvesc pe copiii noştri.

Noi trebuie să-i protejăm pe copiii noştri. Nimeni altcineva nu o va face.”

Familia în societatea post-industrială

Dezvoltarea industriei şi creşterea nevoii de forţă de muncă au deschis noi orizonturi pentru emanciparea activităţii femeilor şi a rolului lor în societate. În acelaş timp ea a marcat şi un punct negativ în viaţa de zi cu zi a familiei.

Această  evoluţie a fost determinată şi de posibilitatea de ridicare a nivelului de educaţie şi calificare a femeilor.

In timpul celui de al doilea război mondial în foarte multe ţări femeile au înlocuit forţa de muncă a bărbaţilor care plecaseră pe front. Mii de femei care fuseseră înainte numai gospodine şi care nu aveau nici o calificare sau experienţă în afara muncii din gospodărie, au fost angajate în diferite sectoare de actvitate, s-au calificat şi în scurt timp au devenit indispensabile pentru locurile respective de muncă.

Ca şi  în alte ţări America a cunoscut aceeaşi evoluţie a rolului femeii în societate şi odată cu ea a evoluat şi rolul şi funcţia familiei.

După  terminarea celui de al doilea război mondial şi reîntoarcerea bărbaţilor din război, multe dintre soţiile soldaţilor, ce se angajaseră  să lucreze în întreprinderi, spitale, în domeniul presei şi al radioului, şi în alte activităţi, au continuat să lucreze.

Prin munca femeilor, familiile au putut să-şi asigure un surplus în bugetul financiar care adugat la veniturile soţilori şi la avantajele oferite de guvern veteranilor, le-a permis celor tineri să-şi cumpere sau să-şi construiască case şi să-şi întemeieze familii.

Generaţia baby-boomerilor americani născuţi după 1946, au fost cei care au cunoscut o viaţă de familie cu totul diferită de cea pe care o au în prezent copiii acestora.

Chiar dacă  mama şi tatăl lucrau, au existat tot felul de programe care au fost oferite femeilor cu copii, ca un suport pentru a putea avea grije de copii. În acest fel, generaţia de baby-boomeri au găsit în familie dragostea şi căldura sufletească, apropierea dintre membrii familiei şi grija părinţilor pentru educaţia copiilor. Astfel ei au devenit oamenii pe care societatea americană s-a putut baza în dezvoltarea ei.

Foarte mulţi dintre aceşti copii au învăţat dela părinţii lor tot felul de îndeletniciri care i-au ajutat să-şi poată îngriji singuri gospodăria sau să-şi repare mijlacele de transport.

Familia americană  preluase o mulţime de obiceiuri şi tradiţii dela părinţii şi bunicii lor, veniţi din diferite colţuri ale lumii.

Unul dintre exemplele care îmi vin în minte se referă la obiceiul mesei de seară al membrilor familiei. Un asemenea obicei a avut şi cred că ar trebui reinventat de către toate familiile indiferent de locul unde trăiesc.Un asemenea obicei este unul din mijloacele cele mai eficiente în educaţia pe care familia îl poate oferii copiilor.

La masa de seară  se discută tot felul de probleme pe care le au copii la şcoală  sau în afara şcolii. Chiar şi felul în care trebuie mâncat face parte din educaţie şi din creşterea civilizată a copiilor.

In evoluţia ei societatea industrială a creat de fapt o ruptură a familie. Muncind ore îndelungate într-o întreprindere, în general tatăl dar în foarte multe cazuri şi mamele au fost eliminaţi dela tradiţia masei de seară împreună cu copii.

Părinţii ajung să-şi vadă copii numai când aceştia dorm sau în goană dimineaţa îmainte de plecarea copiilor la şcoală şi a părinţilor la lucru.

In asemenea condiţii, copii sunt din ce în ce mai mult neglijaţi şi necontrolaţi  şi ca atare se produce o schimbare negativă în viaţa familiei.

Îmi reamintesc de un caz, care chiar dacă pare a fi o glumă, din păcate este un fapt real şi tot din păcate nu este un caz izolat.

Unui tată i se spune că la sfârşitul săptămânii vor merge cu toată familia  la ceremonia de graduare dela liceu a fetei lor mai mari.

Surprins tatăl o întreabă pe mamă: … cum la graduare când eu ştiu că de abea a intrat la liceu!

