~Dr Alex Berca: „PACEA ŞI RĂZBOIUL – un paradox acut“

Este mult mai dificil să organizezi pacea decât să câştigi un război,

dar fructele victoriei se vor pierde, dacă pacea nu este bine organizată.

(Aristotel – 384ÎH-322ÎH: filozof grec, elev a lui Platon şi profesorul lui

Alexandrtu cel Mare)

Numele războiului	Dataînceperii	Dataterminării	Durataîn zile	Nr. total al morţilor
Războaiele cu indienii	1Ianuarie 1775	1 Ianuarie 1890	Nu sunt informaţii	69,000
Crimeea	23 Oct. 1882	1 Martie 1856	802	109,000
Ruso-Turc	26 Aprilie 1882	14 Sept.1892	157	130,000
Războiul de 7 săptămâni	15 Iunie1866	26 Iulie 1866	41	34,000
Franco-Prusian	19 Iulie 1870	26 Febr. 1871	222	90,000
Congo	1 Ianuarie 1886	1 Ianuarie 1908	8034	20,000,000
Americano-Filipinez	1 Ianuarie 1899	1 Ianuarie 1902	1095	255,000
Ruso-Japonez	2 August 1904	15 Sept. 1905	409	75,800
Spanio-Marocan	1 Ianuarie 1909	1 Ianuarie 1911	730	10,000
Italo-Turc	29 Sept. 1911	18 Oct. 1912	385	20,000
Primul război mondial	28 Iulie 1914	3 Iunie 1917	970	7,950
Ruso-Polon	1 Ianuarie 1918	1 Ianuarie 1920	730	100,000
Manciurian	18 Sept. 1931	27 Martie 1933	556	60,000
Italo-Etiopian	1 Ianuarie 1935	1 Ianuarie 1941	2192	290,000
Al doilea război mondial	1 Sept. 1939	15 August 1945	2175	52,000,000
Indo-Chinez	12 Ianuarie 1945	6 Ianuarie 1954	3881	592,000
Independenţa Israelului	29 Noiemb. 1947	24 Febr. 1949	453	12,000
Coreea	24 Iunie 1950	27 Iulie 1953	1129	1,736,000
Independenţa Algeriei	1 Noiemb. 1954	17 Martie 1962	2693	270,000
Criza din Congo	1 Ianuarie 1960	1 Ianuarie 1964	1461	100,050
Suez	29 Oct. 1956	5 Noiemb.1956	7	2,713
Indepenţa Iemenului	1Ianuarie 1962	1 Ianuarie 1970	2922	102,000
Vietnam	7 Febr. 1965	30 Aprilie 1975	3734	1,558,000
Indo – Pakistanez	5 August 1965	23 Sept. 1965	49	7,000
Războiul de 6 zile – Israel	5 Iunie 1967	11 Iunie 1967	6	19,200
Israel – Egipt	6 Martie 1969	7 August 1970	519	5,370
Independenţa Bangladejului	1 Martie 1971	16 Dec. 1971	290	516,000
Yom Kippur	6 Oct. 1973	22 Oct. 1973	16	12.500

Războaiele au continuat an de an şi au loc şi astăzi.

1979: Chino-Vietnamez

1979: Afgano-Sovietic

1980: Irano-Irakian

1987: Intifalda

1991: Războiul din Golf

1994: Cecnio-Rus

1999: Kosovo

2001: Afganistan (Al Qaeda)

2003: Irak

2006: Liban

În prezent: Irak şi Afganistan

În general, statisticile prezentate în diferite lucrări au drept scop să confirme prin date concrete punctele de vedere ale unui autor.

În cazul de faţă, considerăm ca fiind mai oportună prezentarea în primul rând a acestor date privind războaiele şi diferitele conflicte armate din secolul 19, 20 şi până astăzi pentru a vedea cum pe parcursul istoriei aceste acţiuni militare s-au manifestat an de an, uneori nu se termina un război într-o anumită parte a lumii şi isbugnea altul în altă parte sau se desfăşurau concomitent două războaie în două locuri diferite.

Tabelul şi continuarea lui nu cuprind decât o infimă parte a acestor conflicte din care au rezultat şi continuă să existe un enorm număr de morţi şi zeci sau sute de mii de invalizi.

Din aceste date rezultă de asemeni un fapt pe cât de real, pe atât de grav şi de trist:

pe pământ, nu a fost şi nu este nici o zi de pace !

Politicienii, care au decis şi continuă să decidă declanşarea războaielor îşi găsesc întotdeauna nenumărate explicaţii şi justificări ale acţiunilor lor.

Unii, au afirmat că intervenţia militară ordonată a fost solicitată din interiorul ţării ocupate, pentru sprijinirea guvernelor existente în faţa unor acţiuni ale unor grupuri subversive, alţii se referă la apărarea intereselor naţionale ale unor ţări ameninţate, alţii caută să explice prin necesitatea imanentă de asigurare a unei democraţii într-o anumită zonă a lumii care să permită menţinerea păcii în zona respectivă, ş.a.m.d.

Nici unul dintre politicieni nu s-a referit vre-o dată la efectele dezastruase ale acestor acţiuni, la numărul imens al victimilor, la enormele pierderi materiale şi financiare prilejuite de războaie.

Celebrul economist Adam Smith (1723-1790), unul din părinţii ştiinţei economice, afirma în lucrarea sa de bază „Avuţia Naţiunilor”, că: „suveranitatea şi apărarea împotriva unor invazii ale unor societăţi independent, poate fi asigurată numai prin forţa militară”,iar „în timp de război cheltuielile sunt de trei sau patru ori mai mari decît veniturile din timp de pace”, pentru a putea asigura „armele, muniţiile şi proviziile necesare”.[1]

În condiţiile contemporane, odată cu dezvoltarea artei militare în general şi a ştiinţei tacticii şi strategiei militare în mod special, există o preocupare permanentă pentru inventarea, fabricarea şi folosirea celor mai sofisticate arme tehnice, chimice şi bactereologice, alături de cele mai sofisticate mijloace de informare prin sateliţii artificiali.

