~Valeriu Cercel: „Greierele şi furnica“

Dintre fabulele care

Au avut succes odată,

Este una ce îmi pare,

Astăzi, foarte demodată,

******

Chiar mai mult, inoportună

Pentru-această rânduială,

Cu-o morală care-i sună

Nici ca nuca-n tencuială ;

******

“Greierele şi furnica”…

Lăutar, ea gospodină !…

Fac pariu că şi bunica

De-ar citi-o se închină

******

Fiind vremile schimbate,

Crize lungi şi barosane,

Plus că nu sunt menţionate,

Celulare, blugi, Merţane,

******

Iar apoi, e-o “Uniune”,

Ce, pentru armonizare,

Fabulei i s-ar impune

O reactualizare

******

După legi europene,

Şi cerinţelor de piaţă,

Puse vechile catrene

La situaţia de faţă,

******

Fără vreo discriminare,

Sau rasism, iar în finală

Greierele fi’nd cel care

Va veni cu o morală

******

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,

Doar privind la noua eră,

Cam toţi vechii cântăreţi

Au făcut azi carieră !)…

******

Greierele, deci, artist,

Cu conservator, se ştie,

Domiciliu, navetist,

Neplătind la stat simbrie,

******

După şpriţuri şi manele,

Cam pe la sfârşit de vară,

Rămânând fără lovele

Şi sacâz pentru vioară

******

S-a gândit că n-are rost,

La furnica cea ingrată,

Să mai meargă ca un prost

A mai lua sictir o dată

******

Şi s-a dus la bancă, drept,

Cu elan şi bucurie,

Precum omul înţelept

Să se bage-n datorie ;

******

Credit, neavând vreodată,

I-a fost…dulce, sugerat ,

De o viespie-nţepată

Să se ducă la furat….

******

Trecu strada vizavi,

La o bancă şi mai mare

Unde ăia,-n plină zi,

I-au rupt câteva picioare ;

******

Dar povestea lui, şocantă,

Fiind vorba de lovele,

Acu-i mai interesantă,

Ca şi în telenovele :

******

Dup-atâtea ghinioane,

Prin ce şmen, nu am habar,

A vândut, pe milioane,

Scripca lui ca…Stradivar !

******

Virtuos, plin de talente,

Şi bengos la caracter,

Se trezi, eminamente,

Peste noapte că-i bancher,

******

De-a-nceput chiar a se teme

Nu de foame, nici de sete,

Regulat de noi probleme :

Banii trebuiau să fete,

******

Şi cum fraieri n-a găsit

Să producă fecundare,

Nu ştiu cum, şi-a amintit

De furnica muncitoare (!?)

******

Care, fiind gospodină

Şi naivă, dedicată,

Era, fără altă vină,

Prada cea mai indicată

******

Să-i ofere-un împrumut

Cu-o dobândă ideală,

Doi la sută, doar atât,

(Asta numai de momeală)

******

Pentru ţoale, termopane,

Chiar şi două limuzine,

Ori să-şi bage silicoane

Să le-oftice pe vecine ;

******

Aşa că, într-o clipită

Şi cât doar ai zice peşte,

Furnicuţa ispitită

A făcut ce-i omeneşte,

******

Coborând  pe înserat

Dintr-un Mercedes balşoi

Şi cu-n pept de-a virusat

Cam un sfert de muşuroi,

******

Până-n zori, când ( băi bădie,

Cum se dă şi azi din fleancă !)

Devenise pandemie….

Toate-au dat buluc la bancă,

******

Unde, binefăcător,

Cu-n procent de-ţi dai karate,

Le-a dat greierele, lor,

Cât puteau căra în spate,

******

De-a ajuns un muşuroi,

Furnicuţe muncitoare,

Generaţii apoi

Să plătescă fi’nd datoare,

******

Întreit, chiar mă gândesc,

Pentru zeci, sute de ani,

Fi’n’că timp ăi de trudesc

N-au, oricum, să facă bani…

******

Iar acuma, spre finală,

Greierele, cum spusei,

Va veni cu o morală

Ce-o găsiţi şi singurei

******

Numai de veţi lua aminte

La o mică eroare :

O furnică…n-are minte

Să ajungă debitoare !

VALERIU CERCEL