Mama şi copii se uită la tatăl lor, care puţin cam încurcat spune: … formidabil ce repede trece timpul !

Treptat copii au căpătat o independenţă deosebită, dar aceasta nu a fost şi nu este întotdeauna în favoarea copiilor care cresc ne controlaţi şi ca atare sunt expuşi foarte uşor la tot felul de influenţe şi presiuni din partea colegilor sau al unor adulţi care nu au întotdeauna cele mai bune intenţii.

Emisiunile TV şi ştirile zilnice prezentate de întreaga mass medie confirmă  existenţa a tot felul de acte antisociale, de abuzuri sexuale, crime ş.a.m.d, săvârşite de către copiii necontrolaţi de şcoală  şi de familie.

De foarte multe ori aceşti copii necontrolaţi se unesc în ganguri şi se pretează la tot felul de acte antisociale: crime, violuri, furturi, consumul şi vânzarea de droguri, ş.a.

Nu întâmplător procentul delicvenţei juvenile ca victime sau al făptuitorilor de crime este în creştere.

După  date oficiale prezentate chiar de către Departamentul Justiţiei al SUA,de exemplu, numărul delicvenţilor juvenili crescuse dela 150 cât fusese în 1982 la peste 360 în anul 1992.

În anul 2002, peste 1000 de copii fuseseră implicaţi în peste 800 de crime.

Tot Departamentul Justiţiei confirmă că FBI nu deţine (sau nu vrea să  pună la dispoţia publicului larg-n.n), date despre numărul de crime ce au avut loc în ultimii ani şi în care au fost implicaţi copii între 12 şi 17 ani.

Desigur asemenea imagini nu pot fi considerate ca fiind specifice numai societăţi americane. Ea se poate regăsi şi în alte ţări.

În Canada de exemplu, cine este interesat să-şi procure o armă de foc şi-o poate obţine într-o zi sau în câteva ore fără nici un risc, a confirmat într-o discuţie, Andrew Baachus (30), cel care a creat unul din cele mai violente ganguri din Toronto, în urmă cu ani de zile.

Ceea ce este de reţinut este faptul că situaţia devine cu atât mai gravă  cu cât ia proporţii dela an la an. O asemenea problemă ar trebui nu numai cunoscută de instituţiile ce aparţin de adminstraţiile diferitelor state şi au ca scop depistarea şi remedierea ei, dar trebuie acţionat cât mai urgent pentru a o stăvili şi a readuce aceşti copii şi tineri implicaţi în tot felul de acte criminale pe drumul normal al evoluţiei lor.

America şi alte ţări dezvoltate din punct de vedere economic au foarte mulţi tineri care sunt antrenaţi şi participă cu rezultate deosebite în procesul lor educativ. Instituţiile de învăţământ superior din SUA şi din alte ţări, pregătesc temeinic mii de tineri pentru viitoarea evoluţie a celor „7 chei industriale” ce va avea loc în următoarea decadă: micro-electronica, biotehnologia, industria materialelor, sistemul informaţional cu date, sunet şi imagini, aviaţia civilă, robotica cu aplicaţii la maşinile unelte şi viitoarele generaţii de computere.

Aceşti tineri vor fi viitorul lumii şi cu ei societatea va putea să-şi continue drumul ei de progres.

Un studiu efectuat sub supravegherea Departamentului problemelor economice şi sociale internaţionale al Naţiunilor Unite confirmă faptul că în ultimile decade, în multe ţări dezvoltate şi în special în Statele Unite, familia ca instituţie socio-economică se confruntă cu o multitutdine de probleme deosebit de dificile şi cu efecte grave asupra vieţii şi sănătăţii copiilor.

Printre problemele evidenţiate în studiu se remarcă: sărăcia, nivelul scăzut al educaţiei, scăderea numărului de familii care pot beneficia de asistenţă medicală, nutriţia inadecvată, locuinţele insalubre, lipsa de supraveghere a copiilor, ş.a.

Un studiu efectuat asupra unui număr de peste 2000 de persoane adulte a evidenţiat că  în situaţia în care părinţii sunt despărţiţi, copiii au multiple probleme emoţionale, manifestă unele stări de nesiguranţă şi lipsă de confidenţă în propriile lor puteri fizice şi mentale. Aceşti copii sunt mai instabili în relaţiile cu alţi copii de vârsta lor, mai uşor influenţabili şi ca atare dispuşi mult mai uşor pentru acte şi fapte anti-sociale.

