~George Petrovai: „Legalizarea ciupelii în România“

Dacă luăm aminte că statul român de-acum este – aidoma predecesorului său bolsevic – un tâlhar fără scrupule, atunci putem constata că la acest capitol dăm dovadă de-o neonorabilă statornicie si continuitate, prin urmare suntem cu adevărat noi însine, adică bravii locuitori de la portile Orientului, unde dinspre Apus si Răsărit s-au adunat în decursul secolelor (cu deosebire de la fanarioti încoace) suficiente scursori pentru ca institutiile dâmbovitene să se prezinte azi cam la fel de curate ca grajdurile lui Augias.

            Iar cu curătatul grajdurilor este într-adevăr o mare problemă, atâta timp cât nici măcar grecii zilelor noastre nu se ridică la nivelul străbunilor, ceea ce înseamnă că-s incapabili să zămislească un nou Hercule care să facă mai întâi curătenie în tara lor bântuită de duhul nechibzuintei si pe care – asa ca între balcanici picati ca musca-n lapte în Uniunea Europeană – să-l împrumute apoi si românilor pentru o perioadă nedeterminată. Că de, pe-aici e de lucru, nu glumă!…

            Dar actualul stat român prezintă niscaiva particularităti de formă, nicidecum de continut, care prin aparentele lor de transparentă si corectitudine etalate tot acusi-acusi de reprezentantii săi mai mult sau mai putin mincinosi si necinstiti, altfel spus incompatibili cu posturile pe care le ocupă, izbutesc să întretină în rândul naivilor speranta că binele si prosperitatea vor poposi odată si odată (nimeni nu stie când) si pe aceste meleaguri si că altele sunt alcătuirile si rosturile statelor postdecembriste în comparatie cu cele bolsevice.

            Două sunt particularitătile pe marginea cărora se poate trăncăni la nesfârsit (ce altă treabă au ciocoii demagogi?!) si se pot construi scenarii cu toptanul:

            1)Ne amăgim cu gândul că trăim într-un stat angajat ferm pe calea democratiei, adică un stat care, potrivit Constitutiei, veghează cu străsnicie la apărarea drepturilor si libertătilor tuturor cetătenilor României. Nimic mai fals, atât în ceea ce priveste egalitatea românilor în fata legilor, cât si drepturile si libertătile acestora.

            Este adevărat că Legea fundamentală stipulează că Nimeni nu-i mai presus de lege si că pe ici-pe colo mai este luat câte unul la întrebări de justitie (în general ăstia sunt din tabăra adversă guvernantilor), o justitie deosebit de vigilentă cu interesele angajatilor săi (lefuri, indemnizatii etc.), precum si cu interesele de fond si de grup ale detinătorilor puterii. Să nu se creadă, Doamne fereste, din cele afirmate mai sus că justitia română a zilelor noastre ar asculta de comandamente politice sau că ar încălzi la sânul ei sarpele coruptiei…

            Pentru că la noi, în lupta oarbă si surdă dusă împotriva conceptului de coruptie, destul de des se fac descinderi, ba uneori se operează si arestări în rândul ciocoilor de mâna a doua, dar încă nu s-a auzit de vreo confiscare de avere ilicită, ca si cum toti răufăcătorii cu niscaiva staif, odată ajunsi în fata magistratilor, înfătisează acele documente miraculoase prin care-si dovedesc cinstea si corectitudinea în afaceri, încât oamenii legii, muti de uimire, se văd obligati să-i pună de îndată în libertate. Bineînteles, cu scuzele de rigoare pentru deranjul provocat, că doar asa-i democratic si asa recomandă normele europene…

            Dar atunci unde sunt îmbogătitii din PSD, alde Adrian Năstase si altii ca el, cărora impropriu li se spune baroni˝? Unde sunt mogulii împotriva cărora în campania electorală Traian Băsescu tuna si fulgera? Când vor fi demontate cercurile de interese si când vor fi adusi în fata justitiei băietii˝ destepti si grei de osânză? Pesemne că mai avem mult de asteptat, pentru că una i se spune boborului˝ si cu totul altceva se întâmplă în realitate. Iar de băietii˝ destepti si de banii lor, oricât ar fi ei si banii lor de murdari, care partid n-are nevoie acum în prag de an electoral?!

            Cu toate că confiscarea averilor tâlharilor ar reprezenta un act de dreptate îndelung asteptat de grosul românilor ajunsi la sapă de lemn si cu toate că atari resurse ar fi extreme de binevenite pentru guvernul în exercitiu, el nemaifiind nevoit să împovăreze tara cu noi si noi împrumuturi de la cămătarii lumii, totusi, ele (confiscările) n-au avut loc până în prezent si-i de presupus că nici nu vor avea loc într-un viitor apropiat. Iar astfel de evenimente nu vor petrece pe la noi datorită faptului că tâlharii de pe aceste meleaguri, indiferent de culoarea si simpatiile lor politice, sunt indestructibil uniti prin marea asemănare dintre ei (lipsa de scrupule de care dau dovadă la procurarea banilor) si prin idealul care pune în miscare atotputernicile lor structuri mafiote – atingerea cu orice pret a obiectivelor fixate, obiective aducătoare de noi si importante profituri, chiar dacă pentru asta ei trebuie să treacă deseori peste cadavrele unor tovarăsi.