Vechile tehnici şi procedee de luptă sunt perimate şi în locul lor în cadrul unor laboratoare secrete, specializate, departe de orice încercare a unor ziarişti sau a unor spioni de a afla cât mai mult despre ce se petrece în aceste laboratoare, se lucrează într-un mod deosebit de asiduu la creerea unor mijloace perfecţionate de distrugere în masă, sau de anihilare pe câmpul de luptă a armatei adverse.

De cele mai multe ori, asemenea „arme moderne”, „silenţioase”, sunt preferate în locul armelor nucleare pentru care s-au creat şi există tot felul de acorduri internaţionale de interzicere a folosirii lor.

Cu toate aceste acorduri în prezent, cea mai îngrijorătoare realitate pentru popoarele lumii o reprezintă existenţa arsenalelor nucleare.

În urmă cu câteva decenii, experţii militari apreciau că arsenalul ţărilor deţinătoare de armament nuclear reprezenta riscul unei explozii echivalente a 100 tone de trinitrotoluen (TNT) pentru fiecare locuitor al Globului.

Actualele relaţii internaţionale şi nivelul de dezvoltare a tehnicii militare, poate transforma în orice moment orice conflict militar într-un război nuclear general, în ipoteza în care este implicată şi o putere deţinătoare de asemenea arme.

În urmă cu câteva decade, şapte naţiuni (Canada, Germania, India, Italia, Japonia, Spania şi Suedia), nu aveau arme nucleare dar aveau capacitatea de a produce 100 Kg. de plutoniu pe an.

Astăzi, cei ce sunt capabili să producă asemenea arme sunt mult mai mulţi şi ca atare situaţia este mult mai periculoasă.

După aprecierea Institutului Suedez de Cercetări pentru Pace, ce are sediul la Stockholm (SIPRI), în prezent există circa 8400 de ogive nucleare, din care 2000 sunt gata de luptă, putând fi lansate în orice moment.

În şapte ţări (SUA, Rusia, Anglia, Franţa, India, Pakistan şi Israel) există 23000 de încărcături nucleare.

Unii specialişti în domeniul militar afirmă că în prezent, există o permanentă preocupare de perfecţionare a gazelor neurotoxice, descoperite după cel de al doilea război mondial,  perfecţionarea otrăvurilor antivegetale folosite pe larg în Vietnam, bombele incendiare cu napalm, ale căror efecte distrugătoare şi mortale au fost mult sporite.

În acelaş timp atenţia chimiştilor este îndreptată spre realizarea unor otrăvuri psihice, capabile să producă încetinirea activităţii fizice, stări de apatie, somnolenţă, dezorientare şi demenţă.

În mod firesc o asemenea evoluţie înseamnă enorme cheltuieli militare destinate activităţii de cercetare şi dezvoltare, fabricării acestor arme şi a mijloacelor de informare şi bine înţeles, de folosire a lor. Nici unul dintre politicieni şi susţinătorii acestora nu îşi scrupule referitor la sursele de acoperire a acestor cheltuieli şi la efectele războaielor.

Modul în care propaganda şi întreaga mass-medie aservită unei anumite conduceri prezintă cauza războiului respectiv, influenţează într-o asemenea măsură populaţia ţării încât în multe cazuri diverşi oameni consideră ca pe un act patriotic să-şi aducă contribuţia prin donaţii substanţiale care pot contribuii, la desfăşurarea şi „victoria” războiului respectiv.

Nu intenţionăm să facem o istorie a războaielor şi a diferitelor conflicte armate, ci ne vom referii în special la cele mai recente dintre aceste evenimente şi la efectele lor: războaiele din Irak şi Afganistan şi la perspectiva în care trăieşte omenirea în condiţiile actuale.

Cele două războaie în care sunt antrenate Statele Unite şi coaliţia internaţională, înseamnă pentru acestea ca şi pentru poporul irakian şi afganistan, enorme pierderi umane, materiale şi finaniare.

Din unele date oficiale prezentate într-un raport al Comitetului Economic al SUA, care urmăreşte evoluţia acstor războaie rezultă ca numai până la 9 Noiembrie 2007, peste 4500 de soldaţi americani îşi pierduseră viaţa şi peste 30.200 soldaţi fuseseră grav răniţi.

Ceea ce probabil s-a uitat este faptul că ruşii s-au luptat în Afganistan 10 ani, au pierdut zeci de mii de soldaţi, sute de mii de soldaţi au fost răniţi şi au plecat de acolo fără laurii victoriei.

Noi suntem acolo de aproape 10 ani. Ce se aşteaptă, să se ajungă la acelaş număr de morţi şi victime?

Alături de pierderile umane, care nu pot fi nesocotite, Statele Unite au enorme pierderi financiare care se reflectă ca un procent mare din deficitul federal bugetar, şi care creşte zilnic şi va continua prin cheltuielile destinate reparaţiilor de război ce vor trebui efectuate şi cu alte cheltuielile care încă nu sunt evidenţiate.

Peste toate acestea SUA a suferit o pierdere şi mai mare şi anume reputaţia sa de ţară ce trebuia să se manifeste ca un simbol al al apărării păcii în lume. O lume întreagă o condamnă pentru aceste războaie costisitoare ca şi pentru efectele crizei economice globale la care se consideră că are un rol important.

Suma totală a cheltuielilor cu războiul din Irak a crescut dela 607 bilioane la peste 1.3 trilioane şi dacă se adaugă şi cheltuielile ce vor fi aferente războiului din Afganistan se va ridica la peste 1.6 trilioane.

După aprecierea Comitetului Economic ce urmăreşte aceste cheltuieli, costul estimativ actual total, al acestor războaie s-ar putea să ajungă sau chiar să depăşească 3.5 trilioane până în 2017.

Aceasta sumă este până în prezent cu peste 1 trilion de dolari mai mare decât aprobase iniţial Congresul SUA.

Dacă se face un calcul elementar şi se raportează suma cheltuită în perioada 2002-2008

la nivelul unei familii medii (de patru persoane), revine o cheltuială de peste 16.000 dolari iar dacă se adaugă şi cheltuielile cu războiul din Afganistan se va ajunge la peste 21.000 de dolari.

Înainte de începerea războiului din Irak (2003), consilierii economici împreună cu Secretarul Departamentul de Apărare al Administraţiei Bush au apreciat că acest război va costa între 50 şi 60 bilioane dolari.