De asemeni, dintr-un studiu efectuat pe un panel de peste 17.000 de copii, condus de Institutul Naţional de Statistică al SUA a rezultat că în cazul familiilor în care părinţii sunt despărţiţi, peste 25% dintre copii sunt mai uşor expuşi diferitelor accidente,

40-45% dintre copii au probleme mari cu învăţătura şi ca atare trebuie să repete clasele şi peste 70% sunt expuşi exmatriculărilor din şcoli.

În cazul separării părinţilor prin divorţ sau plecarea unuia dintre ei din familie, rolul celuilalt (şi în cele mai multe cazuri al mamei) devine şi mai dificil din punct de vedere economic şi al grijii pentru copii.

Date statistice recente confirmă că procentul divorţurilor a cunoscut în Statele Unite în ultimii 20 ani o creştere considerabilă şi acest lucru se poate corobora printre altele şi cu creşterea delicvenţei juvenile.

Departe de a învinui părinţii singuri care trebuie să aibă grije de copii şi de educaţia lor. Există nenumărate cazuri în care din aceste familii dezorganizate ies copii foarte bine educaţi, serioşi şi cu o disciplină deosebită.

Există  şi nenumărate cazuri în care părinţii nu sunt despărţiţi şi totuşi copiii necontrolaţi ajung la tot felul de acte anti-sociale, la consumul de droguri, alcool, prostituţie ş.a.m.d.

Ceeace ar trebui să fie în atenţia legiuitorilor şi a celor ce se preocupă  de situaţia familiei în societatea actuală, este de a readuce acest nucleu socio-economic la nivelul şi valoarea pe care l-a avut înainte, ţinând seama în mod firesc de factorii sociali şi economici actuali.

După  unele opinii menţinerea cât mai unită a familiei este mult mai important chiar decât menţinerea locului de muncă.

Personal, cred că aceşti doi factori: asigurarea locului de muncă  şi grija pentru familie, nu pot fi consideraţi ca fiind factori independenţi  şi alternativi ci ei trebuie gândiţi ca o entitate a căror parametri se influenţează reciproc.

Reinventarea familiei cu valorile ei fundamentale se poate înfăptui numai printr-o refacere  a economiei în ansamblul ei şi prin asigurarea tuturor condiţiilor economice necesare pentru bunăstarea familiei.

Pentru realizarea acestei funcţii conjugate, ar fi necesar să existe o preocupare mult mai activă şi eficientă pentru acordarea unui suport financiar, în special pentru familiile cu venituri mici şi cu copii, sau în cazul unui singur părinte cu copii, prin scăderea taxelor, prin reducerea chiriilor, a cheltuielilor de transport şi în mod special asigurarea asistenţei medicale.

Suportul financiar este un element cheie în menţinerea unui echilibru al familiei. Departamentul Muncii al SUA a prezentat date din care rezultă  că procentul familiilor în care numai tatăl lucra iar mama avea grije de copii şi de casă a scăzut dela 51% cât fusese în anii ‘70 la sub 20% în anul 2008, în timp ce numărul familiilor în care ambii părinţi trebuiau să lucreze pentru a asigura un venit necesar întreţinerii familiei a crescut dela 26% cât fusese în anii 70, la peste 68% în anul 2008. Acest lucru s-a reflectat şi continuă să se manifeste direct în viaţa acestor familii, în creşterea şi educarea copiilor şi în mod firesc asupra întregii societăţi.

Un sprijin important pentru familie ar fi acela al acordării unui program de lucru cu ore reduse pentru mame sau reanalizarea legislaţiei privitoare la timpul liber pe care ar trebui să-l aibă mamele după naştere.

Asemenea măsuri ar avea un rol pozitiv în creşterea şi educarea copiilor, de care în final ar beneficia întreaga societate.

*

Familia în actuala ei evoluţie în diferite ţări şi în Statele Unite este influenţată şi de alte aspecte cum ar fi:

amânarea cu ani de zile a vârstei când tinerii se decid să se căsătorească.

În anii ’70 şi la începutul noului mileniu, vârsta primei căsătorii s-a ridicat în medie, dela 23 de ani la 28 de ani pentru bărbaţi şi dela 20 de ani la 26 de ani pentru femei.

