~Petre Bucinschi: „Moneda forte-argument“

Literatura este forţa de a emite ecouri creative şi propice incitaţiei. Fatalele noastre discontinuităţi cronologice, de la un an la altul, par anume făcute pentru a ilustra paradoxul unei asemenea coerenţe, e adevărat mai ales atunci când este vorba despre acest univers de cultură : cuvântul scris, unde el, cuvântul, ne adună laolaltă ca într-un magnific racursi, pentru a alcătui fondul tabloului literar, într-o celebră asumţiune. Epocile istoriei literare au aici, nu o dată, aerul de a se  atinge într-un fel de solidaritate robustă, cu un orgoliu tonic.

La castelul literaturii vezi prinsă în poarta cuvintelor, ca într-un buzunar de cangur, cu nu ştiu ce umor obiectiv, o veche ghiulea de cuvinte, uimitor depusă acolo la un asediu întâmplat cu mulţi ani în urmă. Dincolo de diferenţe şi diversităţi, rituale şi de alt soi, dincolo de particularisme care separă dureros spiritele, privirea ţintuită asupra infinitului îi revelează scriitorului o dimensiune de universal, inerentă fiinţei, continuităţii ei metafizice. Şi iată, la alt pol al spaţiului literar, cel prezent, gânditori însetaţi de unitate, chiar dacă nu toţi, scormonind în categoriile ultime ale filozofiei, postul lasă existenţa însăşi ca un predicat, un accident al esenţei. Căci literatura a fost şi este mai mult decât un cadru pentru melancolii languroase sau visul unui trubadur princiar.

Această  vastă întindere a literaturii a lansat şi încă mai lansează şi alte sfidări, Orientul ei nu este numai o latitudine , poetică ci şi o dimensiune unde se putea şi se poate afunda energia vie de a cunoaşte şi a întreprinde, cuvântul găsind forţa să evadeze de pe imensul spaţiu alb al hârtiei.

Şi  cum să nu relev încă o altă chemare mai actuală, cea a literaturii prezente, ca o figuraţie într-un întreg ciclu de legende care face cititorul să călătorească incognito prin spaţiul contemporan. Ce miză mai radicală pentru un scriitor decât prezentul nemilos al luptelor iconoclaste, al unui conflict care pune în cauză soarta însăşi a figuraţiei şi a vizualului. Dincolo de gustul realităţii ori al psihologiei, prezentul literar conţine încă terapie de intensitate vizuală, s-ar spune o metaforă a văzului, acţionând ca grandioasă dimensiune, ontologică, prin ea viaţa însăşi se proiectează pe ecranul alterităţii, provocare aprigă căreia un scriitor are dreptul şi mijloacele să-i răspundă, să-şi încerce norocul, acolo unde însăşi prezentul se vrea transfigurat.

Pe măsura acestui apetit de comuniune vizuală, literatura prezentă este de luat în seamă, ca o bună vestire, ca şi cum priveşti prin lungi şiruri de vieţi, ochi fără număr constelează peste tot fiinţa prezentului în mâinile enorm alungite ale literaturii prezente, căci toate cele înconjurătoare din spaţiul prezentului sunt numai bune de îndoit, de luat la rost şi de schimbat măcar la înfăţişare prin cuvântul scris, undeva într-o moleculă “literară”, să vorbim în scris despre viaţa cea reală cu reguli obligatorii şi teribil de greu de suportat, poate o înduplecăm să ne fie mai blând înţelegătoare. Astăzi, entitatea umană, mai pragmatică şi cu elanuri filozofice intuitiv ornamentale se vorbeşte de vorbirile concrete la obiect, în două trei cuvinte standardizate, de lemn, de piatră, de materie plastică sau din cristale lichide care nu sunt rostite ci doar sunt proiectate cu telecomanda sau cu un card acoperit cu chip la zi, fără pierderi de energii intelectuale precum cele din conducte învechite de raţionamente civilizatorii, atât de anacronice încât s-au risipit de tot.

În fond, scriitorul ar avea dreptul să fie indignat, el, posesor de adevăruri, căci, azi, literatura a ajuns a fi luată sau mai bine zis citită doar din ureche în ureche. Dincolo de mici adunări cu cifre şi alte operaţii, dincolo de mici adunături şi alte operaţii cu litere şi accente anapoda, dincolo de prezentul străzii, o mai fi adevărat şi important ceva?

Şi dacă da, să citim, să scriem, să transfigurăm sculptural acel ceva prin scris!

Dar vor veni unii care vor pune întrebarea:” Chiar merită?” în timp ce vor învârti printre degete moneda forte ARGUMENT

PETRE BUCINSCHI