~Petre Bucinschi: „Cultura de divertisment“

Doi termeni ce nu se alătură cu succes pentru că nu ar exista nici o legătură între cultură şi divertisment. Dar ce este cultura de divertisment?

Unii susţin că aceasta este cultura care propune oamenilor să se joace, care înseamnă „un ceva”, o formă de comunicare, de relaxare, de dezinhibare.

Varietăţi, paraliteratură, modalităţi de relaxare, fie că acceptăm sintagma „cultură de divertisment”, este cert faptul că această zonă a culturii, sau a subculturii, are priză la un public foarte larg. Ce ar avea acesta de pierdut sau de câştigat de pe urma consumului de divertisment?

Unii spun că individul poate avea de câştigat, dar şi foarte mult de pierdut, depinde ce îşi doreşte un astfel de public, depinde cine sunt oamenii care alcătuiesc acest public, ca om nu poţi consuma numai o astfel de cultură, ori dacă nu, atunci rămâi un om modest, un om cu posibilităţi modeste, nedesfăşurate deplin. Se poate desigur trăi o viaţă întreagă fără să fi ascultat Beethoven sau fără să fi văzut un tablou de Picasso, dar niciodată nu va şti individul ce pierde.

Sigur că se poate trăi citind numai rubrica de modă sau fapt divers a ziarelor, dar este păcat. Unii susţin că individul care consumă o astfel de cultură „de divertisment”, nu are de câştigat nimic din punct de vedere cultural, căci cultura are şi funcţia educativă pe care produsele de subcultură nu o ating niciodată. Sunt însă şi păreri care spun că publicul respectiv are nevoie de o asemenea cultură deoarece el este produsul ei iar în acelaşi timp el este şi cel care o face, este gruparea aceea de mijloc, un segment mijlociu din punct de vedere al pregătirii intelectuale.

Şi totuşi se impune întrebarea: Cultura de divertisment dăunează grav şi cui dăunează?

Voci critice spun că totuşi „cultura de divertisment” nu este ca heroina, tutunul sau alte droguri, deşi ea este un fel de drog, ea este cultura televiziunii, a Internetului, a jocurilor pe calculator care, ca orice altceva, în anumite doze sunt benigne, ele pot fi înghiţite şi de oamenii cu adevărat intelectuali, pot să eludeze cultura însă ca orice drog, în doze mari, devine nociv. Cum poţi scăpa de o cultură de acest gen? Foarte simplu: închizând televizorul şi radioul şi necitind cărţi de acest gen. Publicul consumator al unui astfel de gen de cultură este de fapt publicul care şi creează un astfel de gen. ŞI totuşi această cultură de divertisment nu dăunează nimănui, adică pentru un om bine întreţinut spiritual şi bine pus la punct din punct de vedere cultural se produce o întrepătrundere între cultura elitistă şi cultura de divertisment, o întrepătrundere din care până la urmă iese o altfel de cultură care nu a ajuns încă să se definească, imaginile care ne înconjoară în realitatea imediată ajunsă un înţeles de matinală vestire, o cultură ce vine spre noi, purtată de această congruenţă simbolică asociată în metafore definitorii: pala de lumină ce izbucneşte în flacără iar acustic soneria declanşată ca a ceasului deşteptător.

Curând vom vedea pe buzele viitorului echivalentul fonic exploziv pe care vrem, nu vrem, îl aşteptăm.

PETRE BUCINSCHI