Scăderea numărului de recăsătoriei după divorţ.

Imi amintesc despre un caz pe care l-am auzit în urmă cu mai mulţi ani când o persoană de sex femenin (divorţată –n.n.), a trebuit să completeze un formular pentru angajarea la firma IBM şi ajungând la rubrica referitoare la statutul ei social (căsătorită sau nu) a completat rubrica cu cuvântul „Nerecăsătorită”.

In lumea artiştilor în special, dar şi în foarte multe cazuri în lumea celor care nu au tangenţă cu artele, căsătoria pentru un an, doi sau trei, a devenit un fenomen destul de comun.

Intervievaţi unii dintre cei ce au decis să divorţeze după  o scurtă perioadă de convieţuire, au răspuns: „despărţirea, nu este un gest de nerespect faţă de instituţia căsătoriei, dar ar fi un nerespectet faţă de mine însumi dacă aşi continua această căsătorie”.

În faţa unui asemenea răspuns apare unele întrebări care par a fi legitime: când a fost – ne respectul, sau lipsa de responsabilitate faţă de propria persoană?; când a acceptat şi a spus „Da”, la căsătorie, sau la scurtul răstimp când a decis actul divorţului?.

Totul ar fi o problemă pur personală, dacă în acest interval scurt de timp nu s-ar naşte şi un copil sau mai mulţi şi care cresc fără unul din părinţii biologici.

S-ar putea ca în viitor să asistăm la creştrea numărului acestei categorii de „familii”, în special când legiuitorul va avea dovezi că există şi sunt asigurate condiţiile materiale de care au nevoie copiii pentru a fi crescuţi.

Din unele studii efectuate de institute specializate în problemele familiei a reieşit că în medie divorţurile au loc înainte de vârsta de 50 de ani iar actul recăsătoriei este amânat pentru foarte mulţi ani mai târziu.

Amânarea actului primei căsătorii ca şi acela al recăsătoriei după  divorţ a dus la apariţia unui nou fenomen care în SUA s-a exstins extrem de mult în special în ultima jumătate de secol, fenomenul coabitajului.

Dacă în anii ’60 acest fenomen era de ordinul 1,1% în ultimii 20 ani el a depăşit 40%.

Sunt nenumărate cazuri în care tinerii coabitează pentru mulţi ani, şi din motive economice refuză să aibă copii. Alţii coabitează pentru mulţi ani, ajung să aibă şi copii şi nu sunt decişi să-şi legalizeze actul căsătoriei.

Atâta timp cât copii sunt mici şi nu înţeleg ce se petrece în viaţa familiei, ştiind că în casă există un tată şi o mamă, acest fenomen social are o acoperire în ochii copiilor. În momentul în care copii cresc şi merg la şcoală sau au ajuns în ultimii ani de liceu şi încep să înţeleagă ce se petrece în familia lor apar tot felul de întrebări. Mulţi dintre ei iau drept exemplu situaţia existentă în familie şi o continuă în propria lor viaţă.

O asemenea situaţie a determinat şi apariţia altui fenomen ce se manifestă în multe cazuri în rândul unor tineri ce nu sunt pregătiţi pentru viaţă din nici un punct de vedere: naşterea unor copii în afara căsătoriei, şi de multe ori naşterea unor copii care nu sunt doriţi şi pe care mamele, în special cele foarte tinere, caută pe orice cale să scape de ei. Fenomenul abandonării acestor copii sau chiar omorârea lor de către părinţi care şi ei sunt copii, nu este un fenomen izolat şi nici întămplător.

Mass-media americana prezintă mereu informaţii despre asemenea cazuri de abandon sau omorâre a noilor născuţi. Dacă în anii ’60 procentul copiilor născuţi în afara căsătoriei era de circa 5%, în ultimile decade el a depăşit 30%.

Din ce în ce mai rare sunt cazurile în care copii se nasc şi cresc într-o familie organizată în care mama şi tatăl nu sunt divorţaţi şi nu s-au recăsătorit aducându-şi în noua familie copii din precedenta sau precedentele căsătorii.

Asemenea factori de influenţă, alături de extinderea şi liberalizarea coabitării şi creşterea numărului de tineri ce îşi încep viaţa sexuală dela o vârstă foarte fragedă au influenţă asupra scăderii valorilor care stau la baza unor familii organizate şi stabile.