            Dar mafiotii stiu prea bine că nu se poate câstiga o mare bătălie fără jertfe (Dostoievski face cunoscut în romanul Demonii că sângele este cel mai bun liant pentru o organizatie de acest fel!), după cum putem bănui că sunt la curent si întru totul de acord cu anticul principiu care spune că decât dezordinea clanului sau partidului, mai bine nedreptatea…

            Iată de ce putem spune cu toată convingerea că afirmatia deliciosului George Orwell din Ferma animalelor – Toate animalele sunt egale. Dar unele sunt mai egale ca altele…˝, se simte în România mai ceva ca-n sânul lui Avraam.

            Tot aparente corect ambalate în acte normative sunt si drepturile si libertătile românilor de azi, atâta timp cât statul si institutiile sale centrale (parlamentul, presedintia, guvernul) necinstesc în văzul lumii drepturile fundamentale ale cetătenilor (educatia, sănătatea, siguranta) si atâta timp cât libertătile (cum ar fi libertatea cuvântului, a scrisului si a protestului împotriva nedreptătii) sunt auzite de putere numai întrucât asa este politicos si democratic, dar ele sunt sistematic ignorate, căci asa cer interesele grupului de comandă din spatele partidului si statului. Şi nu-i deloc sigur că îndrăznetii nu vor avea mai devreme sau mai târziu de pătimit de pe urma curajului lor de-a uza de asemenea libertăti primejdioase, adevărate săbii cu două tăisuri.

            E drept, astăzi nu se mai procedează în maniera brutală si grosolană a democratiei proletare, ci mult mai subtil si mai perfid. Dar efectul loviturii primite pe la spate este chiar mai dureros si mai descurajant decât pe vremea fostului regim. Pentru că lovitura astfel primită este rezultatul lucrăturii detestabile a unor cozi de topor, acele lichele cu mâinile cărora statul scoate castanele din foc si care, nu de putine ori înainte (fireste, în discutii particulare), au condamnat cu vehementă necinstea si demagogia regimului, precum si slugărnicia lacheilor lui.

            2)Cea de-a doua particularitate o constituie maniera de jefuire a cetătenilor. Dacă statul bolsevic o făcea de câte ori considera că acest lucru este necesar pentru menntinerea autoritătii sale (la început etatizarea si confiscarea nerusinată a bunurilor, apoi controlul riguros al proprietătilor particulare), procedând cu brutalitatea specifică regimurilor despotice, actualul stat urmăreste ca toate jafurile si abuzurile sale să dobândească o formă legală sub umbrela democratiei.

            De-abia după ce într-un asemenea chip si-a acoperit hidoseniile si punctele vulnerabile, el trece la disponibilizări si la ciupeli consistente din lefuri si din pensii. Şi totul este făcut cu aerul că măsurile luate sunt strict necesare pentru viitorul tării si al statului. De parcă un stat responsabil caută să se salveze prin ciupeli, lăsând de izbeliste toate compartimentele productive ale tării (industrie, agricultură, transporturi, turism), si de parcă actualul stat si-ar îndeplini obligatiile pe care le are fată de cetătenii săi după perceperea atâtor taxe si impozite, când se stie că părintii sunt obligati să cotizeze pentru copii încă din scoala primară si că angajatii trebuie să achite noi taxe de consultatie la medic, cu toate că lună de lună angajatorii virează pentru ei la bugetul de sănătate sumele prevăzute de lege.

            Iar umilinta la care sunt supusi somerii depăseste orice închipuire, căci ea tinde statornic către înjosire. Desi indemnizatia reprezintă la urma-urmei banii somerului, adică rezultatul contributiilor lunare din anii când a fost angajat, totusi, pentru a intra în posesia acelei sume mizere, el nu numai că trebuie să prezinte functionarului de la biroul de resort un maldăr de documente (acte în original si cópii după ele, diverse adverinte si o declaratie de mână pe propria răspundere), dar mai are obligatia si să se prezinte la biroul de somaj în fiecare lună si la data fixată în carnetul de somer, altminteri (chiar dacă întârzie doar o zi) poate să se steargă pe gură după bani.

            Se procedează ca si cum indemnizatia ar fi un ajutor din partea statului. Păi dacă-s banii somerului, cu ce drept statul se erijează într-un stăpân atotputernic si hapsân, însusindu-si un bun care nu-i apartine, pe motiv că cel în cauză nu s-a prezentat la data fixată?

