~Valeriu Cercel: „Vremuri noi“

Din vremea când trăiam, copii, la sat,

Şi până azi a’ toate ştiutori,

Chiar de-omenirea dacă s-a schimbat,

Eu doar la ţoale, rar, în sărbători ;

Pe-atunci era ruşine şi respect,

Iar de nu dam un ban pe disciplină,

Cum tata era om foarte corect,

Săptămânal îmi da câte-o chenzină,

Păi de făceam  cumva câte-o trăznaie,

Mă lua cu-a lui curea la întrebări

Şi mă-nchidea la mine în odaie,

Nu apă, mămăligă, până-n zori ;

Ionel al meu, computer, telefon,

Un patefon cu plăci d-alea d’o şchioapă,

Iar lâng-acel TV  pân’ la plafon

Are şi-un bar, copilu’….rău de apă,

Aşa că eu, când vreau să-l pedepsesc,

Ca tata, când veneam din sat hai-hui,

De mă-sa doar îi zic, să nu-l jignesc,

Şi-apoi mă-nchid în dormitorul lui.

VALERIU CERCEL