Cu toate acestea putem considera că încă nu este prea târziu pentru a se concentra atenţia factorilor de decizie din domeniul educaţiei, al economiei şi a celor ce studiază şi activează în domeniul psihologiei familiei, pentru a se reinventa familia în adevăratul ei sens aşa cum ar trebui să fie înt-o societate modernă specifică secolului în care trăim.

*

Foarte multe din aspectele vieţii de familie observate, sunt în prezent comune pentru multe ţări dezvoltate din punct de vedere economic. Canada, Europa şi alte colţuri ale lumii se confruntă cu asemenea probleme.

În ţările Europei de Est, care s-au eliberat de sub dictatura comunistă, procesul democratizării societăţii a însemnat şi un proces de modificare şi în viaţa tradiţională a familiei.

Familia în România

În primii ani ai dictaturii comuniste în România familia îşi menţinuse multe din valenţele familiei tradiţionale.

În special în mediul rural, familia fusese sub un control al comunităţii şi al bisericii. La oraşe situaţia şi viaţa familiei a început să se degradeze mult mai rapid.

Lipsa de locuinţe şi obligaţia de a trăi împreună cu încă una sau două familii într-un apartament cu două sau trei dormitoare şi împărţirea băii şi a bucătăriei între membrii celor două sau trei familii, lipsurile în aprovizionarea cu produse alimentare şi cu celelalte produse necesare vieţii de zi cu zi au însemnat mai mult un chin decât o viaţă normală pentru milioane de familii.

Părinţii locuiau în aceeaşi cameră cu copii în condiţii de totală  promiscuitate.

Actul căsătoriei a doi tineri constituia în primul rând o problemă economico-socială şi după aceea una personală.

Prima problemă pe care şi-o puneau doi tineri ce vroiau să se căsătorească,

era aceea unde vor locui, cum se vor putea acomoda în spaţiul restrâns pe care îl aveau una din familiile părinţilor lor şi cum se vor putea descurca cu banii pe care îi câştigau.

Familia a fost întotdeauna un suport al tinerilor ce urmau să se căsătorească  şi fiecare dintre părinţi au căutat şi continuă s-o facă şi acuma ajutînd la crearea noii familii cu tot ce pot începând cu modeste piese de mobilat, cu primele obiecte de bucătărie, cu modeste sume de bani, ş.a.m.d.

Condiţiile vitrege de viaţă şi frica determinată de acţiunile organelor de represiune ale sistemului comunist, prin multiple arestări peste noapte şi cu dispariţia unora din membrii familiei pentru multe luni sau chair ani de zile, au marcat pentru restul vieţii multe generaţii.In aceste condiţii în care exista familia oamenii s-au călit şi au înţeles nevoia ca familia să fie cât mai unită.

Obiceiul pământului bazat pe corupţie şi nevoia de a supravieţui, i-a învăţat pe mulţi să se „orienteze” şi prin tot felul de cadouri , ţigări străine şi bani, încercau să obţină o aprobare pentru o cameră în plus pentru locuit, un loc mai devreme pe lista pentru procurarea unui frigider, sau a unui kilogram de carne când nu exista sau trebuia aşteptat ore în şir la cozi.

Toată  viaţa familiei se învârtea în jurul preocupărilor de a-şi asigura cele necesare supravieţuirii.

Revoluţia din 1989 a însemnat şi începutul unei revoluţii a condiţiilor de viaţă ale familiei.

Perioada de tranziţie dela sistemul totalitar comunist la democraţie a fost şi continuă să fie un proces care se desfăşoară  încă cu multiple dificultăţi şi în care s-a creat o mare discrepanţă în viaţa familiilor.

Mulţi dintre foştii securişti sau din fostul aparat politic al diferitelor regiuni sau din oraşe, beneficiend de bani, relaţii şi în special de tupeu au reuşit să-şi aranjeze şi după revoluţie un standard de viaţă ridicat pentru familiile lor în comparaţie cu marea masă a celorlalte famili.

Pentru majoritatea familiilor condiţiile de supravieţuire au fost şi continuă  să fie o problemă dificilă, în special când este vorba şi de părinţi care au ajuns la vârsta pensionării.