            Iar indemnizatia odată tăiată, rămâne pierdută pentru luna în curs! Nedreptătitul nu-si mai primeste drepturile după această gravă abatere de la normele tâlharului de frunte al României, ci cel mult el poate să reintre în drepturi pentru luna următoare, cu ajutorul unei adeverinte de la medicul de familie, din care să rezulte că a fost bolnav la data stabilită în carnetul de somer, motiv pentru care n-a putut face act de prezentă…

            Functionarii sunt de-acord că într-un atare mod dictatorial li se face o dublă nedreptate somerilor: întâi prin sumele derizorii stabilite de guvernanti si prin durata de 12 luni la toate categoriile de someri, indiferent de perioada cotizării, apoi prin modul incalificabil în care sunt deposedati de această unică si penibilă sursă de supravietuire atunci când au ghinionul să nu se poată prezenta la raport. ”Dar, spun ei cu degajare, asta-i legea. Şi unde-i lege nu-i tocmeală…”

            Ba uite că merită să ne tocmim nitel. Că doar nu de florile mărului a afirmat însusi seful statului de-atâtea ori: Legile sunt făcute de hoti pentru hoti! Vasăzică, vrea să spună acest brav cetătean si vânător de vrăjitoare, nu poti să ai încredere nici în legi, nici în cei care le aplică…

            Măcar dacă ar fi aplicate legile în folosul statului! Logica bunului simt ne spune că de s-ar dori cu adevărat despovărarea si însănătosirea statului român, atunci s-ar trece de urgentă la aplicarea celor trei măsuri, care tuturor guvernelor postdecembriste le-au stat cam ca sarea-n ochi:

            a)Pentru că industria este pe butuci, iar agricultura asijderea, România se află în incapacitatea de a produce si exporta măcar atât cât să-si acopere consumurile interne, ceea ce încă ar asigura un trai decent pentru populatie, stiut fiind că prosperitatea reală rezultă din diferenta dintre valoarea globală a productiei interne, inclusiv valoarea relizată prin exporturi, si valoarea totală a importurilor.

            Dar cum pentru România această diferentă înseamnă un negativ mai mult decât îngrijorător si cum guvernantii continuă să împrumute sume uriase de la cămătarii lumii pentru ca din acesti bani să cumpere circa 80% din hrana cetătenilor, concluzia se impune de la sine: Țara trebuie să treacă de îndată la economii!

            Desigur, actiunea nu trebuie să fie doar de formă si să se oprească la acele economii meschine făcute pe seama institutiilor din teritoriu (e drept, la acest nivel ar cam fi cazul ca sefilor să li se ia masinile pe care oricum le folosesc mai mult în interes personal!), ci ea să vizeze economii substantiale prin ridicarea la nivel central (parlament, presedintie, guvern, ministere), în principal prin reducerea deplasărilor în străinătate la cele strict necesare si prin scăderea plafonului de decontare pentru toate tipurile de deplasări;

            b)Disponibilizări consistente în institutiile centrale ale statului, unde numărul functionarilor este aproximativ egal cu cel al tuturor functionarilor din teritoriu. Printr-o asemenea măsură s-ar obtine un dublu avantaj:

            -institutiile ar deveni mai suple;

            -s-ar realiza importante economii la bugetul de stat, cunoscut fiind faptul că functionarii din Bucuresti au venituri (lefuri, sporuri, stimulente, indemnizatii) de câteva ori mai mari decât cei din restul teritoriului;

            c)Extirparea tuturor firmelor căpusă, care de ani si ani se îngrasă cu banii statului.

            Întrebarea este: Se vrea cu adevărat reforma statului, ori e doar o petardă aruncată ca atâtea altele de către chiriasul de la Cotroceni, în primul rând pentru a se răzbuna în maniera-i caracteristică pe acele categorii socio-profesionale care-i sunt ostile prin însăsi structura lor de intelectuali (cadre didactice, medici), în al doilea rând pentru a abate atentia cetătenilor de la problemele extrem de grave cu care se confruntă tara?

            Căci dacă se vrea, e greu de crezut că nu se poate. Dar după cum se miscă lucrurile, se pare că mult trâmbitata reformă a statului va avea aceeasi soartă ca modificarea Constitutiei si ca initiativa de reîmpărtire administrativ-teritorială a României euroatlantice.

            Atâta doar că cei disponibilizati vor îngrosa rândurile somerilor (evident, fără ca din ei statul român să-si poată încropi colacul de salvare), timp în care va spori numărul functionarilor din aparatul central, dacă nu pe fată în institutiile existente, atunci pe din dos, adică prin fel de fel de agentii special înfiintate pentru ei, unde pesemne că vor fi mai bine plătiti ca înainte.

            La drept vorbind de ce ar fi altminteri, când anul care vine este unul electoral! Că doar suntem la portile Orientului, unde – era de părere Raymond Poincaré în perioada interbelică – ”totul se înfătisează mai putin grav”. De-atunci lucrurile în România au involuat continuu…

            Şi iac-asa hidra bicefală de tip B mai bifează în dreptul ei o ”realizare memorabilă” pentru istoria încă nescrisă a românilor.

            Sighetul Marmatiei,                                                                

GEORGE PETROVAI

             7 septembrie 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s