~Nuşa Ilisie: „Viitoarea vertebralitate a Arcului Mediteranean“

Dedic aceste gânduri în amintirea Maestrului meu, Artur Silvestri, scriitor, istoric, filozof al culturii, care a consacrat o bună parte din viaţă promovării valorilor culturale

şi morale, crezând până în ultima clipă într-o Românie Tainică, pe care noi, românii, avem menirea de o duce cu noi oriunde ne-am afla pe acest pământ şi de a o îmbogăţi

cu noi semnificatii şi sensuri, în Spatiul Spiritual Universal, acolo unde îi este locul.

www.artur-silvestri.com

www.realestateromania.wordpress.com/…/prophetic-forecast-a-possible-el-dorado-professor-artur-silvestri-about-the-romanian-real-estate-mar…

„Om Mani Padme Hum”

“Viitorul despre care se poate vorbi un este adevăratul viitor.”, spune un vechi proverb budist.

Fără să diminuăm adevărul ascuns în aceste puţine rânduri, vom încerca totuşi să exprimăm prin limbajul articulat, lucrătura magică a Verbului divin, ce mişcă Universul Cosmic căt şi cel Spiritual  în care trăim şi care se manifestă şi s-a manifestat din timpuri îndepărtate spre azi, în forma semnelor şi simbolurilor, pe care suntem chemaţi, acum, o dată mai mult, să le descifrăm.

Reflectând asupra gestului ca pas în care ne aflăm, am avut revelaţia asemănării Mării Mediterane cu cea a unui Dragon,  ceea ce a produs pentru mine un impact emoţional puternic, ca o lumină ce erupe desfăcând în fâşii trecutul pentru a face saltul spre ceva întregit care urmează să fie, să se întâmple.

Este ştiut că Dragonul are un rol important în diferite culturi, că apare ca o fuzionare armonioasă între pământ , mare şi aer, fiind semnul echilibrului perfect între frumos si urât, un animal divin, singurul demn de a fi emblemă şi păzitor al puterii naturii şi, prin aceasta, al înţelepciunii.

L-am numit  Dragonul Mediteranean care susţine cu capul şi trupul lui misterele neâmblânzite, încă, ale Africii negre, pe de o parte şi luminile artificiale ale puterii şi evoluţiei lumii europene, pe de altă  parte.  Ca simbol al luptei şi, prin aceasta a înţelepciunii, Dragonul are misiunea sacră de a păzi sămânţa divină ce şi-a ascuns rădăcinile în inima omului şi care aşteaptă doar, momentul potrivit pentru a se deschide,  a înflori spre lumea din afară.

Sunt acestea momentele pe care acum le trăim! A face Pasul spre o nouă verticalitate, care înseamnă, de fapt, pătrunderea într-o nouă dimensiune spirituală, cea a iubirii necondiţionale faţă de tot ce ne înconjoară şi, în acelaşi timp, descoperirea unei noi dimensiuni în limbaj, cea plină de Graţia Divină, care, dând viaţă, rosteşte.

Deci, întorcându-ne la limbajul mitic, ca la un adevăr în stare brută, captând semnele şi simbolurile ce zac în aşteptare de mii de ani, chemând lumina din noi pentru a fi revelate,  vom putea cunoaşte splendoarea unei deschideri fără egal, ce ne va arăta nu numai „viitoarea vertebralitate a Arcului Mediteranean” cât, mai ales, Arcul Iris al Umanitatii, al Universului Spiritual Matriceal, în egală măsură magic şi sacru.

„Acest joc  al dialogului amoros între mit şi sămânţa divină din Om este o cale de eliberare de o amplitudine infinită; pe fiecare din noi îl poate face să intre în această nouă suflare care merge spre profunzime, dar de care, astăzi, ne este încă frică.”(1*)

Viitoarea vertebralitate presupune, în mod firesc o nouă verticalitate. Acestă nouă coloană vertebrală, ca o nouă ridicare din ţărână a omului, se va produce, de fapt, din apă. Din adâncurile mării noastre interioare, în care, acelaşi Dragon al înţelepciunii se luptă cu tenebrele inconştientului, călăuzindu-ne prin mici străfulgerări de lumină spre ieşira din labirint.

Ieşirea este secretă şi prin acesta tragică, dar există!

