~Daniel Mureşan: „Scrisoare către aplauze“

SCRISOARE CĂTRE APLAUZE

Se bucură judecata ,

poporul a gândit ,

zgomote măgulitoare ,

talentul e premiat azi de supuşi ,

vorbesc cu pretenţie de cum înnoiesc

limba , pedepsele-s dăruite din răsărit ,

spiritul viu , inspirată  încercare ,

a doua zi zeul minciunii

le aduce chemarea  să  aplaude

bucuria de ieri ,

la cei ascunşi de marea adunare ,

*******************

să nu fiţi  jenaţi ,

un simplu cetăţean strigă

în gura mare : e crudă soarta ,

nu i-aţi apărat pe Icar ,

Orfeu şi Euridice , e prins ,

legat

dus la ospiciu , aplaudată isprava .

Veţi vedea procesul cu duşmanii

neamului ,

Osânda cu moartea ,

judecata poporului ovaţionată  ,

ei spun că ni se cuvin toate

pământurile  româneşti ,

că trebuiau apărate ,

voi să râdeţi  în hohote ,

dăm noi semnalul

ropotului meritat , ei nu ne recunosc

de naţiune asupritoare ,

am ţinut

în graniţe româneşti alte popoare ,

acoperiţi-le  gura  ,  bateţi din picioare

să întreceţi măsura ,

noul zeu va arde laşitatea ,

nedreptatea

Prea Înalta Atena

a văzut plesnindu-se sacadat

miile de palme , s-a mirat şi-a notat ,

nimic să nu fie uitat .

____________________

DOAMNE , PRIZONIERUL  LIPSEA

Zboară şi coboară în juru-mi mâini,

picioare, capete-n caschete,

proiectile care adâncesc gropi,

Soarele ne izbeşte cu armele-n ochi,

privirile înfiorate se înalţă,

mă bucur că am un fiu sprinţar,

Dumnezeu să-l aibă în pază,

să-i dea cele scumpe,

am călcat nebuneşte şi îngrăşăm

pământurile

cu hoituri,

nu sunt aici cei care au primit învoiala

prăpădului,

să vadă de aproape cum

curge sânge,

*******************

Au trecut multe zile de când nu v-am

mai scris,

şoaptele înecate rămân aici,

las însemnările mele

unui prieten, sunt în lagăr la cotul unui fluviu,

*******************

suntem prinşi cu zecile de mii

într-un cleşte,

unul altuia îi spunem frate,

mi-e frică pentru că mi-am trimis

verigheta,

vreau s-o mai port…

un semn milostiv de-ar veni,

aş uita tărâţele înmuiate,

mâncarea noastră de fiecare zi,

Mângâiere avem în poveştile de acasă  ,

Nu m-ai credem într-un permis ,

Vieţi furate .

Prizonierul lipsea

Căsuţa din Ardeal

primea mereu de sărbători,

urcai prin curte pe trepte de piatră,

pridvorul cu stâlpi de lemn te îmbie

la răcoare,

ferestre spre lume …

trona un refren în faţa

canceelor cu vin –

şi-acum, frate, du-l la gură,

şi acum, frate, pune-l jos.

iarăşi sus paharul cu bine,

vivat adunarea noastră!

Gheorghe se apleca la intrare , la ieşire –

Casa-i plină şi goală ;

Nu-i Elec cu noi,

*******************

Cu cât drag treceam dealul,

abia ajunşi puneam sticlele-n legătoare,

hainele să păzească sălciile,

coboram malul…

se deapănă voia de om sfătos –

că-i pune mâna pe umăr,

ce obicei îi şi acesta cumnate ,

am venit să te ajutăm ,

lasă c-om lucra la anul, azi chiar e păcat;

aţi venit pe omenie, să ne bucurăm

DANIEL MUREŞAN