Nici până astăzi nu se ştie cum au fost stabilite asemenea sume şi dacă ele au avut o bază reală corelată cu pespectiva duratei acestor războaie, s-au s-a considerat că vor fi de scurtă durată, iar armata americană şi a coaliţiei vor fi întâmpinate cu flori, ca armate de eliberare.

Nici războaiele nu sunt de scurtă durată, nici nu au fost şi nici nu există flori pentru eliberatori; America a pierdut mii de tineri morţi şi mii de răniţi, iar sumele alocate iniţial s-au dovedit  ca fiind stabilite într-un mod total eronat.

Mai recent un studiu efectuat de către Centrul pentru Analiza Strategiei şi Bugetului, (CASB). cu sediul la Washington DC, a evidenţiat că începând din 2001 s-au cheltuit peste 900 bilioane dolari pentru operaţiunile militare ale SUA.

Aceste cheltuieli au inclus:

-         687 bilioane pentru operaţiunile din Irak,

-         184 bilioane pentru operaţiunile din Afganistan,

-         33 bilioane pentru diferite cheltuieli legate de activitatea de securitate

naţională.

Specialiştii acestui Centru estimează că până în anul 2018 totalul cheltuielilor cu războiul din Irak şi Afganistan împreună cu cheltuielile destinate îngrijirii medicale a veteranilor acestor războaie s-ar putea să depăşească 1.7 trilioane.

După opinia noastră pare mult mai realistă estimarea făcută de economistul Joseph Stiglitz[2], care consideră că suma finală a acestor operaţiuni militare va depăşii 3 triloane dolari.

Ceea ce este de ne-imaginat este suma care se referă la cheltuielile pentru un soldat şi care se ridică la 775.000 dolari, adică de 3 ori mai mult decât se apreciase de către Oficiul Bugetar şi de către Comitetul Economic. Această sumă s-ar putea să fie şi ea depăşită în următorii ani.

După opinia lui Steven M. Kosiak din cadrul CASB, prezentată în cadrul unui studiu al acestui Centru în 2008 (pg.38), reiese că această sumă exorbitatantă se datoreşte inflaţiei, schimbărilor ce au loc la nivelul forţelor militare precum şi creşterii fondurilor solicitate de către Departamentul Apărării SUA pentru aceste războaie. Kosiak apreciază că pentru un soldat american costul zilnic este de peste 2100 dolari

Dacă nu se schimbă cursul acestor războaie şi nu începe retragerea trupelor, costurile s-ar putea să crească în mod dramatic ajungînd la estimasrea economistului Stiglitz.

În aceste condiţii cheltuielile aferente unei familii de 4 persoane se vor ridica la peste 50.000 dolari.

Unele opinii ale altor economişti sunt acelea după care în ipoteza în care actuala Administraţie dela Washington îşi propune să menţină trupe în zonă pentru încă o decadă, sumele cheltuite vor putea atinge sau chiar depăşi 4.5 trilioane dolari.

Din sumele pentru acoperirea unei părţi din deficitul bugetar federal, o parte au fost împrumutate din China (circa 660 bilioane dolar) şi au fost dirijate spre cheltuielile de război. Rambursarea acestei datorii va fi suportată împreună cu suma aferentă provenită din dobândă (care se presupune că se va menţine la 4.5%), din taxele ce vor fi plătite de fiecare contribuabil

Economiştii consideră că sumele ce urmează să fie restituite împrumutătorilor, constituie o mare pierdere pentru economia americană şi ele se vor reflecta pentru o foarte lungă perioadă de timp în reducerea cheltuielilor destinate dezvoltării economice  şi ăn nivelul de trai al populaţiei.

Există de asemeni şi alte cheltuieli pe care Administraţia dela Washington preferă să nu le evidenţieze în mod special, dar care la un anumit moment dat vor ieşi la lumină vrând-nevrând.

Printre acestea se pot enumera:

-         impactul pe care îl au cheltuielile militare şi deficitul bugetar federal

asupra pieţii petrolului,

-         scăderea productivităţii în investiţiile particulare, întrucât fondurile sunt

redistribuite dela investiţiile particulare spre procurarea de elemente

necesare securităţii guvernamentale.

Acestea vor afecta în viitor capitalul productiv, precum şi

-    impactul determinat de numărul soldaţilor răniţi şi al invalizilor.

Impactul cheltuielilor militare asupra pieţii petrolului

După cum se ştie, Irakul este unul dintre producătorii importanţi de petrol şi în acelaş timp are o aşezare deosebit de importantă din punct de vedere strategic fiind centrul producţiei mondiale de petrol.

Din momentul în care a izbucnit războiul (2003), preţul petrolului a cunoscut o creştere substanţială – dela 37 dolari pe baril (cât a fost înainte de război) la peste dublu

(în noiembrie 2007 când ajunsese la 90 dolari pe baril).

O asemenea creştere a afectat şi continuă să afecteze în general şi în mod direct întreaga economie naţională şi pe fiecare conducător auto în mod special.

Enorme sume de bani sunt transferate din SUA spre ţările furnizoare de petrol (după aprecierea economiştilor din Departamentul Energiei SUA, numai în perioada 2003-2008 au fost transferate peste 124 bilioane dolari).

Desigur nu se poate considera că ridicarea preţului petrolului pe plan mondial se datoreşte în întregime războiului din Irak şi a actelor teroriste ce au afectat extracţia de petrol prin distrugerea unor sonde, ci trebuie luată în consideraţie şi creşterea masivă a cererii pentru petrol din partea Chinei şi a Indiei.

În acelaş timp nu trebuie uitat că războiul a determinat pe de o parte o întrerupere pe termen lung a exporturilor irakiene[3].

Pe de altă parte a fost şi continuă să se manifeste şi un factor psihologic care joacă un rol deosebit asupra preţului mondial al petrolului, asupra bursei de stocuri în general şi a bursei petrolului în mod special.

Preţul petrolului este afectat şi de tensiunea creată de Iran ce ameninţă lumea prin planurile sale de construire a armelor nucleare.

Marea disproporţie între cererea în creştere a nevoii de petrol şi oferta în scădere a determinat de asemeni fluctuaţia preţului petrolului.

După o apreciere a Departamentului Energiei SUA, fiecare 1% în scăderea livrărilor de petrol, ridică cu 10% preţul petrolului. O asemenea situaţie i-a determinat pe mulţi investitori din acest domeniu să profite de o asemenea debalansare a raportului cerere-ofertă, pentru aşi asigura profituri sporite.

