~Zoltan Terner: „Jocul de-a locul“

Motto:

- Dă  bre locul!

- Ia brelocul!

(George Roca)

„Jocul de-a locul”  începe din  clipa în care sorţii au decis  că locul tău e viaţa şi nu hăul Nefiinţei.

Jocul îl jucăm toată viaţa: Tu râvneşti la locul meu, eu râvnesc la locul tău. Tu-mi iei locul, eu îţi iau locul.

-  Locul acesta mi se cuvine mie! – Ba mie!

Oameni pe pământ cât firele de nisip ale deşertului, fiecare căutându-şi cu disperare un loc sub soare.

Vrem fiecare un loc cât mai în faţă, cât mai înalt. Cât mai aproape de ceea ce credem că e raiul pe pământ.

Câte unul îşi pierde locul. Ajunge un om nelalocul lui. Îi este greu, aşa, fără  un loc al lui. Oricine îl poate goni oriunde, chiar în moarte. Există un neam printre neamuri care a trecut şi trece prin asta de nişte mii de ani, peregrinând din loc în loc. E neamul lui Israel. Îşi schimbă mereu locul, adică norocul. Sau nenorocul. Locul oamenilor din acest neam e nicăieri, adică pretutindeni. Chiar dacă au astăzi o locuinţă a lor, nu e chiar a lor. De fapt, nici o locuinţă nu e veşnică.  Orice locuire se termină cu o dislocare. Nici locuirea omenirii pe pământ nu e fără sfârşit.

Ce spectacol! Miliarde de fiinţe omeneşti, luptând să-şi cucerească fiecare un loc sub soare. Sau un ne-loc.  Aşa se naşte dezordinea, când lucrurile ajung să fie nelalocul lor.  Ordine fiind acolo unde fiecare lucru e la locul lui. Acolo unde oamenii sunt la locul lor.

Sunt oare? Nu vezi?  Lupii sunt puşi să păzească turmele. Tâlharii domnesc în fruntea bucatelor. Potera e pusă să prindă pe hoţii de păgubaşi.

Jocul continuă  o viaţă: Bătaie pe locuri. Îţi faci loc cu coatele, cu pumnii, cu cuţitul, cu piatra. Pe unul nu-l e mai încape locul. Pe altul trebuie să-l pui la locul lui. Unul nimereşte pe un loc de trecere, altul pe un loc minat, blestemat.

Ca orbii ne batem pe locuri: Loc de joacă, loc la liceu, loc de muncă, loc la catedră, loc de parcare, loc de trăit, loc de nemurit. Chiar şi pe locurile de veci e bătaie. Dar până atunci, ne luptăm pentru locul unu, pentru un loc în top, pentru un loc cât mai de invidiat. Pentru un loc cât mai de cinste.

Oameni fiind tot mai mulţi, locuri găseşti tot mai greu. Trebuie să dai din coate, să înlături fără milă pe celălalt, să faci moarte de om. Primind apoi un loc într-o celulă.

Pentru cei angajaţi  în joc, principiul e simplu: eu nu am loc de tine, tu nu ai loc de mine, deci eu te gonesc pe tine sau tu mă goneşti pe mine. Dar mai presus de asta, pentru oamenii-oameni, există o lege a jocului cinstit: a te strădui să meriţi locul pe care îl ocupi. Să nu-l murdăreşti, să nu-l terfeleşti. Să fii la înălţimea lui.

Pentru câte unul ales, locul locurilor e în el însuşi. Sau în altă lume, inventată  de el. E cazul unora  mari precum Pascal, Kafka, Proust, Dostoievschi, poate Baudelaire, poate Cioran.

Tot ce facem sau nu facem în viaţă e legat într-un fel sau altul, de un loc, de o locuire, de o locuinţă. Sau  de o dislocare. Chiar şi înţelegerea când ţi-o cer, prietene, folosesc tot cuvântul “loc”, spunându-ţi: “Pune-te în locul meu.”

Există, din fericire, aproape pentru fiecare om, un loc privilegiat care răscumpără toate locurile la care tânjeşte şi nu reuşeşte  să ajungă: e locul câştigat în inima unui prieten,  în sufletul unei fiinţe iubite.

Vine şi o vreme când revii la locul tău dintâi, copilăria. De-aici, nu-ţi mai vine să te muţi nicăieri. Aştepţi să fii dis-loc-at. Definitiv. Mutat într-un loc poate mai bun sau mai rău. Mai luminos sau mai întunecos. Poate într-un Loc al Locurilor nesfârşite şi eterne.

Până atunci, printre alte jocuri ale vieţii, îl jucăm pe acesta: Jocul de-a locul.

Zoltan TERNER

21 MARTIE 2010