La vedere este istmul ce face posibil Pasul spre Marea Roşie, ca o prelungire a trupului Dragonului, spre Triunghiul  Peninsulei şi Golful, nu întâmplător, numit Aden ce ne oferă spelendoarea deschiderii spre Ocean şi , de aici, mai departe spre „mirodeniile spirituale” ale  Indiei, spre lume.

La ne-vedere, este „Egiptul interior” (2*) cu sclavitatea lui spirituală în deşertul arzator al căutărilor noastre cât şi al căderilor succesive în drumul spre splendoarea Paştelui, ca pas ferm, spre iluminarea interioară a fiecăruia dintre cei ce simt această suflare.

Strâmtoarea Pasului ne înfioară şi ne poate considera nebuni faţă de cei neiniţiaţi, dar, în acelaşi timp, amploarea  a ceea ce dă accesul este fără egal, oceanul înţelepciunii din care totul devine posibil.Este acea schimbare de paradigmă ce aduce cu ea mişcări interioare cu accente grave, făcând ca adevărul să se lepede de argumentele logice şi să se reveleze prin simţuri, semne, într-o lume diferită şi prin aceasta paralelă, în care un alt ochi s-a deschis, pentru a putea vedea acolo unde doar se poate simti.

Sunt multe semne cum că aceasta este calea, şi ele vin dinspre toate direcţiile în care omul se manifestă ca şi creator.Cred că suntem din nou în mediul acelei uimiri primordiale a Omului ce îşi caută, centrul lui, acel „Eu sunt” ca un alt spaţiu, altă dimensiune în care este chemat să se afirme în toată splendoarea verticalităţii lui,

propulsând spre în afară, viitoarea vertebralitate a întregii umanităţii.

O dată  mai mult, arta este calea! Calea eliberării spirituale ca putere absolută  în transformarea şi schimbarea lumii exterioare. Cu cât mai mult înaintăm în pătrunderea

subconştientului, conştientizând, cu atât mai spectacular se va modela spre în afară  şi în sus coloana noastră vertebrală.

„Solo cuando te conviertes  en el mas profundo valle de receptividad te pueden ser ofecidas las mas altas cumbres de la consciencia. Solo un valle puede recibir una cima.”(3*)

Inconştienţa noastră spirituală, proiectată în exterior, crează o lume falsă, lumea junglei în care trăim şi prin aceasta o dezvoltare doar pe orizontală. Este deci momentul acelei chemări interioare de reântoarcere la Eden, care trebuie trans-pus printr-o mişcare trans-cendentală, aici, pe pământ.

Existenţa este măduva creaţiei  artistice, şi se oferă ca o „corolă de minuni a lumii” ce nu este altceva decât forma de manifestare a Verbului divin „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”(4*) şi nu ne rămâne decât să o conştientizăm ca fiind parte din noi înşine şi să o eliberăm din nou spre lume, prin creaţie.

Arta este magie şi devine putere! În acelaşi timp în care, artistul, imaginâbdu-şi lumea o re-crează.  Dacă artistul e mintea şi lumea e arta, „quo vadis domine?”

„- Nu ţi se face frică de o noapte ca asta? Nu ai dumneata senzaţia că un om de dimensiuni nebănuite trece pe deasupra plantaţiilor în timp ce nimic nu se mişcă şi toate lucrurile rămân surprinse la trecerea lui?”(5*)

Suntem în momentul înspăimântător de tragic şi prin aceasta decisiv şi  înălţător al Pasului de făcut în schimbarea la faţă a lumii. Schimbarea unei lumi de cerşetori pe una de artişti. Si este posibil! In realitate, adică în esenţă, un cerşetor aşteptă de la ceilalţi, bunătate, înţelegere, şi mai presus de toate, iubire. Acea iubire arhetipală prin care totul în jur capată sens, pentru a înţelege cu înfrigurare că, în egală măsură, EL ESTE aşa cum şi EU SUNT,  OM.

„Om Mani Padme Hum”

Sunt convinsă  că suntem în timpul istoric al întemeierii unei catedrale a minţii la care, punând fiecare câte o treaptă şi o fereastră, vorbind acelşi limbaj mitic si prin aceasta, originar, putem face saltul transcendental spre o altă înţelegere şi rostuire a lumilor, cele văzute cât şi nevăzute.