În foarte multe cazuri aceste dificultăti sânt amplificate de existenţa  şomajului, a remunerării total insufiente a muncii, precum şi a nivelul pensiilor care este cu mult sub indicele ridicat al inflaţie.

Cu toate aceste dificultăţi, familia este preocupată şi îşi menţine la un nivel ridicat grija pentru creşterea şi în special educarea copiilor. Părinţii au făcut şi continuă să  facă tot felul de sacrificii, lipsindu-se de multe lucruri personale sau pentru gospodărie, dar când este vorba de educaţia copiilor nu mai există nici un fel de oprelişte.

Când ambii părinţi muncesc, grija gospodăriei şi a copiilor rămâne ca o obligaţie nescrisă a bunicilor. Când unul din bunici dispare, în marea majoritate a cazurilor bunica îşi continuă viaţa în casa copiilor şi are grije de nepoţi.

Asemenea valori ale familiei au existat în totdeauna şi se continuă şi  în prezent; acesta devenind adevăratul sens al vieţii bunicilor şi  în ultimă instanţă al vieţii de familie.

Dragostea şi respectul faţă de părinţi, de bunici, de ceilalţi membri ai familiei precum şi faţă de profesori, a fost şi continuă să  facă parte din educaţia pe care copii o primesc dela părinţii şi bunicii lor şi se transmite ca o lege nescrisă din generaţie în generaţie.

Preluând asemenea tradiţii ce au existat de secole în viaţa familiei româneşti şi vrând să le dea o notă de legiferare ca fiind aportul „noii societăţi de tip comunist”, guvernul totalitar a lui Ceauşescu a creat aşa numitul „Cod al familiei”, în care se enunţau caracteristicile familiei „de tip nou”, formată din „oamenii de tip nou”, ai „noii societăţi”.

În acest cod, erau înscrise drepturile şi obligaţiile ce decurgeau din natura acestei „noi familii”. Un asemenea cod ar fi avut un sens dacă el nu ar fi rămas numai la nivelul propagandei comuniste în timp ce realitatea era dovedită de fapte cu totul contradictorii.

Reducerea multor beneficii de care se bucurau mamele pentru a putea să aibă grije de copii, obligativitatea naşterii copiilor, interzicerea avorturilor şi a folosirii mijloacelor anticoncepţionale, controlul periodic al femeilor gravide, nu în scopul asigurării sănătăţii mamei şi copilului ci pentru a fi siguri că femeile nu-şi provocau singure avorturi, precum şi agravarea din ce în ce mai mult a dificultăţilor economice, au dus la naşterea multor copii nedoriţi, cu debilităţi mintale sau cu deformaţii fizice, şi în foarte multe cazuri la abandonarea acestor copii.

Despre condiţiile mizere în care trăiau şi continuă să trăiască aceşti copii abandonaţi lăsaţi în „grija” unor instituţii organizate în acest scop, nu s-a vorbit în timpul regimului comunist şi nu au existat statistici oficiale care să confirme numărul lor şi nici fondurile alocate pentru îngrijirea acestora.

Numai după căderea comunismului şi când reprezentanţi ai unor organe de presă internaţionale au putut ajunge la aceste instituţii-orfelinat şi au făcut fotografii, luînd interviuri şi cercetând diferite cazuri, lumea internaţională a putut afla despre acest fenomen ce exista de ani de zile şi fusese ţinut secret.

Teroarea psihologică la care era supusă familia în condiţiile sistemului comunist, prin acţiunile abuzive ale organelor de partid şi de securitate, au dus la formarea unei generaţii cu o dublă personalitate.

Pe de o parte pentru aşi menţine locurile de muncă sau pentru a fi promovaţi, numai astfel putând să-şi asigure un anumit standard mai ridicat de viaţă pentru familie, mulţi părinţi făceau tot felul de compromisuri de care nici pe departe nu erau convinşi. Un asemnea compromis era şi acela al dorinţei „fierbinţi” de a deveni membri de partid care le oferea o garanţie în plus a unei anumite poziţii sociale.

Copiilor li se insuflase aceeaşi concepţie de viaţă, a compromisurilor, pentru a intra în rândurile organizaţiilor de tineret şi în acest fel să beneficieze de unele avantaje cum erau activităţile extra educative la casele pionerilor sau plecarea la taberele internaţionale.