De asemeni, în ultimii ani se remarcă o creştere a cererii pentru petrol a unor ţări care vor să-şi asigure rezerve pentru eventualitatea unor momente de mare urgenţă.

Impactul numărului mare al soldaţilor răniţi şi al invalizilor

Efectul direct al unei asemeni situaţii nu este legat numai de decesul unui mare număr de tineri soldaţi ci şi de cei ce sunt grav răniţi sau al invalizilor ce devin inapţi pentru a muncii şi aşi asigura o viaţă normală în cadrul unei familii.

Impactul este determinat şi de costurile privind îngrijirea pe termen lung şi asigurarea pensilor de invaliditate a veteranilor.

Continuarea conflictelor militare din Irak şi Afganistan, menţinerea unui număr mare de soldaţi în aceste zone periculoase, înseamnă menţinerea unui potenţial al pierderii în continuare a unui număr mare de tineri sau a unora ce vor fi grav răniţi.

După unele date oficiale ale Comitetului Economic ce urmăreşte aceste războaie, se apreciază că peste 10 bilioane dolari vor fi destinate veteranilor din războiul din Irak şi s-ar putea ca această sumă să crească cu încă multe bilioane ce vor trebui asigurate veteranilor din Afganistan.

Realitatea este că aceste sume alocate pentru veteranii de război nu sunt nici pe departe suficiente sau compensatorii pentru aceşti tineri ce au devenit grav răniţi şi schilozi pe viaţă, pierzându-şi măinile sau picioarele sau rămînând cu afecţiuni puternice ale creierului.

Asemenea tineri nu îşi vor putea asigura un venit corespunzător talentului sau calificării care au avut-o înainte de a pleca la război.

Nenumărate cazuri de tineri au suferit grave traume cerebrale şi nu mai sunt apţi pentru nici un fel de activitate.

După o estimare recentă, între 10 şi 20% dintre soldaţii ce s-au întors de pe front şi cred după o primă examinare medicală că sunt sănătoşi, ajung după foarte scurt timp să manifeste diverse simtome ale unor traume cerebrale.

Asemnea cazuri şi tratamentele ce trebuie să li se aplice nu sunt luate încă în calcul şi este destul de greu să fie înţelese.

Mulţi dintre soldaţii întorşi din Irak în urmă cu câţiva ani, prezintă simtomele unor forme mai incipiente sau mai avansate de „post-traumatic stress disorder”(PTSD).

Statisticile oficiale ale unora din spitalele militare confirmă că circa 40.000 de soldaţi dovedesc asemenea simtome ceea ce îi afectează în asigurarea unor locuri de muncă corespunzătoare şi ca atare le afectează veniturile.

Chiar dacă unele dintre aceste simtome sunt incipiente, doctorii nu pot aprecia care va fi evoluţia lor viitoare şi în ce măsură aceşti soldaţi vor fi obligaţi să trăiască pentru tot restul vieţii lor în condiţii de permanentă incapacitate psihică-intelectuală.

Asemenea cazuri s-ar putea să adauge alte bilioane de dolari care în prezent nu sunt luate în nici un calcul.

Familiile unor asemenea veterani folosesc un timp considerabil şi fac eforturi deosebite pentru a avea grije de cei dragi. Acest lucru se reflectă într-un cost semnificativ.

Dintr-un sondaj de opinie efectuat de către o comisie coordonată de fostul senator Dole, rezultă că peste 20% dintre soldaţii veterani stau cu familiile lor şi unii memebrii de familie trebuie să renunţe la locul lor de muncă şi deci la existenţa unui venit regulat, pentru a avea grije de veteranul rănit sau în totală incapacitate de a se ajuta singur.

Asemenea situaţii adaugă la costurile războiului alte bilioane de dolari.

După cum, rezultă şi din analiza unor cazuri din războaiele precedente, asemenea cheltuieli au fost întotdeauna subestimate, ceea ce i-a afectat în mod direct pe veterani care în foarte multe cazuri au ajuns să trăiască la limita cea mai de jos a sărăciei.

Chiar şi în ipoteza cea mai fericită a retragerii totale a trupelor americane din Irak, departamentul Apărăriii SUA, consideră ca fiind necesar ca alte fonduri ce se ridică la peste 40 bilioane de dolari şi care în prezent nu sunt incluse în bugetul federal al SUA, să fie luate în consideraţie şi incluse în buget.

Cheltuielile aferente războaielor din Irak şi Afganistan afectează situaţia economică a fiecăruia din cele 50 de state ale SUA.

Facându-se o analiză între bugetele fiecărui stat şi cheltuielile totale de participare la războaiele actuale s-a ajuns la concluzia că în foarte multe state costurile războaielor depăşesc cu mult bugetele statale şi ca atare se remarcă dacă nu o stare de faliment a statului respectiv (cum este cazul Californiei), o scădere masivă a bugetelor care afectează o mulţime de activităţi social-economice şi reducerea drastică a personalului din diverse activităţi (profesori, bibliotecari, pompieri, poliţişti ş.a.).

Statisticile oficiale bazate pe date din U.S. Census Bureau şi Congressional Budget Office pentru perioada 2003-2008 şi 2003-2017, confirmă afirmaţia de mai sus.

Prezentăm mai jos câteva exemple privind statele în care aceste diferenţe vor depăşi volumul bugetar de două sau de mai multe ori. Până în 2017.

Deficitului bugetar al diverselor state datorită războiului  din Irak şi   Afganistan

(în bilioane dolari SUA)

		Costul pentru   perioada			Costul pentru   perioada
Statul	Bugetul	2003- 2008	TOTAL	Bugetul	2003- 2017		TOTAL
TOTAL SUA	600	700	1.300	1.300		1.470		2.770
California	76	98	168	164		193		357.7
Florida	32.9	38.0	70.9	71		79.3		151.1
Georgia	17.3	20.2	37.5	37.5		42.4		79.9
Ilinois	32.5	31.4	63.9	70.4		65.9		136.3
Massachusetts	17.0	17.9	34.9	36.8		37.7		74.5
Michigan	15.9	20.3	36.2	34.5		42.6		77,1
N. Carolina	16.2	19.9+	36.1	35.1		41.9		77.0
New Jersey	27.4	24.1	51.5	59.3		50.7		110.0
New York	53.8	54.4	108.2	116.6		114.2		230.8
Ohio	21.0	24.6	45.6	45.6		51.6		97.2
Pensylvania	22.9	27.2	50.0	49.6		57.0		106.6
Texas	49.1	56.7	105.8	106.3		119.2		225.5
Virginia	16.3	19.7	36.0	35.4		41.3		76.7
Washington	13.6	15.6	29.3	29.5		32.8		62.3

Costurile pentru perioadele 2003-2008 şi 2003-2017 vor trebuii recuperate de către fiecare stat prin taxele ce vor fi plătite de către fiecare contribuabil.