Suntem în momentul inefabil, măreţ, al scrierii Bibliei de după Biblie, fie că se numeşte „El libro de Eli”(6*) fie că se numeşte „Biblia după Balzac”(7*), se scrie, am spune, singură, şi fiecare rând este o nouă vertebră ce se ridică în această lume ce, scăpându-şi de sub control, dintr-o eroare de program, rătăceşte doar pe orizontală, dezumanizată.

„Suntem aproape contemporani cu un fel de Geneză, cu Rusaliile, şi cu un alt fel de episoade, de Evanghelii, unde istoria gesturilor obişnuite însemnează, de fapt, o istorie secretă, ce întemeiază”. Artur Silvestri (8*)

Nu întâmplător şi dintotdeauna, artiştii şi oamenii de ştiinţă şi-au pus, ca şi azi, acelaşi gen de întrebări. Una dintre ele la care m-am oprit, pentru că m-a surprins prin profunzimea ei, şi care răspunde, într-o oarecare măsură, temei de azi este cea în care omul se întreabă în ce măsură atitudinea lui poate modifica rezultatul unui experiment ştiinţific în care observatorul este la fel de important ca şi sistemul care observă şi în ce măsură gândirea, emoţia fiinţei umane pot interveni în Universul  Faptic, preschimbându-l. De aici ideea existenţei unor alte lumi, Universuri posibile care, cu siguranţă, există si aşteptă să fie explorate pentru că sunt „aici” pentru noi.

Când în secolul trecut Erwin Schrodinger, cunoscutul fizician austriac premiat cu Premiul Nobel, 1933, propunea faimosul experiment mental al Pardoxului pisicii „cuantice”, renumitul filozof şi scriitor român, Mircea Eliade ne ademenea spre taina

unui experiment asemănător:

_” Multă  vreme n-am înţeles că, cel puţin în parte, seceta de acum un an din  Moldova se datora şi faptului că eram un om dezechilbrat, iar seceta era în parte consecinţa secetei nostre sufleteşti.

…Probabil că mai sunt şi alţii, zeci de milioane, ca mine. Cum am putea fi creatori de Istorie, noi, câteva zeci de milioane de dezechilibrati?”(9*)

Mintea este magică şi se transformă în putere; puterea care schimbă, face, desface, ne schimă. Si totul depinde de semnul prins „în captivitate”.

Pentru a concluziona această expunere, aş spune că ne aflăm în acea conexiune atemporală şi profundă cu caligrafii înţelepţi din acele îndepărtate timpuri ce ne învaţă să ascultăm bătăile inimii, ca o altfel de cunoaştere, un fel „nesăbuit” de comunicare, „ce aparţine vieţii, naturii universale”…

„Inainte de voce a fost cuvantul linie.

Si înainte de line a fost misterul

în plaga de pe carapacea broştei ţestoase.

Semnul vertical, rotund sau ascuţit,

mişca mâna caligrafului înţelept.

Deci, aceste semne fragile ale timpului,

că ţi se face teamă să le întrerupi într-un spasm,

doar într-o singură privire au rezistat

împotriva vântului obscen al anilor.

Sunt porţelan albastru, jad verde,

albă  pană pe hârtia gravată

sunt delicateţea sufletului semnului

care precede semnul aflat în captivitate.”(10*)

Există  icoane perfecte?

1* Annick de Souzenelle, „El Egipto interior, o las diez plagas del alma”, Ed. Kier S.A, 1999,                              Buenos Aires, pag. 15

2* idem

3* Osho, „Tantra: la suprema comprencion”, Ed. Gulaab, 2001, pag.15

4* Lucian Blaga, „Poezii”, Ed. Semne, 2006, pag.8 („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”)

5* Gabriel García Márquez, „La hojarasca”, Ed. Mondadori, Barcelona, 2000, pag.98

6* „El libro de Eli”, 2010, Director: Albert Hughes, Allen Hughes, Guión: Gary Whitta

7* Artur Silvestri, „Apocalypsis cum figuris”,Ed. Carpathia Press, 2005, pag. 24

8* Artur silvestri, „Memoria ca un concert baroc” Vol. II „Ofranda aproape fara grai”,      pag. 55 Carpathia Press, 2004

9* Mircea Eliade, „Noaptea de Sânziene”,

10* Pedro J. de la Peña, “Los iconos perfectos”, Ed. Hiperión, 2004, Pag.44 (Los calígrafos)

NUSA ILISIE