Ajungând acasă după ore lungi de muncă şi aşteptarea la cozi interminabile pentru aprovizionarea cu alimente sau căutarea celor necesare familiei, în plină iarnă fără căldură şi fără apă caldă în apartamentele de tip stalinist în care trebuiau să trăiască, scârbiţi de tot ceeace se petrecea cu ei, părinţii începeau să înjure şi să-şi verse supărarea pe care o jugulaseră ore în şir la servici şi pe stradă.

Într-un mod similar, datorită altor condiţii la care era supus, prin poziţia sa politică, Generalul Mihai Pacepa, fost şef al Securităţii şi unul din oamenii cei mai apropiaţi ai „Geniului din Carpaţi”, descrie într-una din cărţile scrise după evadarea din regimul comunist,”Orizonturi roşii”, modul în care căuta să-şi liniştească spiritul şi să-şi recapete puterile pentru următoarea zi  de activitate.

Ştiind că în toată casa îi fuseseră instalate microfoane şi ca atare nu putea vorbi cu voce tare, se retrăgea în birou, în faţa tabloului mamei sale şi numai în gând putea să converseze cu spiritul mamei sale.

Manifestări ale dublicităţii, a lipsei de morală şi de încredere se manifestau chiar în sănul familiei „celui mai iubit fiu al poporului”.

Distinsa”Academiciană” ceruse securităţii să instaleze microfoane şi să spioneze tot ceea ceeace făceau copii ei.

Cu toate că s-ar fi presupus ca vlăstarele conducătorilor ţării să fie crescute şi să se poarte ca adevăraţi tineri comunişti cu mentalitatea şi educaţia „omului de tip nou”, faptele erau total contradictorii.

Pe Zoe Ceauşescu, poliţia secretă o scotea beată din baruri de noapte şi o transportau pe braţe acasă, Nicu Ceauşescu se purta ca ultimul golan făcând tot felul de orgii, urcându-se pe mese şi urinând în farfuriile comesenilor spunându-le că le-a asezonat mâncarea. Accidentele de maşini pe care le comiteau copii celor din aparatul de partid şi de stat, soldate cu victime nevinovate, erau trecute cu vederea şi nu erau înregistrate de către organele oficiale.

Toate aceste fapte confirmă încă odată – dacă mai este cazul unei noi confirmări, că legile în general şi Codul familiei în particular erau obligatorii pentru marea masă de oameni care trebuiau să le respecte şi să le aplice în viaţa de toate zilele nu şi pentru conducătorii care le iniţiaseră.

Bucuria şi extazul celor peste 20 de milioane de locuitori ai României când au scăpat de sistemul comunis a fost de scurtă durată, întrucât noii conducători proveniţi tot din rândurile nomenclaturiştilor şi ai fostei securităţi, au ţinut ţara şi poporul cel puţin pentru încă o decadă, în condiţii similare de mizerie şi fără nici o speranţă,.

După jumătate de secol de opresiuni, constrângeri economice, politice şi sociale, oamenii s-au văzut liberi şi au crezut că libertatea înseamnă  să faci tot ceea ce a fost interzis înainte.

Nevoile, dorinţele şi unele exemple preluate din lumea occidentală au împins pe foarte mulţi la tot felul de acte anti-sociale, la crearea unor scheme, furturi, prostituţie, trafic de persoane şi droguri, vagabondajul şi utilizarea a tot felul de chimicale de către – aurolaci, ş.a. care au dus la scăderea valorilor şi moralei societăţi.

Din unele informaţii furnizate de surse interne şi internaţionale se poate desprinde ideia că gradul de sărăcie a fost şi continuă  să fie un factor de mare influenţă asupra vieţii familiei. Efectele negative s-au remarcat mai puternic în mediul urban decât în mediul rural. Ascest lucru a afectat şi continuă să afecteze familiile dezorganizate, copii fugiţi din orfelinate şi în mod special familiile cu copii şi cu părinţi bătrâni care locuiesc sub acelaş acoperiş.

Dintr-un studiu al Dnei. Ecaterina Vrăşmaş, referitor la familia din România, rezultă că pentru majoritatea populaţiei acestei ţări, tradiţia educaţiei, a disciplinei şi a unor sentimente reale ce au existat şi continuă să existe între membrii familiei, a putut menţine familia românească la un nivel modest dar onest de viaţă.