Anteriul lui Arvinte[4]

Pentru anul 2010 bugetul Statelor Unite prevede cheltuieli de 3.552 miliarde, faţă de 3.938 miliarde dolari cât a fost stabilit pentru anul 2009.

Reducerea de 386 milioane face parte din planul preşedintelui Obama de a reduce până în 2013 deficitul bugetar moştenit dela fosta Administraţie.

Ambiţia actualei administraţii, demnă de apreciat, este pe de o parte, de a reduce deficitul federal bugetar, astfel încât în 2013 să se ajungă la 533 miliarde dolari, ceea ce va reprezenta circa 3% din Produsul Intern Brut (PIB).

Pe de altă parte, noul buget, a spus preşedintele Obama, „va respecta angajamentul pe care mi l-am asumat, de a oferi cea mai deschisă şi transparentă administraţie, iar sumele alocate pentru război, figurează din nou în buget spre deosebire de vechile bugete”.

În acelaş timp însă tot după afirmaţia actualei administraţii, se cere un buget de 533.7 miliarde dolari pentru Departamentul Apărării, ceea ce reprezintă o creştere cu 4% faţă de

(cele 513.3 miliarde aprobate de Congres pentru) anul 2009.

Încă nu este prea clar dacă şi în ce mod se va produce diminuarea bugetului la care se referea preşedintele Obama, în timp ce se va ridica cu 4% suma alocată Departamentului Apărării.

În acelaş timp Administraţia dela Washington, a cerut o suplimentare cu 130 miliarde dolari pentru finanţarea războaielor din Irak şi Afganistan în 2010, peste suplimentarea de 75.5 miliarde dolari destinată acestor acţiuni în anul 2009.

Printr-un simplu calcul aritmetic se poate observa că în ipoteza în care acest buget pentru 2010 va fi aprobat, cheltuielile legate de acţiunile actuale militare din Irak şi Afganistan în 2010, vor depăşii suma inclusă în bugetul pentru 2010, care ar fi deosebit de „transparent”.

În faţa acestei situaţi apare unele întrebări legitime:

-   Cum şi de unde se vor reduce unele cheltuieli, pentru a se acoperi altele?

-   Vor fi oare unele capitole din buget destinate unor acţiuni sociale, reduse drastic

sau chiar eliminate?

Nimeni nu vorbeşte în prezent nici cum şi nici de unde ar trebui ţinut „anteriul lui Arvinte”, pentru a se acoperii toate nevoile şi totuşi să facem şi economii în vederea reducerii deficitul bugetar.

Şi atunci, unde este „transparenţa” despre care se făcea vorbire?

Pacea şi înarmarea – un paradox acut

Dela cele mai înalte tribune naţionale şi internaţionale, aleşii popoarelor trămbiţează de ani de zile, sub aplauzele tuturora despre necesitatea şi succesele deosebite în menţinerea şi consolidarea păcii în lume.

Şi totuşi, în spatele unor uşi închise, alţi reprezentanţi – dar de comun acord cu cei ce apar la scena deschisă şi culeg aplauzele – discută şi negociază producţia şi vânzările de armament şi de muniţii, precum şi creşterea sumelor destinate militarizărilor.

După aprecierea unor experţi militari şi prin condeiul unor ziarişti mai iscoditori, rezultă că totalul cheltuielilor militare şi a comerţului cu tot felul de arme (dela cele relativ clasice şi până la cele mai sofisticate), au ajuns pe plan mondial la sume enorme ce depăşesc cu multe trilioane pe cele ce se evidenţează în diferitele bugete naţionale.

Bugetul militar mondial a cunoscut creşteri semnificative în ultimii ani.

(trilioane dolari SUA)

Anul	Bugetul militar
2005	1.118
2006	1.204
2007	1.470

Interesant de remarcat este şi faptul că în ultimii ani discursurile”pro-pace” au început să fie auzite din ce în ce mai rar. În schimb o febră permanentă pentru înarmare a cuprins întreaga lume şi continuă să se extindă ca o adevărată plagă mondială.

Cheltuieli masive destinate militarizării s-au concentrat în ultimile decade în câteva ţări în timp ce prin intermediul altor ţări mai mici se negociază afacerile cu vânzarea-cumpărarea de armamament.

Din date statistice oficiale rezultă evoluţia cheltuielilor militare ale SUA care deţin clasamentul de frunte pe plan mondial reprezentând 48% din totalul mondial, urmată de Europa cu 20% şi China cu 8%.

Centrul pentru Controlul Armamentului şi Ne-Proliferarea de arme, a prezentat la începutul anului 2008 date statistice din care se confirmă volumul cheltuielilor militare ale Statelor Unite în comparaţie cu restul lumii.

Din aceste date rezultă că în anul 2008 totalul mondial al cheltuielilor militare depăşiseră 1.470 trilioane cât a fost în 2007 iar majoritatea acestor cheltuieli s-au concentrat în aceleaşi trei colţuri ale lumii (SUA, Europa şi China).

Bugetul militar al SUA nu cuprinde doar bugetul propriu zis destinat „apărării naţionale” ci şi unele cheltuieli destinate industriei armelor nucleare, ce se ridică la circa 15.6 miliarde dolari.

Cu toate că se vorbeşte despre „transparenţă” şi de multe ori este criticată lipsa de transparenţă a altor ţări în privinţa unor cheltuieli militare, nicăieri nu se face referire la cheltuielile destinate industriei nucleare americane, întrucât ele sunt ascunse în faldurile groase ale bugetului Ministerului Energiei.

Iată cum se prezintă grafic această situaţie a Cheltuielilor militare americane comparativ cu restul lumii (în bilioane de dolari SUA şi în % din totalul mondial)

Sursa: Centrul pentru Controlul Armamentului şi Ne-Proliferarea de arme,

20 Februarie 2008

Alături de producţia de armament, afacerile privind comerţul cu arme, deţine un rol important în activitatea economică a Statelor Unite şi a altor ţări din lume.

Numai în perioada 2003-2007, primii cinci mari furnizori de arme convenţionale au fost: SUA, Rusia, Germania, Franţa şi Anglia.

Livrările totale de armament au totalizat 80% din volumul total al exporturilor de pe plan mondial.

Principalii cumpărători de armament au fost şi continuă să fie: China, India, Emiratele Arabe Unite, Grecia şi Coreea de Sud.

După unele informaţii oficiale prezentate de presa occidentală, cele mai mari 100 de companii din lume producătoare de armament au realizat profituri în anul 2006 de peste 315 miliarde dolari (cu 9% mai mult decât au fost profiturile acestor companii cu un an în urmă).

Din cele 100 de compani de armament, 41 erau companii americane, iar 34 erau din Europa Occidentală.

Între utopie şi realitate

Referindu-se la problema păcii, ca un element important al vieţii, Einştein spunea: „pacea nu poate fi menţinută prin forţă. Ea poate fi atinsă numai prin înţelegere”.

Cât de reală ar putea fi considerată opinia lui Einştein, în condiţiile actuale în care cursa înarmărilor cuprinde un număr din ce în ce mai mare de ţări si-ar putea găsi explicaţia probabil printr-unul din modurile de aplicare a toriei relativităţii.

Este oare o utopie dorinţa fierbinte a popoarelor lumii de a nu mai fi martore sau părtaşe la confruntări militare cu enormele lor efecte distrugătoare?

Este oare o utopie credinţa că pacea poată fi menţinută numai printr-o continuă cursă a înarmărilor şi a miliardelor de dolari consumate în acest scop?

Poate oare omenire să spere la pace când de fapt lumea, după opinia unor specialişti, este de mii de ani fundamental conflictuală?

Vechile sloganuri: „să facem din tunuri tractoare şi din tancuri, pluguri”, au reuşit să amăgească popoarele înaintea Revoluţiei ruseşti din 1917 şi imediat după cel de al doilea război mondial.

Poate că pentru câţiva ani au fost posibile asemenea idei, dar în realitate ele au rămas numai nişte utopii. Realitatea a fost şi este alta. Tunurile şi tancurile au continuat să fie fabricate, iar tractoarele şi plugurile au continuat să lipsească de pe cele mai multe dintre ogoarele lumii.

Politica actuală de „promovare a dezarmării”, sună la fel de frumos ca şi vechile sloganuri – numai că în prezent marea majoritate a lumii nu o mai acceptă cu seriozitate şi ca atare este deosebit de atentă şi chiar speriată de evenimentele ce au loc pe plan mondial, cu diferite focare încă incipiente, în Asia, Orientul Mijlociu şi alte locuri.

Dela nivel naţional la nivel mondial

După opinia unor sociologi, visul milenar al păcii, în condiţiile actuale, capătă aspectul unei utopii sau mai degrabă a unei imprudenţe.

Statele Unite îşi continuă programul de militarizare chiar dacă ambasatorii ei la ONU şi la alte organizaţii internaţionale vorbesc despre pace şi despre nevoia de menţinere a ei, în special în condiţiile actuale în care criza economică îşi manifestă efectele în toate domeniile de activitate şi la toate nivelele economice.

Robert Gates – Secretarul Apărării, a expus în urmă cu câteva luni liniile directoare ale politicii americane în domeniul înarmării şi a propus ca: „prioritatea să fie acordată tipurilor de arme specifice operaţiunilor antiteroriste”.

El nu a lăsat însă să se înţeleagă în mod clar cine sunt şi din ce parte a lumii ar putea acţiona teroriştii.

Potrivit datelor oficiale prezentate de SIPRI, primele 10 ţări din lume care au alocat în ultimii ani cele mai mari fonduri pentru militarizare sunt:

(milioane dolari)

Nr.	Ţara	Fondurile alocate
1	SUA	547.0
2	Anglia	59.7
3	China	58.3
4	Franţa	53.6
5	Japonia	43.6
6	Germania	36.9
7	Rusia	35.4
8	Arabia Saudită	33.8
9	Italia	33.1
10	India	24.2

După cum se vede „pacea lumii” se asigură nu prin dicursuri ci prin sute de milioane de dolari cheltuiţi pentru înarmare.

Pentru prima oară în ultimile decade cheltuielile militare ale Chinei le-au depăşit pe cele ale Japoniei. Astfel China a ajuns să fie prima putere militară a Asiei.

Numai într-un singur an (2008), cheltuielile militare ale Chinei (după date oficiale prezentate chiar de către unele agenţii guvernamentale), au crescut cu circa 18%, faţă de anul precedent.

Experţi din cadrul Pentagonului consideră că aceste cheltuieli sunt însă cu mult mai mici decât cele reale.

În Raportul anual (publicat în luna iulie 2009) specialiştii din cadrul SIPRI , afirmă că după datele pe care le deţine, bugetul militar al Chinei s-a triplat în decursul ultimei decade, deţinînd locul al doilea în lume după Statele Unite.

În anul 2009, cheltuielile militare ale Chinei, (cea de a treia mare putere economică a

lumii), se ridică la peste 460 miliarde Yeni (circa 56 miliarde euro).

Aceste cheltuieli militare – după afirmaţia unui purtător de cuvânt al guvernului dela Beijing, nu sunt şi nu vor fi afectate de criza economică globală.

În acelaş timp, Agenţia de ştiri „China nouă” a comunicat la începutul lunii august 2009, că la indicaţia Administraţiei naţionale, China va începe o serie de manevre militare de mari proporţii în care vor fi antrenaţi peste 50.000 de soldaţi.

Aceste manevre denumite „Demers 2009”, au loc înaintea aniversării a 60 de ani dela constituirea Republicii Populare Chineze.