Există  şi continuă să se manifestă ca un fenomen destul de larg şi cazuri de devieri dela etica şi morala socială. În majoritatea lor asemenea cazuri se regăsesc în rândurile familiilor sau a copiilor cu o educaţie foarte redusă sau chiar fără educaţie.

Sunt unele familii care au părăsit ţara după revoluţia din 1989 şi care trăiesc la propriu şi la figurat la periferia societăţii în Italia, Spania sau în alte ţări şi care se pretează la tot felul de acte imorale pentru a supravieţui. Prostituţia fetelor, şi a băieţilor la ofertele homosexsualilor, vânzarea de droguri şi furturile înfăptuite de aceştia şi despre care se scrie şi se vorbeşte în presă şi la emisiunile TV din diferite ţări, nu reprezintă caracteristici ale familiei româneşti care a fost şi se menţine la nivelul unei instituţii puternice bazată pe reale valori umane.

În general familia din România a trecut şi continuă să treacă prin momente deosebit de dificile din punct de vedere economic şi social şi totuşi ea s-a menţinut la nivelul unei reale celule a societăţii, prin valorile ce le-a preluat şi a continuat să le transmită noilor generaţii. Prin aceste valori, ea poate să fie un exemplu pentru ceilaţi care cred că libertatea şi democraţia înseamnă renunţarea la valorile fundamentale ale familiei şi încearcă să-şi justifice actele cu caracter anti-familiar prin faptul că acestea ar fi „acceptate” şi în lumea „civilizată” occidentală.

Pentru cei mai mulţi dintre emigranţi acomodarea şi asimilarea la condiţiile specifice ţărilor care i-au primit, începând cu limba, cultura, obiceiurile şi în general modul de viaţă al noii lumi, nu au fost uşor.de depăşit Pentru majoritatea emigranţilor, creşterea copiilor şi angajarea în acelaş timp în muncă, pot fi considerate ca etape de mare încercare.

Numai prin seriozitatea, perseverenţa şi simţul de responsabilitate impus şi de nevoia de supravieţuire majoritatea familiilor imigranţilor şi-au putut asigura o stabilitate şi un respect al multor familii din locurile unde au emigrat. Sunt rare cazurile de divorţ a părinţilor în lumea emigraţei la fel cum sunt extrem de rare cazurile în care copiii familiilor de emigranţi sunt implicaţi în acte anti-sociale. Copiii emigranţilor au trecut şi ei prin aceleaşi momente de stres, ca şi părinţii lor, dar ca oricare copil ei s-au acomodat mult mai uşor decât mulţi dintre adulţi.

Mulţi dintre cei ce emigraseră nu mai aveau bunicii alături de ei, care ar fi putut să aibă grije de copii. De foarte multe ori, părinţii au trebuit să facă tot felul de combinaţii pentru a putea asigura copiilor şi tinerilor din familie condiţii optime de dezvoltare.

Şi copiii emigranţilor au suferit de lipsa de acasă a părinţilor pentru că aceştia trebuiau să muncească. Şi copiii aceştia au suferit de influenţa şi presiunea exercitată în şcoli de către alţi copii şi totuşi baza solidă pe care au moştenit-o le-a fost un real suport.

Ceeace trebuie făcut, şi nici odată nu este prea târziu, este să li se acorde copiilor, cât mai mult din timpul părinţilor. Să li se ofere prilejul unor convorbiri cât mai apropiate, să înţeleagă că părinţii sunt mândri de toate realizările lor. Ei trebuie să înţeleagă şi să aprecieze toate eforturile făcute de părinţi.

Chiar dacă  uneori dintr-un spirit de frondă sau de contrazicere specific unei anumite vârste, unii dintre cei mai tineri neagă anumite fapte, eforturi sau realizări ale famililor lor sau le desconsideră, trebuie avut răbdare şi părinţii să fie convinşi că asemenea momente vor fi depăşite odată cu înaintarea copiilor în vârstă.

Relaţiile ce au existat din totdeauna în familia românească şi a emigranţilor din alte ţări, nu se uită cel puţin de către prima generaţie a celor veniţi în lumea nouă.

Spiritul de disciplină şi educaţia părinţilor se evidenţiază  în viaţa copiilor şi părinţii ajung să fie mândri de contribuţia pe care copiii o aduc societăţii în care trăiesc şi de oportunităţile ce li se oferă.

Dr. ALEX BERCA