Într-un număr recent al cotidianului „Armata Populară a Eliberării”, se afirmă că aceste manevre ale celei mai numeroase armate din lume (cu peste 2 milioane de soldaţi), vor simula victoriile chineze împotriva Japoniei (1937-1945) şi împotriva trupelor americane din timpul războiului din Coreea (1950-1953).

Asemenea programe militare vin după ce în luna mai 2009, ziarul „The Daily Telegraph”, a dat publicităţii ştirea că prin intermediul unor sateliţi occidentali a fost descoperită în Sudul insulei Hainan, o bază subterană imensă a Chinei care poate asigura spaţiul necesar pentru 20 de submarine nucleare sau 2 portavioane.

„Nu există cheltuieli militare ascunse în China” a declarat Li Zhaoxing, fost ministru de externe. „Bugetul militar al Chinei – a spus Zhaoxing – este comparabil cu cel al Angliei şi al Franţei ţări care şi-au prevăzut cheltuieli de peste 200 miliarde de euro pentru perioada 2009-2014”.

Programul militar al Indiei cuprinde o forţă militară de peste 1.325.000 soldaţi, (considerată a patra putere militară din punct de vedere al numărului de soldaţi pe plan mondial). India a devenit o putere militară datorită creşterii tensiunilor cu Pakistanul.

La un interviu dat presei, purtătorul de cuvînt al guvernului indian afirma că „scopul dezvoltării potenţialului nuclear ( deţinând peste 30 de focoase nucleare, faţă de China care posedă 20 de focoase nucleare), creerea rachetelor balistice cu rază de acţiune între 1500 şi 2500 de Km. este numai pentru descurajarea inamicilor, iar India nu intenţionează şi nu va aplica prima lovitură”.

Pe această cale Administraţia dela New Delhi, caută să liniştească spiritele celor dela Islamabad şi dela Beijing, care sunt alarmaţi de creşterea capacităţii militare indiene.

Chiar dacă Rusia „ar putea” să-şi reducă cheltuielile bugetare cu circa 30% în anul 2010, în condiţiile în care rezervele lor financiare se micşorează, nu se poate conta sută la sută pe un asemnea plan.

Aceasta ideie rămâne sub un mare semn de întrebare datorită formulei obţionale

„ar putea”, pe care a preconizat-o Tatyana Nesterenko – ministrul de finanţe al Rusiei.

Nu trebuie uitat că Rusia se menţine la nivelul celor mai mari exportatori de energie din lume şi chiar dacă periodic apar unele reduceri la încasările din exporturi, ele continuă să fie o sursă destul de sigură pentru economia rusească.

Europei, nu îi este străin spiritul militarizării, în speciasl ăn condiţiile contemporane. Chiar dacă în ţările UE se resimt în mod serios efectele crizei economice, bugetele militare nu au de suferit.

Cu ocazia aniversării zilei naţionale a Franţei din acest an (14 iulie), preşedintele Nicolas Sarkozy, în discursul său televizat afirma că: „armata franceză nu va suferi de pe urma crizei economice, iar bugetului militar i se va aloca o sumă de peste 377 miliarde euro pe o perioadă de 12 ani, destinată modernizării echipamentelor militare”.

Anglia, până în prezent încearcă să-şi menţină o balanţă economică. Planul de reducere a unora dintre cheltuielile bugetare, la o serie de poziţii cu caracter social-economic, nu afectează şi bugetul militar. Englezii încearcă în prezent o strategie nouă şi anume de a nu cheltuii prea mult pentru dezvoltarea militară şi de a lăsa Franţa să devină puterea numărul unu în Europa, din punct de vedere militar.

În acelaş timp, un raport prezentat Parlamentului de către Institutul de Cercetări pentru Politici Publice, sugerează ideia ca Anglia să ceară colaborarea altor ţări europene în vederea consolidării militare pentru a nu fi „eclipsată” de alte puteri din lume.

Deşi Germania se consideră destul de bine pregătită pentru orice suport sau intervenţie militară, prin bugetul militar ce a cunoscut o creştere an de an, are intenţia de a suporta noi cheltuieli legate de modernizarea echipamentelor militare, chiar şi în condiţiile economice precare pe care le are.

Din toate cele de mai sus rezultă că pe plan mondial competiţia cheltuielilor militare este continuă.

În anul 2007, totalul cheltuielilor militare depăşiseră 1.300 miliarde dolari (peste 850 miliarde euro).

Raportarea acestei sume la numărul populaţiei Globului permite concluzia că suma totală pe cap de locuitor a fost de circa 200 dolari, care poate fi considerată ca fiind cea mai mare creştere a cheltuielilor militare faţă de perioada 1998-2007.

La prima vedere, oricine ar putea spune că 200 de dolari nu reprezintă o sumă importantă şi ca atare nu reprezintă nici un risc.

În realitate, cea mai mare creştere a cheltuielilor militare s-a înregistrat în Europa de Est, unde aceste cheltuieli s-au dublat. În mod firesc nimeni nu îşi poate închipuii că ţări mici cum ar fi Albania, Serbia, Bulgaria sau România şi-au ridicat la dublu asemenea cheltuieli, sau chiar dacă au făcut-o, ele nu au suficiente rezerve financiare care să le permită creşteri masive destinate militarizării.

În aceste condiţii, concluzia generală a experţilor militari se îndreaptă spre Rusia care deţine 86% din creşterea cheltuielilor din această parte a lumii şi care şi-a anunţat în mod oficial intenţia de revitalizare a politicii de înarmare. Politica rusească este un răspuns la afirmaţia NATO privind acţiunile ruseşti împotriva republicilor care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică.

Ce s-ar putea face cu banii cheltuiţi pentru militarizare

După toate calculele efectuate de institute de specialitate şi de către diverşi economişti, totalul sumelor cheltuite numai de către Statele Unite pentru cele două aventuri militare în care sunt angrenate în prezent, ar putea să-şi găsească utilizări mult mai bune şi cu destinaţii directe pentru ridicarea bunei stări a întregii populaţii americane.

Cu sumele cheltuite s-ar putea:

-         înrola mii de copii în diverse programe şcolare care în prezent au fost sistate sau diminuate drastic.

-         acorda sute de mii de burse pentru calificări universitare.

-         angaja peste 20.000 de profesori care să ridice nivelul de pregătire

şcolară, care în prezent este într-o mare criză.

-         angaja peste 20.000 de patrule care să păzească graniţele Statelor

Unite.

-         angaja  peste 20.000 de poliţişti care fiind pe străzi vor putea proteja şi asigura securitatea populaţiei împotriva oricăror acte antisociale

-         asigura asistenţei medicale a peste 500.000 de copii proveniţi din

familii cu venituri mici.

-         aloca sume suficiente pentru prevenirea sau combaterea

epidemiei de variolă ( boală extrem de contagioasă care în urmă cu trei

decenii, înainte de a fi eradicată, făcea peste 2 milioane de victime anual.

În prezent, vaccinarea anti-variolă este sistată şi peste 90% din populaţia

americană este neprotejată împotriva acestui virus.

După informaţii provenite dela Departamentul de Sănătate al SUA, cele

15 milioane de doze existente sunt total insuficiente, iar în cazul unei

necesităţi, pentru a se putea produce doze necesare suplimentare ar fi

nevoie de un timp de circa un an de zile.

-         asigura continuarea şi întărirea rolului ONU[5], în ipoteza în care se constată că este o organizaţie utilă la nivel mondial, care să răspundă intereselor popoarelor lumii pentru menţinerea şi  consolidarea păcii.

-         asigura hrana zilnică a milioane de oameni din zonele deosebit de sărace ale Globului.

-          ajuta la repararea şi consolidarea infrastructurii din cele mai multe state

americane, care sunt deteriorate şi total neadecvate secolului în care trăim.

-         asigura mijloace de transport în comun care să deservească zonele

urbane şi suburbane în toate statele Americii.

-         asigura refacerea economică a Statelor Unite, scăderea drastică a

deficitului bugetar şi asigurarea din nou a unor locuri de muncă pentru

milioanele de şomeri.

-         asigura asistenţa medicală a celor 47 milioane de cetăţeni care nu au în prezent nici un fel de acoperire medicală.

Mai mult ca sigur, specialiştii din diferite domenii de activitate social-economică ar putea oferii mult mai multe idei care să fie mai folositoare întregului popor şi să asigure securitatea acestuia, în schimbul enormelor cheltuielilor militare.

Imaginea pe care o oferă mulţi politologi şi analişti din domeniul economic este în prezent legată numai de criza economică globală şi reflectă o tendinţă ce va schimba într-un mod dramatic înclinarea balanţei politice mondiale.

Din ce în ce mai mult se poate observa că această tendinţă duce la manifestarea din ce în ce mai puternică a unui pol al greutăţii, în Asia.

În acelaş timp se poate observa că Statelor Unite şi Europei li se reduc din ce în ce mai mult rolurile de supremaţii pe care le-au deţinut zeci şi sute de ani, în favoarea altor ţări din lume. O asemenea imagine şi tendinţă nu poate fi acceptată cu uşurinţă şi ca atare atât SUA cât şi Europa, se agaţă cu disperare de orice soluţie, cu orice preţ şi cu orice risc pentru a se menţine în actualele poziţii.

Din păcate cercurile conducătoare din diferite ţări nu vor să înţeleagă şi să accepte care este conjunctura actuală şi mai ales perspectiva evoluţiei lumii din punct de vedere economic, social şi politic.

Goana după obţinerea unor profituri rapide şi cît mai uşoare, risipa specifică unei societăţi de consum şi erodarea unor elemente esenţiale ale educaţiei şi moralei îşi pun din ce în ce mai mult amprenta pe actuala situaţie din lumea occidentală.

Singura soluţie în momentul de faţă, care poate fi considerat ca fiind ceasul al 12-lea, este să existe întradevăr o cooperare şi să se depună eforturile necesare pentru a se reface ce a mai rămas din multiplele valori ce au existat dar care se pierd într-un ritm accelerat.

Este momentul refacerii a ce a mai rămas dintr-o economie ce a fost prosperă, să se refacă spiritul de inventivitate şi de antrepenori, să se folosească din nou la maximum puterea de muncă a clasei mijlocii, împiedecându-se dispariţia ei.

Realizarea unei competiţii mondiale reale bazată în primul rând pe o calitate deosebită

a produselor ce sunt oferite pe plan naţional şi internaţional şi la preţuri competitive bazate pe factori reali ai creşterii productivităţii muncii şi nu pe goana după munca ieftină străină, ar putea pune din nou America în postura de leader al lumii şi de motor al dezvoltării social-economice.

La o asemnea situaţie trebuie să sperăm, iar timpul şi factorii politici pe care i-am ales şi ne conduc destinele, ne vor confirma dacă speranţele noastre sunt numai utopii sau pot devenii realităţi.

Dr. ALEX BERCA- Massachusetts, USA

---

[1] Adam Smith: Avuţia Naţiunilor, Cartea V-a, Capitolul 1, Cheltuielile suveranităţii, partea I-a.Editura Bantam Clasics, 2003, pg. 879, 1156-1957

[2] Joseph Stiglitz – laureate al premiului Nobel pentru economie, în anul 2000, unul dintre principalii consilieri economici ai fostului preşedinte Clinton, deţinând funcţia de Economist Şef al Băncii Mondiale

între 1997-2000 până în momentul în care şi-a dat demisia din această funcţie în spirit de protest.

[3] După informaţii prezentate de Departamentul Energiei al SUA, Irakul are în prezent o producţie de circa 1.3 milioane de barili pe zi faţă de 2.6 milioane de barili pe zi cât a avut în ianuarie 2003

[4] Chiar dacă povestea calugarului al carui anteriu se peticea într-un loc şi imediat se rupea în altul, se întâmplase pe alte meleaguri, valabilitatea acestei poveşti  îşi găseşte aplicabilitate oriunde în lume.

[5] ONU – se află de câteva decade într-o permanentă criză financiară. Ea a fost şi este direct dependentă de suportul financiar al statelor membre. Aceste state nu şi-au mai achitat obligaţiile financiare, iar în prezent datorită crizei economice mondiale, statele membre şi-au sistat complet plăţile. Ca răspuns direct, ONU şi-a anulat o mulţimede proiecte şi operaţiuni destinate menţinerii păcii. Efectul direct al acestei situaţii se manifestă prin scăderea vertiginoasă a încrederii şi a interesului faţă de acest organism internaţional care a ajuns să fie un organism din ce în ce mai ineficient.